Fast
Înapoi unde a început totul

Simona își continuă forma excelentă pe zgură, se califică în a treia semifinală consecutivă

Camelia Butuligă | 19 mai 2017

Simona Halep a trecut de estona Anett Kontaveit, 6-2, 6-4 și a ajuns astfel la 13 victorii în circuitul de zgură, ale cărui rezultate au făcut complet uitat startul de sezon. Este a treia semifinală consecutivă pentru Simona, și a treia la Roma, după cele din 2013 și 2015. Semifinala din 2013, obținută pe un traseu început din calificări, a însemnat și momentul care a declanșat ascensiunea în elită a Simonei. Pentru prezența în a doua finală în tot atâtea săptămâni, Simona se va duela cu învingătoarea dintre Kiki Bertens și Daria Gavrilova.

*

Interesant acest meci contra tinerei estonience Anett Kontaveit, care în tururile anterioare le dărâmase pe Lucic-Baroni și Kerber. N-o mai văzusem jucând până azi, auzisem doar că practică un tenis de forță; eram curioasă cum se va descurca Simona în fața ei.

Kontaveit are clasicele arme redutabile (serviciu, forehand) și un rever care poate rezista o vreme sub asediu. Ca toate colegele din categoria ei de joc, deplasarea este punctul nevralgic, care, dacă este apăsată, face ca jocul să-i devină dezlânat. De asemenea, ca orice jucătoare neexperimentată, mi-a dat senzația azi că nu are armele de luptă corp la corp. Când ți se termină muniția artileriei și adversarul te atrage pe teren necunoscut obligându-te să lovești mingi ciudate din poziții ciudate, trebuie să te descurci și cu pumnalul în dinți. Kontaveit nu are acest spirit de improvizație și de hărțuială. Atrasă la fileu, s-a încurcat când a fost vorba să lovească voleuri joase sau să se întindă după loburi semi-înalte. Din spate, când schimburile se lungeau, picioarele nu mai erau așa sprintene – spre sfârșitul meciului a căzut pentru că s-a împiedicat în mijlocul unui raliu.

De asemenea, s-a încovoiat sub presiunea mentală la care a spus-o Simona, care n-a slăbit ritmul o clipă. Indiferent dacă pierdea sau câștiga punctul, și, mai important, indiferent cum îl pierdea, Halep a menținut o mină impasibilă și s-a îndreptat hotărâtă spre următorul punct. Kontaveit, de partea ei, și-a manifestat deseori exasperarea, inclusiv din cauza săriturilor defectuoase ale mingii sau vârtejurilor care s-au întețit spre sfârșitul meciului.

Acestea din urmă au afectat-o și pe Simona, care a declarat după meci că nu a jucat neapărat cel mai bun tenis al ei, însă a fost mulțumită de cum a luptat. Într-adevăr, dacă e să arăt către cea mai mare schimbare a jocului ei în acest sezon de zgură, este atitudinea. Serviciul are în continuare oscilații, mai ratează cu poarta goală, mai judecă greșit unele raliuri, însă, cumva, aceste incidente izolate nu mai capată proporții, nu mai escaladează și nu mai contaminează punctele următoare. Simona pare să fi înțeles că a pierde câteva bătălii/puncte nu înseamnă a pierde războiul/meciul, și că, mult mai realist și util decât să lovești perfect este să lovești bine tot meciul.

Faptul că nu mai zăbovește mental asupra greșelilor îi dă ocazia să continue să încerce și să găsească soluții și lovituri, unele frumoase și tipice jocului ei. Azi am remarcat din nou adaptabilitatea reverului, capabil să tragă și în lung de linie, dar și în crosuri închise cu aceeași ușurință. Apoi, stabilitatea dreptei, pe care a folosit-o pentru a o împinge în spate pe Kontaveit cu traiectorii liftate. Returul reprezintă piesa de bază a jocului său, lovitura care îi permite să facă prima crăpătură în armura jocului adversarei. În plus față de aceste vechi mărci ale stilului ei, am fost bucuroasă să văd azi și câteva contre-pied-uri reușite. Specifice jocului de zgură, acestea semnalizează o bună citire a jocului și mișcării adversarei și o claritate și hotărâre în propriul joc. Prin excelență o schemă de ritm, contre-pied-urile reușite sunt o dovadă că jucătorul simte jocul și suprafața.

În a treia semifinală consecutivă a sezonului de zgură și cu marele Roland Garros la o săptămână distanță, se pare că Simona Halep își atinge la țanc vârful de formă.

 

Foto: Jimmie48Photography

2performant

Perseverență. Muncă. Rezultate | Alături de 30-0 de la început