Sorana Cîrstea se oprește în optimile de finală la Australian Open, pierde cu Muguruza

Treizecizero | 22 ianuarie 2017

Aventura Soranei la Melbourne s-a încheiat în optimi, cel mai bun rezultat al ei la Happy Slam. La următorul update al clasamentului, Sorana va urca în Top 60

Sorana Cîrstea a pierdut în două seturi duelul cu campioana Roland Garros, Garbine Muguruza, în cel mai important meci jucat de ea în ultimii doi ani. A fost 6-2, 6-3 pentru Muguruza, care a dominat de la început și până la sfârșit și a impresionat prin retururile foarte agresive. După un hold rapid în primul game al meciului, Sorana a fost dominată în schimburi și a pierdut contactul cu Muguruza, care s-a desprins repede la 5-1, preluând decisă momentumul, în special datorită seriei de 12 puncte consecutive dintre game-urile 2-4. Agresată de retururile puternice ale lui Garbine, Sorana și-a mai pierdut o dată serviciul pentru 1-4, și în ciuda a două mingi de break la 2-5, nu a putut prelungi setul. 

„Știam că returnează destul de bine, mai ales pe serviciul doi. Am început meciul jucând foarte mult pe serviciul doi. Ulterior, în setul doi, când am început să joc cu primul (serviciu), lucrurile au decurs altfel. Cred că începutul a fost cel care m-a costat, și am jucat foarte mult cu serviciul doi, destul de multe greșeli. După aia, lucrurile ușor-ușor s-au mai egalat, însă a jucat mai bine ca mine azi”, a spus Sorana. Toate declarațiile ei, aici.

Setul al doilea, însă, ar fi putut fi mai echilibrat. Însă între game-urile 2 și 3 s-a rupt iar echilibrul: Sorana a avut o minge de break pentru 2-0, irosită, apoi a lăsat să-i scape un 40-0 pe propriul serviciu, cedând un alt break. Desprinsă iar, Muguruza a făcut o treabă excelentă menținând presiunea pe Sorana, zorind-o, nelăsând-o să prindă ritm sau să intre cumva înapoi în joc. Meciul a alunecat astfel repede către finiș: 6-2, 6-3 în doar o oră și șapte minute. Sorana a reușit 10 lovituri direct câștigătoare versus 26 de erori, față de un raport 18/9 pentru iberică. Muguruza reușește astfel cea mai bună performanță a ei la Melbourne și pune capăt unei serii nefaste în Slamuri: după titlul de la Roland Garros, ea fusese eliminată în turul doi atât la Wimbledon, cât și la US Open. 

Ce-ar face Sorana dacă ar putea relua meciul? „Probabil aș încerca să joc mult mai mult cu serviciul unu și aș încerca să o fac să joace mai mult. Am încercat să dau eu la început și am greșit destul de mult. Cred eu, dacă începutul era mai constant, probabil lucrurile ar fi fost altfel.”

Cel mai bun traseu la Australian Open pentru Sorana se încheie astfel în optimi, rezultat care o va sălta aproximativ 19 locuri, până pe locul 59. Mai presus de toate, el semnalează revenirea Soranei aproape de nivelul de care e în stare, după doi ani întunecați și presărați de probleme de sănătate și de o coborâre prelungită în clasament.

Tot azi, alți doi români au părăsit turneul. În locul unei posibile întâlniri în sferturile de finală, Horia Tecău și Florin Mergea au fost eliminați în optimi în maniere frustrante. Horia și JJ Rojer au pierdut cu perechea australiană Polmans/Whittington în două tiebreak-uri, ambele la 5. Deși în ambele seturi au avut câte un break avans, Horia și Juls nu au reușit să protejeze avantajul la serviciu. Florin și Dom au fost învinși într-o manieră mult mai dureroasă. Perechea româno-britanică a avut meciul în mână și trei matchpoints la 6-2, 5-4 contra Herbert/Mahut, favoriții principali ai turneului. În loc de un rezultat foarte important și o calificare remarcabilă în sferturi, totul a basculat, iar după ratarea mingilor de meci, Mergea și Inglot au mai luat doar două game-uri până la final.

Singurii români pe tablourile principale sunt Horia Tecău și Irina Begu, care sunt în turul doi la dublu mixt. 

 

Îți place?
2performant

Cele mai bune jucătoare de tenis sunt la Singapore. Cei mai buni generatori de vânzări online sunt în Affiliate Ranking by 2Performant

Cele mai noi