Simona vs Jelena, finala de la Indian Wells: pentru primul titlu de Premier Mandatory al carierei

Pentru un motiv încă neelucidat, m-am întors azi la notițele de la conferința de presă de dinaintea finalei de la Roland Garros, cel mai important meci de tenis din cariera de până acum a Simonei. Îmi amintesc cum o Simona marcată de emoții, aproape incapabilă să-și potolească zâmbetul și să-și ascundă starea de fericire, a reușit cumva să fie credibilă când a vorbit despre cum acea finală este doar începutul a ceea ce va urma: “Nu vreau să schimb nimic la mine, nu vreau să schimb nimic la stilul meu de viață, o să rămân aceeași și vreau să-mi păstrez starea mea pe care o am tot timpul, pozitivă, relaxată, pentru că joc tenis că-mi place. Eu cu siguranță nu mă voi schimba, un succes nu mă schimbă. Pentru că am puterea mea și pot să controlez ceea ce-mi doresc. Este un început, sper să fie un început, să am mai multe evenimente de acest gen”.

A fost doar unul dintre momentele în care am simțit că suntem pe mâini bune. Am scris mai apoi, în previewul finalei, dar și în alte ocazii, că este începutul unui “proces ireversibil”, că astfel de finale mari se vor tot repeta și că Simona va continua să urce nivel după nivel, spre un vârf al tenisului căruia îi aparține.

De atunci, Simona a continuat să răspundă pozitiv fiecărei întrebări care s-a pus despre ea, majoritatea, de fapt îndoieli camuflate în întrebări. O listă întreagă de “va putea să…?”, cărora românca le-a răspuns nu cu vorbe, ci cu fapte. În contul ei s-au adăugat alte finale și trofee, dar și experiențe, schimbări și ajustări menite să o ajute să facă alți pași calitativi, în așa fel încât să-și ofere noi și noi șanse la finale de Grand Slam.

Azi, Simona joacă poate cea mai câștigabilă dintre finalele mari ale carierei ei. Nu e cea mai mare, e însă clar cea mai abordabilă. Mai experimentată ca acum un an, Simona nu mai are nevoie să invoce argumentul ineditului acestor finale. S-a obișnuit cu aerul tare al înălțimilor, bifând finale mari la Madrid, Paris și Singapore. Practic, a jucat cu trofeul pe masă în cele mai importante competiții pe care le are tenisul feminin. E ca și cum, cântăreț fiind, ai participat la cele mai mari festivaluri ale lumii. Sau actor fiind, ai fost nominalizat la Oscaruri și Globuri, cele mai importante premii din industrie. Așa-i că uităm uneori de justa importanță a acestor performanțe?

Diferența e însă una mare. Azi, Simona este mare favorită. Foarte mare. E inutil să pretindă cineva opusul. La Madrid, Halep a luat un set Sharapovei, dar a căzut pradă emoțiilor în următoarele două seturi. La Paris, a luptat fantastic, contribuind la cea mai frumoasă finală feminină de Slam a ultimilor ani. A pierdut-o pe ultimii metri. La Singapore, a clacat fără replică, deși startul fusese promițător. În toate aceste trei ocazii însă, a fost outsider și puțini îi dădeau șanse în mod real la cupă.

Cu Jelena Jankovic, lucrurile se schimbă. Dacă în semifinala care n-a mai fost cu Serena, Simo n-avea nimic de pierdut, această afirmație e valabilă azi pentru adversara ei. Jankovic a admis franc că nici prin cap nu-i trecea că va juca finala la Indian Wells, mai ales că a avut ceva probleme fizice înainte de turneu, ba chiar și-a pus problema abandonului. “Când am ajuns aici, nu mai lovisem o minge de 10 zile. Am lovit aici, dar de pe loc, nici nu mă puteam mișca. Dar am observat că simt mingea excelent, ceea ce mi-a dat un sentiment grozav”. JJ are dreptate, uneori “it’s weird”. Nu e pentru cine se pregătește, ci pentru cine se nimerește. Viața îți aduce vești bune când vrea ea, nu când crezi tu că le meriți. “Uneori muncești atât de mult, te antrenezi din greu zile întregi, iar când începe turneul, joci foarte prost. Și apoi sunt momente în care vii complet nepregătită după o accidentare și ai rezultate, pentru că te simți grozav pe teren și simți bine mingea”.

Jankovic, un fost lider mondial și o fostă campioană la Indian Wells, a legat un parcurs greu de imaginat la turneul de anul acesta, ajutată, ce-i drept, și de circumstanțe, și de adversarele sale. Într-o măsură mai mică sau mai mare, Keys, Bencic sau Lisicki au clacat emoțional în diverse momente ale meciurilor cu experimentata sârboaică, în vreme ce Tsurenko n-a putut nici măcar să ducă jocul la bun sfârșit, epuizată fizic după maratonul câștigat dramatic cu Bouchard. Această stare de seninătate ar putea-o ajuta pe JJ și în finală; ea știe că joacă “on house money”. La începutul anului se punea chiar problema motivației de a continua, însă un singur turneu a schimbat complet perspectiva pentru Jankovic.

Practic, aceasta este noutatea pentru Simona. Diferența între “ah, felicitări că ai ajuns până aici, oricum e o performanță notabilă” și “ok, ești în finală, ești favorită, către tine se întorc privirile”. E prima mare finală din cariera româncei în care presiunea apasă pe ea. Din acest punct de vedere, azi va fi ziua în care mentalul Simonei își va da testul cel mare, iar ea va avea ocazia să convingă pe toaată lumea că are nu numai jocul, ci și mintea ca să câștige marile titluri.

De aceea, e reconfortant că Simona a învins-o deja de trei ori din patru meciuri pe adversara de azi, inclusiv în două ocazii importante pentru româncă. Sunt amintiri care semnifică două salturi valorice făcute de ea. Întâi turneul de la Roma din 2013, momentul în care Halep s-a anunțat pe scena mare a tenisului feminin; atunci a bătut-o pe Jelena în sferturile de finală după ce a salvat două mingi de meci. Apoi Australian Open 2014, când victoria cu JJ (cu 6-0 în decisiv) a trecut-o pe Simona de un prag psihologic: primul sfert de finală într-un Slam. Azi e din nou vorba despre praguri, despre înălțimi nemaiatinse în trecut, iar dacă lucrurile vor sta prost la un moment dat, Simona are amintiri către care să se îndrepte, știe că a mai descifrat-o pe sârboaică în trecut în momente importante pentru ea.

Toate cele patru meciuri anterioare au avut nevoie de trei seturi pentru a fi decise, iar scenariul a fost, de cele mai multe ori, similar: raliuri variate, cu multe schimbări de direcție, efort fizic intens și lovituri spectaculoase, în special de pe partea de rever, punctul forte al celor două. “Reverul îmi plătește facturile”, spunea JJ, însă dreapta ei pălește în comparația cu dreapta Simonei, iar aici e un capitol la care s-ar putea face diferența. Altul este construcția punctului, unde românca are mai multe opțiuni, poate deschide mai ușor unghiuri, în pregătirea loviturii decisive și poate lovi cu mai multă variație. Altul este serviciul: Simona pleacă din start cu un avantaj major în cazul în care va găsi o zi bună la serviciu, comparabilă cu meciul cu Pliskova, de exemplu. La retur, ea poate să pedepsească serviciul doi al lui Jankovic.

Dincolo de partea tehnică și cea mentală, diferența se va face cel mai probabil prin abordare. Dacă Simona va intra pe teren cu aceeași atitudine ca la restul victoriilor ei din 2015, acea stare foarte convingătoare de “am venit să-mi iau ce e al meu și ce mi se cuvine”, lucrurile n-au cum să nu se termine cu bine.

Ca și la Paris, ca și în alte ocazii, suntem pe mâini bune.

Finala de la Indian Wells va fi a 17-a a carierei Simonei #Halep (10-6), a treia a anului (2-0) și a doua de Premier Mandatory (0-1)

— Treizecizero.ro (@treizecizero) March 21, 2015