Sorana în turul 3 la Australian Open, următorul adversar: Sara Errani

Adrian Țoca | 19 ianuarie 2012

Sorana în turul 3 la Australian Open, următorul adversar: Sara Errani

Când a învins-o pe Sam Stosur, Sorana n-a obţinut doar o victorie de prestigiu, contra unei jucătoare de mare calibru, dar i-a preluat şi tragerea la sorţi a acesteia, tabloul deschizându-se generos pentru româncă. Aşa a fost posibil ca Sorana să aibă un adversar mai comod în turul secund, pe poloneza Ursula Radwanska.

Dar calculele de acasă n-au fost totuna cu realitatea de pe terenul  18. Românca a început lent şi crispat, probabil încă cu gândul la atmosfera glorioasă de care a avut parte la meciul cu Stosur. Iar primul set a fost de coşmar: 1-6 în doar 26 de minute. 

Din fericire, lucrurile s-au reglat, treptat, iar Cîrstea a regăsit o parte din jocul făcut în primul tur. N-au mai fost loviturile direct câştigătoare din urmă cu două zile, meciul a fost destul de sărac la capitolul  acesta, însă experienţa superioară a româncei şi numărul mai mic de greşeli neforţate au ajutat-o să întoarcă, încet, soarta meciului.  A fost 6-2 în setul secund şi 6-3 în decisiv pentru Sorana, care a făcut cu un break mai mult decât Radwanska.

“Am avut un start de meci teribil de prost, însă am reuşit să mă concentrez şi am luptat cu condiţiile atmosferice, vântul a fost puternic. Le mulţumesc fanilor care m-au încurajat şi celor care au venit să mă vadă”, a spus Sorana.

Parcursul accesibil continuă şi în turul 3: românca o va întâlni pe experimentata jucătoare italiană Sara Errani. Aceasta a eliminat-o, în turul secund, pe Nadia Petrova, şi, deşi are, cum spuneam, suficientă experienţă să pună probleme oricui, este, totuşi, un adversar care poate fi depăşit. 

Ultima oară când cele două s-au întâlnit a fost chiar anul trecut, la Marbella, pe zgură, Sara câştigând în trei seturi. Tot italianca a câştigat şi în 2010, la Monterrey, pe hard, 6-2, 6-3, singura victorie a româncei în cele trei meciuri directe disputate datând din 2008, pe indoor hard, la Luxembourg, 6-4, 6-2.

Meciul se va disputa în noaptea de vineri spre sâmbătă.

 

Îți place?
Cele mai noi