Fast
Următoarea oprire: Miami

Miami, tragerea la sorți: Simona o așteaptă cel mai probabil pe Naomi Osaka, Sorana se duelează cu Monica Puig

Treizecizero | 20 martie 2017

Suntem în plină Sunshine Double, perechea de turnee Indian Wells – Miami adică, adesea neiertătoare pentru jucători. Trecerea de la aerul uscat și fierbinte din deșert, la condițiile de umiditate extremă din Florida poate fi brutală. Dar, în același timp, Miami poate fi o șansă excelentă pentru cei care n-au reușit rezultatele dorite la Indian Wells. Nu e timp de pierdut, ambele tablouri de simplu încep chiar de miercuri, iar cel al fetelor e deja bătut în cuie. Iată ideile principale ale tragerii la sorți.

Care-i traseul Simonei. Simona Halep coboară pe locul 5 de azi, dar pe tabloul de la Miami este cap de serie 3, în condițiile absenței Serenei Williams. La aniversarea a trei ani de când a intrat prima dată în Top 5, Simona are liber turul 1 și o așteaptă pe învingătoarea dintre japoneza Naomi Osaka și Kristina Kucova, cu Osaka favorită. Simona a învins-o în precedentul meci pe Osaka, anul trecut la Roland Garros, când a revenit după pierderea primului set, iar românca a apreciat încă de pe atunci calitatea jucătoarei asiatice. „Nu mă așteptam să dea chiar atât de bine din alergare, știam că dă bine de pe loc, dar din alergare… Chiar are o lovitură de dreapta foarte puternică, de oriunde. Am încercat să-i închid unghiurile un pic, am încercat să o mișc totodată. N-a fost ușor, și mă bucur că am putut câștiga, pentru că a fost mai greu decât pare”, spunea Simona la vremea respectivă, pentru 30-0. „Cu siguranță va fi acolo sus; trebuie să progreseze, e încă tânără, dar o văd acolo sus”, a fost răspunsul ei, cu referire la potențialul lui Naomi. Dacă Osaka va confirma calculul hârtiei în meciul cu Kukova, pe Simona o așteaptă un debut greu de turneu.

Back in business 😄 💪🏼🎾

A post shared by Simona Halep (@simonahalep) on

Dacă-l trece cu bine? Lucrurile nu devin mai ușoare: Ekaterina Makarova, în runda a treia, una dintre Caroline Garcia, Stosur, Bouchard, Barty sau Peng în runda a patra, Konta, Keys sau Irina Begu în sferturi, cu un posibil meci cu Angelique Kerber în semifinale.

Cu cine joacă celelalte românce. Favorită 28, Irina Begu are, de asemenea, liber în turul inaugural, și o va primi pe învingătoarea dintre Lara Arruabarrena, colega ei de dublu în multe ocazii, și rusoaica Natalia Vikhlyantseva. Madison Keys se profilează în turul al treilea, Johanna Konta e adversara plauzibilă pentru runda a patra, iar de aici, traseul ei se confundă cu cel al Simonei.

Sorana Cîrstea o întâlnește pe Monica Puig în turul 1, iar în cazul unei victorii cu campioana olimpică, Sori o va întâlni pe Anastasia Sevastova în runda a doua. Cîrstea e pe sfertul lui Garbine Muguruza.

Monica Niculescu o va întâlni pe Johanna Larsson în turul 1, cu Barbora Strycova așteptând în turul următor. Moni e pe sfertul de tablou al favoritei 2, Karolina Pliskova.

Alte trei românce, Ana Bogdan, Patricia Țig și Jacqueline Cristian, sunt pe tabloul de calificări. Le întâlnesc pe Tatjana Maria, Aleksandra Krunic și, respectiv, Mona Barthel.

Ce mai e de urmărit? Cu Serena absentă de la turneul pe care l-a dominat de-a lungul ultimilor ani, numele câștigătoarei este o enigmă totală. Karolina Pliskova e cea mai în formă dintre jucătoarele din Top 10, dar și cehoaica a început să dea semne de slăbiciune; la Indian Wells s-a dus până în semifinale, dar a câștigat multe meciuri jucând prost.

Kerber mai încearcă o dată să-și reseteze sezonul înainte de zgură, suprafață pe care, afară de Stuttgart și Charleston, nu a reușit rezultate prea grozave. Angie are semifinală anul trecut, iar culoarul ei pare mult mai permisiv, cât să o ajute să intre în viteză.