Fast
Simo merge în ultimele 8

Simona lovește mingea cu poftă contra lui Wang, revine în sferturi la Indian Wells

Treizecizero | 13 martie 2018

Prima din lume e prima în sferturi: Simona Halep a depășit câteva game-uri mai puțin reușite în startul de meci și și-a impus termenii și agresivitatea în meciul cu chinezoaica Qiang Wang, pe care a învins-o cu 7-5, 6-1.

„Am jucat acum câteva zile la antrenamente cu Wang și m-a bătut, așa că știam că nu va fi ușor”, a spus Simona, la interviul de după meci. „Sper ca în meciul următor să fiu mai bine”.

Determinată să nu o mai lase pe adversară să preia controlul, Simona a căutat să fie foarte agresivă încă din start; atâta tot că, aflată încă în căutarea unui ritm în această primă parte a turneului, ea a avut nevoie de ceva game-uri să găsească buna măsură.

A rezultat un prim set cu multe erori neforțate (adunase deja 10 în primele șase game-uri) și cu tendința Simonei de a lovi mult prea tare, când dinamica schimbului nu impunea neapărat să caute finalizarea.

O succesiune de patru break-uri la mijlocul setului 1 s-a oprit cu Wang preluând controlul scorului la 5-4. Chinezoaica a beneficiat în bună măsură de sfaturile antrenorului ei, experimentatul australian Peter McNamara, care i-a recomandat să lovească mai degrabă adânc și pe centru, pentru a nu-i da unghiuri Simonei. Wang a cules astfel multe erori din partea unei Simona impacientate, folosindu-se de ritmul acesteia, dar fără să creeze.

Sub presiunea scorului, Simona a răspuns din nou bine, ajutată și de schimbul de informație cu Darren Cahill. Darren i-a spus să fie mai disciplinată, să aibă mai multă răbdare în construcția punctului și să nu lovească mai tare decât e cazul. În schimb, să folosească în favoarea ei condițiile de joc, să-și deschidă mai mult terenul atunci când lovește împotriva brizei. Și, per total, să accepte că va fi nevoie și de puncte mai lungi. Cahill i-a dat credit și pentru progresul făcut cu forehandul în lung de linie și cu urcările spre fileu atunci când mingea o cere și a rezumat primul set astfel: nu trebuie să renunți la a mai fi agresivă, ci, în schimb, să tai din erorile neglijente făcute după primul sau al doilea schimb în raliu.

Simona a adunat 19 erori neforțate în primul set, dar doar trei dintre ele au venit după vizita lui Darren. De la 4-5 în sus, jocul ei a pierdut un procent de grabă și a câștigat la construcție, fără ca asta să însemne că energia ei s-a rătăcit. A lovit în continuare aprig, a mai greșit, dar ajustările făcute în construcția mai răbdătoare a punctului i-au permis să o domine clar pe Wang din acel punct al jocului și să strecoare câteva winnere frumoase de-a lungul unei serii de șase game-uri la rând. A încheiat meciul cu 16 lovituri direct câștigătoare și 27 de erori, un număr totuși mare pentru o victorie în două seturi.

Simona, 17-1 anul acesta, revine astfel în sferturile de finală la Indian Wells, unde o așteaptă pe Petra Martic, care a trecut de Marketa Vondrousova, 6-3, 7-6. Croata în vârstă de 27 de ani este o jucătoare de profil creativ, dar care a avut de-a face cu accidentările. S-a regrupat în ultimul an, când a reușit o serie de rezultate importante pentru ea, ajungând în optimi la Roland Garros și Wimbledon anul trecut, precum și la Australian Open, anul acesta.

Simona are 1-1 cu Martic în h2h, întâlnind-o o singură dată de când românca și-a început ascensiunea spre vârfurile clasamentului, în 2015, când a învins-o la Guangzhou (6-4, 6-2).

Simona, după meci: „Serena ar fi trebuit să fie cap de serie 1”

După meci, Simona Halep a vorbit despre meciul dintre Serena și Venus din noaptea trecută, la care a fost prezentă pe stadion.

„Simt că am atâtea de învățat de la ele, așa că întotdeauna mă bucur să le privesc jucând. Sunt numărul 1, dar tocmai ce am urmărit cele mai bune jucătoare din lume”, a spus Simona, care a detaliat și ce crede despre reintegrarea Serenei în circuit; Simona crede că Serena ar fi trebuit să primească poziția de cap de serie 1, pentru că era pe locul 1 atunci când a ieșit din circuit, rămânând însărcinată. „Să faci un copil e ceva mai mare decât sportul în sine”, a spus Simona, potrivit WTA Insider.

De asemenea, Simo a mai spus la Tennis Channel că simte că forehandul ei este „on fire în acest turneu”.

Tot la conferință, Simona a fost întrebată de WTA Insider dacă și Hagi, cel mai bun fotbalist român, e tot din Constanța și cum se face că orașul naște atâtea talente. „Da, Hagi e din Constanța. Nu știu, toți jucătorii de tenis buni sunt din Constanța. Tecău, numărul 1 la dublu, Pavel, 13 în lume. Toți cei buni sunt din Constanța, orașul e grozav. O să nasc în Constanța, poate că copilul meu va fi campion la tenis!”, a spus Simona, zâmbind.

 

https://twitter.com/Simona_Halep/status/973656764469075968

 

Nou în 30-0 Shop

Albumul foto „Simona de păstrat” – cele mai bune momente din cariera liderului mondial – se întoarce în ediția a doua! Primul tiraj s-a epuizat, așa că am pregătit un al doilea tipar. Și, în spiritul locului, am pregătit și câteva bunătăți extra 🙂

Noua ediție vine cu:

– conținut nou;
– 16 pagini în plus. Sunt 160 în total acum;
– o copertă modificată, cu imaginea care a făcut înconjurul lumii după victoria cu Kerber;
– imagini de la Australian Open, cu ipostazele care definesc traseul eroic al Simonei la Melbourne: accidentarea din turul 1, meciul epic cu Lauren Davis, drama cu Kerber sau finala ireală cu Wozniacki.
– cu toate astea, prețul nu se modifică: rămâne același ca la prima ediție!

Albumul este disponibil ÎN STOC, asta înseamnă că ajunge la voi foarte repede după plasarea comenzii. Ia-ți unul de AICI.

***