Fast
Două fete în sferturi!

Sorana Cîrstea confirmă, câștigă un meci greu cu Misaki Doi, ajunge în sferturi al doilea an la rând!

Treizecizero | 10 mai 2017

În entuziasmul justificat generat de revenirea în prim-plan a Soranei consumată anul precedent, a trecut aproape neobservat faptul că bilanțul pe tablourile principale ale turneelor WTA la final de an a fost de 10-12. Marea majoritate a victoriilor Soranei au fost adunate în calificări sau turnee ITF, unde a cumulat un total de 36-11. Însă scopul fusese atins; după aproape doi ani de chinuri, Sorana reușea să se stabilizeze în Top 100, obiectiv important pentru ceea ce se spera a fi un an de tranziție.

Ceea ce a trecut iarăși aproape neobservat e că suntem la mijloc de sezon de zgură, iar Sorana și-a depășit deja bilanțul din 2016. Pe turneele principale, ea are acum un bilanț de 11 victorii și 8 înfrângeri. Mai important, a jucat bine la majoritatea turneelor mari: optimi în premieră la Australian Open, turul III la Miami, iar acum sferturi de finală la Madrid pentru al doilea an consecutiv. Asta, după o victorie solidă în fața lui Misaki Doi. A fost 7-5, 3-6, 6-1 pentru Sorana, după o luptă de aproape două ore. Sori își continuă astfel un parcurs consistent, început cu victoria la limită în acel meci cu Pavlyuchenkova, decis în tiebreak-ul setului trei, o victorie care n-a fost irosită. Succesul clar cu Bellis a fost urmat azi de o victorie normală cu Doi, dar nu neapărat ușoară. Sorana a avut probleme cu mingile venite de la niponă, o stângace, și i-a luat ceva timp să se adapteze. S-a văzut rapid condusă cu 3-0, dar a reușit treptat să intre în meci și să preia controlul pe finalul setului întâi, când a făcut break-ul la 5-5. Șansele de break ratate în al doilea set la 3-3, când Sorana era în căutarea loviturii decisive, au costat-o. Românca și-a pierdut imediat serviciul și setul s-a dus brusc.

Experiența Soranei, plus un on-court coaching între seturi, au ajutat-o să trateze cu atitudinea corectă decisivul. Break-ul găsit rapid a ajutat-o, iar Cîrstea nu s-a mai uitat în urmă.

Ea se pregătește acum de un meci cu Kiki Mladenovic, una dintre cele mai în formă jucătoare ale anului; Kiki a trecut de Oceane Dodin.

Cu un bilanț de 5-1 în sezonul de zgură, Sorana e foarte bine plasată și în clasamentul Race; ascensiunea până în sferturi o saltă până pe 29.

Tot azi, Irina Begu a pierdut cu Kiki Bertens în optimi, 6-1, 7-5. După un start complet ratat, Irina a avut șansele ei în setul al doilea, când a anulat de două ori un break avans al olandezei; apoi, la 4-4 și la 5-5 ea a avut șanse bune pentru un break care i-ar fi permis să servească pentru intrarea în decisiv.

Despre meciurile de azi ale româncelor, aici.

Foto: Jimmie48Photography