Fast
Wuhan, tragerea la sorți

Simona Halep revine pe teren la Wuhan, unul din cele trei mari turnee rămase; circuitul feminin se apropie de linia de finiș

Radu Marina | 22 septembrie 2017

Penultimul mare turneu din WTA înainte de marele final din Singapore și-a decis tabloul principal. Este turneul în care revine pe teren și Simona Halep, la prima apariție după sezonul nord-american de hard, încheiat cu eliminarea prematură de la US Open. Este un turneu în care, de asemenea, lupta pentru primul loc poate câștiga un pic de claritate sau se poate încurca și mai mult. Să vedem care-s ideile principale, ce e de reținut din cum arată tabloul:

– Simona Halep are un traseu relativ bun. Ar putea începe în turul doi cu învingătoarea dintre Alison Riske (s-au întâlnit o singură dată în 2015 la Roma, cu victoria Simonei) și Daria Kasatkina (Simona o conduce cu 2-0 la H2H, cu ultima victorie anul acesta, la Roland Garros). Tot pe partea de tablou a Simonei se află și Anastasija Sevastova, vechea ei cunoștință, care are un prim tur dificil cu Ekaterina Makarova. Probabil dintre ele se va alege adversara din optimi.  În sferturi, Simona ar putea să o întâlnească pe Dominika Cibulkova, însă nu trebuie dată la o parte nici Kerber care, deși are un prim meci greu cu Caroline Garcia, ar putea consolida pe traseul bun de la Tokyo și să adauge alte câteva victorii.

– Celelalte românce: Sorana Cirstea joacă în primul tur cu Wang Yafan, iar în turul doi ar putea să o întâlnească pe Sloane Stephens, recenta campioană de la New York, pe care a învins-o în singurul lor meci, acum 4 ani, la Dubai. Monica Niculescu e și ea la Wuhan pe tabloul de calificări, unde e favorită principală. A trecut deja de primul tur după o victorie clară cu 6-1, 6-2 împotriva chinezoaicei Lu Jia-Jing și e la un singur meci de calificarea pe tabloul principal. Următoarea adversară pentru Moni e învingătoarea meciului Anastasia Rodionova/Liu Fangzhou.

– Traseul lui Garbine Muguruza nu e tocmai facil; în turul doi ar putea să o primească pe Carla Suarez Navarro (care joacă în primul tur cu Lesia Tsurenko), iar în sferturi ar putea juca cu Petra Kvitova (care a învins-o recent la US Open) sau Jelena Ostapenko.

– Petra Kvitova, campioana de anul trecut, va începe cu Shuai Peng, în turul doi ar putea să o întâlnească pe Mona Barthel, iar în optimi pe Jelena Ostepenko. Petra Kvitova e de urmărit aici, suprafața îi convine de minune, a câștigat de două ori turneul, iar anul trecut a reușit o adevărată demonstrație de forță, învingând 2 jucătoare din top 10 (Kerber și Simona) și alte 3 din top 20 (Svitolina, Konta și Cibulkova).

– Karolina Pliskova ar putea să o întâlneasaca în primul meci pe Shuai Zhang (sau Donna Vekic) într-o reeditare a meciului din turul 3 de la US Open, când chinezoaica a avut minge de meci; în optimi s-ar putea întâlni cu Sloane Stephens.

– Meciuri de văzut în primul tur: Katerina Siniakova vs. Kristina Mladenovic, Petra Kvitova vs. Shuai Peng, Aga Radwanska vs. Magdalena Rybarikova, Angie Kerber vs. Caroline Garcia, Ekaterina Makarova vs. Anastasija Sevastova, Alize Cornet vs. Anastasia Pavlyuchenkova (iar învingătoare o primește pe Sveta Kuznetsova)

– Potențiale sferturi, dacă capii de serie ‘țin’: Muguruza – Ostapenko, Pliskova – Konta, Kuznetsova – Wozniacki, Cibulkova – Halep.

 

***

* * *

***

Noile tricouri 30-0  sunt acum pe stoc! „My Forehand” și „Play Hard” sunt disponibile. Ia-le de aici:

My Forehand

„Play Hard”

 

 

Fă-ți o bucurie sau ia cuiva drag un cadou din Noul 30-0 Shop, aici