Sorana Cîrstea trece de primul meci la Doha, se alătură celorlalte trei românce în turul al doilea

Radu Marina | 13 februarie 2018

Ajunsă la Doha cu două victorii în ultimele patru turnee, Sorana Cîrstea a trecut astăzi în două seturi (6-2, 6-3) de Maria Sakkari, obținând astfel un succes necesar, după începutul nu tocmai favorabil de an.

Cu Sakkari, Sorana a continuat ceea ce a început la Cluj, în meciul cu Carol Zhao: același tenis agresiv, lovituri curate, fără pași greșiți. A fost un meci pe care l-a controlat în cea mai mare parte a timpului, în care a avut întotdeauna replică la orice a încercat Sakkari și a avut grijă să nu mai repete povestea de la Sankt Petersburg, din meciul cu Dominika Cibulkova.

La fel ca atunci, Sorana a început cu motoarele turate la maxim și a dominat categoric începutul de meci. A fost tipul acela de tenis foarte precis, agresiv și teribil de eficient pe care Sorana îl poate produce atunci când e în zi bună; winnere reușite din orice poziție, lovituri câștigatoare de forehand din deplasare ori luate devreme, o siguranță dezarmantă la rever și tare inspirată cu selecția loviturilor. Pe scurt, a simțit foarte bine mingea și a știut ce trebuie făcut: când să pună scurte, când să vină în față, când să fie decisivă. Pe fondul acestui joc sufocant, nu a fost de mirare cum în doar câteva minute, Sorana a ajuns să conducă cu 4-0 și să cedeze doar trei puncte. Până aici era replica perfectă a ceea ce s-a întâmplat în meciul cu Cibulkova acum două săptămâni; la fel a început grozav, a condus cu 4-0, dar a pierdut meciul.

De la 4-0 și serviciu, Soranei nu i-au mai intrat loviturile, au apărut erorile, a făcut un pas în spate și a lăsat-o pe Sakkari să conducă jocul. Consecința: două game-uri pierdute și trei mingi de break salvate la 4-2.

Game-ul de la 4-2 a fost, de fapt, cel mai lung al meciului, iar Sorana a avut o replică bună. Nu s-a pierdut cu firea, a încercat să rămână conectată la meci și odată ieșită din momentul dificil, meciul și-a reluat cursul avut până la 4-0. Adică retururi agresive, lovituri curate și per total un joc clar, fără slăbiciuni din partea Soranei.

Per total, tenisul Soranei a arătat multă încredere azi, dar asta s-a întâmplat și pentru că serviciul ei a avut un cuvânt de spus. Procentul de 82% puncte câștigate cu primul serviciu i-a creat din start un avantaj în schimburi, a putut închide mai repede punctele și s-a putut concentra mai bine la retur – de aici și doar cele nouă puncte reușite de Sakkari cu serviciul doi.

Setul doi a început relativ echilibrat, dar ce a urmat, a șters și această impresie. De la 2-2 ,Sorana a legat trei game-uri la rând, și-a regăsit cadența loviturilor și meciul s-a încheiat în nota în care a început: cu o serie de winnere venite de pe forehand, cu un rever în lung de linie și cu câteva servicii nereturnabile.

Sorana va trebui să mențină nivelul de astăzi și în meciul următor, meci care se anunță dificil. Ea va juca cu Elise Mertens, semifinalistă la Australian Open, care a trecut de Babos în trei seturi, 2-6, 6-1, 6-1. Pe Mertens, Sorana a învins-o acum doi ani la Roland Garros în singurul lor meci jucat.

Și Irina Begu a jucat astăzi, dar la ea lucrurile nu au mers deloc bine. Resimțindu-se după efortul de la Cluj, Irina a fost învinsă în două seturi (6-4, 6-2) de Samantha Stosur, într-un meci în care a jucat cu dureri (a cerut intervenția fizioterapeutului pentru o problemă la picior).

Semnele că ceva nu e în regulă s-au văzut încă din primul game, când Irina și-a cedat serviciul după patru duble greșeli. Ea a continuat să stea aproape de australiancă, a reușit și un break la 3-5, când Stosur a servit pentru primul set, dar nu s-a putut ajuta de serviciu la 4-5. Iar în setul doi, lucrurile au arătat și mai rău: s-a deplasat foarte greu și nu a putut împinge în picior deloc la serviciu.

Irina s-a retras apoi de la dublu, acolo unde urma să facă pereche cu Monica Niculescu, în prima lor apariție împreună după semifinala de la Melbourne.

Simona debutează miercuri cu Makarova. Și cu Nike

Simona Halep a confirmat, la conferința de presă de azi, prima a ei cu presa internațională după finala de la Melbourne, că va intra în turneu, ea urmând astfel s-o întâlnească pe Ekaterina Makarova (3-2 în H2H, incluzând aici și retragerea Simonei din ultimul meci direct, cel din vara trecută, la Washington).

„Piciorul este în regulă acum, dar trebuie să văd dacă va rămâne așa după un meci oficial. Sper să nu se mai revină nicio durere și să fiu capabilă să joc. Obiectivul este să fiu sănătoasă. Întâi trebuie să mă asigur că piciorul e în regulă și pot să împing în el. Pot juca pentru că m-am antrenat câteva zile, și mă simt gata, dar vom vedea exact cum stau lucrurile pe teren”, a spus Simona, citată de site-ul WTA.

Campioană la Doha în 2014, Simona s-a bucurat să vadă reacțiile unanim pozitive vizavi de felul în care a luptat la Melbourne: „A fost plăcut să văd că oamenii au apreciat cum am luptat și cum am jucat. Au apreciat și discursul meu de la festivitate, ceea ce m-a surprins un pic, pentru că nu am simțit că a fost ceva special. Totul a fost frumos la acel turneu, chiar dacă am pierdut finala. Am luat doar ce a fost pozitiv de acolo și sunt motivată să merg mai departe. Cât despre joc, sunt motivată să păstrez ce-am schimbat acolo și să joc fiecare meci ca acolo. Dar voi fi atentă cu sănătatea mea, bineînțeles”.

Simona, care păstrează șanse de a-și recupera locul 1 chiar din această săptămână, va debuta în tricoul Nike contra Makarovei și spune că va avea emoții pentru acest debut, pentru că-și va împlini un vis din copilărie.

Patru românce sunt pe teren azi în turul al doilea, într-un program foarte aglomerat la Doha. Simona vs Makarova, în jurul orei 14:00, ora României, Sorana vs Mertens (aprox. 16:00), Monica vs Rybarikova (aprox. 17.30) și Mihaela Buzărnescu vs Ostapenko (după 19:30).

***

Oferte de neratat în Shop-ul 30-0!

1. Albumul foto Simona de păstrat

Tirajul inițial al albumului foto lansat de 30-0, „Simona de păstrat”, a fost epuizat. Dar pentru că am primit deja multe cereri și mesaje de la voi, pregătim un al doilea tiraj.

Vom putea primi, așadar, în continuare comenzi de la voi; atâta doar că va fi nevoie să așteptați un pic până când pachetul cu albumul va ajunge la voi. Primele pachete cu noul album vor fi disponibile începând cu 20 februarie.

Dedicat momentelor importante din cariera Simonei, albumul foto „Simona de păstrat” este tipărit în condiții grafice de calitate înaltă. Cu peste 140 de pagini cu cele mai bune imagini din cariera Simonei și drumul ei spre locul 1, „Simona de păstrat” este un cadou perfect pentru fanii Simonei și fanii tenisului. Albumul este într-un tiraj limitat, așa că nu întârzia să-ți comanzi un exemplar de aici. 

2. Noul tricou 30-0 Tee

Un tricou cu un design fresh, cu semnificație, cu care ieși din rând și îți faci cunoscută apartenența, ca fan, la sportul cu cel mai atipic sistem de scor din lume.

Ia-l de aici, pe negru, pe gri sau pe alb.

Verifică toată oferta din Shop AICI

Am structurat mai bine produsele, le ai acum împărțite pe categorii: Publicații | Tricouri | Bundle

Îți place?
Cele mai noi