Sorana își continuă revirimentul, se califică prima dată în optimi la Madrid, unde România are patru reprezentante

Sorana Cîrstea își continuă rezultatele încurajatoare și seria pașilor care o readuc în zona vizibilă a circuitului feminin: victoria ei cu Danka Kovinic, 6-3, 7-5, îi aduce prima calificare în optimi la Madrid și face iminentă revenirea în Top 100. De altfel, în Race Sorana e deja în interiorul Top 60 grație acestei victorii. 

Ea se alătură celorlalte românce calificate în optimi, în ceea ce se anunță o zi lungă la Madrid: După victoria relevantă cu Muguruza, Irina Begu deschide seria meciurilor româncelor de la 13:00, cu Christina McHale. Cu două victorii clare la activ, Simona Halep caută revanșa cu Timea Bacsinszky (15:00), iar Sorana Cîrstea e iar pe teren în jurul orei 17:30, când o va întâlni pe revelația din aprilie, Laura Siegemund, cea care a jucat finala la Stuttgart. La prima aventură într-o astfel de fază la un Premier Mandatory Patricia Țig joacă seara, de la 22:30, cu Madison Keys. 

***

”Dacă aveam mintea de acum în urmă cu doi-trei ani, altfel ar fi stat lucrurile.” Remarca Soranei dă să iasă în evidență din noianul de concluzii importante care se desprind din discuția ei cu Courtney Nguyen. E un interviu esențial, pentru că e primul care clarifică o serie de spații libere din ultimii doi ani ai Soranei. Timpul a zburat halucinant de repede, parcă mai ieri scriam despre finala ei din 2013 cu Serena Williams, din Canada, și de perspectivele pe care i le deschidea acel rezultat care o aducea aproape de Top 20. Anul următor, Sorana a ajuns până în turul III la Roland Garros, apoi a pierdut cu Genie Bouchard pe Arthur Ashe la US Open, și dintr-o dată, n-am mai văzut-o pe tablourile turneelor mari.

Până anul acesta, când după o lungă serie prin ITF-uri micuțe jucate tocmai în îndepărtata Brazilie, Sorana și-a făcut apariția la Rio, unde a luat un wildcard și l-a prefăcut într-o semifinală. Cum clasamentul fusese între timp alterat dramatic, Sorana s-a întors apoi la calificări și ITF-uri, care i-au rotunjit bilanțul pe 2016 la un 25-7 înaintea meciului cu Kovinic. Mult timp petrecut pe teren, doar că nu pe acele terenuri la îndemâna audienței generale a tenisului, în mainstream. O perioadă de timp care a ajutat-o însă să-și redescopere prioritățile și să-și limpezească gândurile, precum se vede cu ochiul liber din interviu.

E un interviu de asemenea important și pentru că, din fericire, spulberă în mod credibil un alt mit cu mare succes la segmente ale publicului. Anume că Sorana ar fi avut, scurt pe doi, o atitudine neprofesionistă de-a lungul anilor. În realitate, nimic altceva decât o judecată cât se poate de sexistă și simplistă, care n-are alt fundament afară că se referă la o jucătoare percepută de marea majoritate a publicului printre cele mai frumoase din circuit. Mai pe șleau, frumusețea ar echivala cu superficialitate. Astfel, s-a făcut adesea un viraj larg de la imaturitatea arătată pe teren la unele meciuri de Sorana, care a fost pusă, nedrept, pe spatele unor idei preconcepute și ieftine. Rezultatul direct: o nesincronizare între realitate și ce credea acel segment de public că ar fi cauza rezultatelor Soranei. Cum am văzut ulterior, nu a fost ultima oară când s-a întâmplat un astfel de lucru.  

Ieșirea ei din prim-plan a făcut uitat acest tratament, dar la vremea respectivă, Sorana a fost și ea înțepată aspru la înfrângeri, adesea cu o duritate nejustificată, în condițiile în care a fost ani de zile jucătoarea cu cel mai bun clasament dintre românce. Pauza de doi ani a șters aceste lucruri din amintirile colective. Un low-profile din motive nedorite, dar care a avut și o parte bună (similar ca la Irina): a ajutat-o pe Sorana să-și reconsidere prioritățile, să se maturizeze în ce privește problemele reale care au tras-o adesea în jos, nu cele închipuite. Enumeră chiar ea câteva în discuția cu WTA Insider: gestionarea eșecurilor, clacarea sub presiunea, managementul așteptărilor, nerăbdarea, stresul suprem la mize care nu justificau un stres suprem, comunicarea nefericită, precipitarea în meciuri.

“Dacă aș fi avut mintea de acum în urmă cu doi-trei ani”. Ideea e că nu-i deloc târziu nici acum. Orice reflux e urmat de un flux și tot așa; după ce a atins punctul cel mai de jos, Sorana a început acum să crească, asta și pentru că a avut curajul fantastic să accepte întoarcerea la cel mai mic nivel, un alt aspect surprins de ea în interviu. Victoria cu Kovinic nu e un moment care să-i schimbe sezonul, însă e unul dintre acei mulți pași mici, dar relevanți în imaginea de ansamblu, pentru că demonstrează că Sorana chiar aplică ce a spus în acel interviu. Trei momente din meci au adus vag aminte de vechea Sorana, și de fiecare dată reacția ei a fost îmbucurătoare. Deși s-a simțit anxietatea, rezolvarea finală nu putea fi mai încurajatoare de fiecare dată, Sorana evitând să clacheze.

Întâi în primul set: 18 minute perfecte au dus scorul la 5-0, înainte ca Danka să-și facă și ea intrarea în meci cu trei game-uri la rând. Când a servit a doua oară pentru set la 5-3, Sorana a închis ușa și n-a lăsat loc de un alt break. A doua oară, mult mai evident, în setul al doilea, când de la 3-1 s-a făcut 3-4, iar românca a părut că simte o greutate mai mare decât o impunea scorul. Dovadă gestul de exasperare care a urmat unui winner al adversarei în game-ul șase. Secunde mai târziu a venit breakul, apoi patru retururi consecutive greșite au completat game-ul de 3-4. Setul risca să-i scape printre degete, iar panica era previzibilă în cazul vechii Sorana. Dar și-a ținut iarăși firea, iar după un hold consistent, meciul era iar întors, în numai câteva puncte. Sorana servea pentru meci la 5-4, dar a ratat primul matchpoint, sau mai degrabă Kovinic l-a salvat, asumându-și riscuri. Din nou break, și abia acum teama părea reală, pentru că muntenegreanca începuse să simtă mingea și se apropia amenințător. Acesta a fost și al treilea moment de cumpănă depășit cu bine. La 6-5, Sorana a întors un 0-30 și a dus la capăt victoria, una foarte importantă pentru acest stagiu al comeback-ului ei. Și, deși e prematur, nu putem să n-aruncăm un ochi la cum se profilează tabloul pe partea ei; într-un cuvânt, ofertant.

Altfel, au fost momente în care jocul de atac al Soranei a fost iar încântător. Schimburi încheiate la prima ocazie, atacuri precise și bine coordonate de pe ambele părți, adesea cu o marjă binevenită (semn că Sorana poate găsi bucurie și într-un winner care nu caută linia atunci când nu e nevoie să o găsească) retururi aprige, care au pedepsit adesea serviciul lui Kovinic, urcări bune la fileu atunci când situația a cerut-o. Plus nuanțe, viteze diferite, înălțimi diferite. Și plasament, nu doar agresivitate.

Probabil că Soranei i-ar fi fost mult mai greu să treacă prin momentele complicate ale meciului singură. În interviu i-a dat mult credit antrenorului ei, lui Marius Comănescu (fost antrenor Irina Begu și căpitan al echipei de Fed Cup, fost director al turneului feminin care a precedat WTA Bucharest Open), despre care a spus, printre altele, că a fost “un element cheie al comeback-ului meu”. S-a văzut și acum la cele două on-court coaching sessions: aportul acestuia a fost constructiv, bine împachetat, bine livrat, coerent și cumva zen, genul de mesaj de care avea nevoie Sorana la acele momente. Ca paranteză, e grozav că transmisiile meciurilor din turneele acestor ani dau ocazia să-i vedem la lucru în situații de importanță maximă pe antrenorii români: discuțiile live dintre jucătoare și aceștia sunt constructive nu doar pentru cele două părți, dar și pentru fanii de acasă, care au șansa să înțeleagă clar, în focul acțiunii, lucruri care le sunt explicate prea puțin în restul canalelor de pe care-și consumă informația. Mai e și o șansă să ne lămurim că avem oameni de valoare chiar și acasă și nu e musai să ne uităm mereu peste gard, cu acel sentiment nu întotdeauna adevărat, cum că “ai lor sunt sigur mai buni”.

Cum ziceam și ieri, în cazul Irinei, victoria cu Kovinic nu mută munții. E o cale lungă în față, drumul e greu și mai e mult de muncă. Pe măsură ce clasamentul va începe să devină tot mai bun, Sorana va avea de înfruntat o presiune mărită și va putea să-și testeze noua perspectivă în condiții de adversitate mult mai mare. Și punctele vulnerabile din pachetul ei actual, în special serviciul, deplasarea, defensiva și menținerea umărului sub control, vor mai fi expuse în viitor, mai ales când va întâlni adversare mai competente decât Kovinic. Important e cum continuă să progreseze, de la un meci la altul. “Acum, dacă pot să rămân cu ceva pozitiv după fiecare meci, e un pas înainte chiar dacă am pierdut”, spune ea. Dacă această idee rămâne una de căpătâi, atunci Sorana nu va ieși niciodată în pierdere. 

Și aș mai sublinia o altă declarație scoasă din interviu, cea care mi se pare cea mai importantă dintre toate DE DEPARTE: “Nu ești învățat cum să gestionezi înfrângerile”. Exact. Avem nevoie rapid de o discuție publică despre cum să înțelegem, să depășim și să învățăm din greșeli și din înfrângeri. Cum să vedem înfrângerea ca pe o experiență necesară în formare. În sport și nu numai. Fără panică, fără extremism emoțional. Un grup din ce în ce mai bine conturat de sportive self-made se oferă să ne servească o sumedenie de experiențe relevante. Documentarea evoluției lor devine tot mai ofertantă.