Simona Halep pierde cu Muguruza la Wuhan

Simona Halep n-a găsit drumul spre victorie la revenirea pe teren după o pauză de câteva săptămâni. Românca a pierdut în turul 2 al turneului de la Wuhan, fiind eliminată de Garbine Muguruza, în trei seturi, 2-6, 6-2, 6-3. În ciuda unui prim set bun, în care a servit excelent (13 din 14 puncte câștigate pe primul serviciu) și a returnat bine, Simona și-a văzut nivelul coborând în restul meciului. Muguruza s-a desprins la 4-0 în setul secund, apoi a făcut break la 2-1 în decisiv. Deși a recuperat rapid deficitul, Simona a cedat din nou inițiativa, pierzând ultimele patru game-uri ale întâlnirii. Muguruza a încheiat meciul cu 11 lovituri direct câștigătoare mai mult (34 – 21 raportul de winners) și cu 5 erori neforțate mai puțin (33, față de cele 38 ale Simonei). 

Ok, după încă o eliminare timpurie putem spune liniștiți că Simona traversează în mod oficial prima ei perioadă întunecată de când a luat pe sus clasamentul feminin. Un “slump”, cum s-ar zice în limbajul jurnaliștilor sportivi americani, termen care definește perioadele de cădere de formă ale unui sportiv și care sună parcă un pic mai bine decât traducerea din română – “criză”, un cuvânt ucis și golit de înțelesuri de goana după click-uri a site-urilor românești.

Vorba vine “liniștiți”, firește, pentru că suflarea tenisului românesc trăiește un sentiment diametral opus în acest moment: este neliniștită.

E un cuvânt potrivit, dacă facem media între alarmiști, defetiști, critici, cei-care-înțeleg și optimiștii incurabili. Ultimele două categorii, mai numeroase din fericire, păstrează balanța echilibrată, iar cei-care-înțeleg dictează discursul. Fără să fie cazul de panică, e evident că jocul Simonei scârțâie. Simona este ca un atlet intrat pe linia dreaptă a unei curse de semifond în care, încă de la start, mai degrabă s-a sprintat. Iar pe ultimii metri efortul se resimte teribil. Fără să fi fost printre favoritele cursei la început, Simona a început alergarea din spatele plutonului fruntaș, dar s-a strecurat imediat după start în primele 10. Apoi a câștigat constant teren, a făcut depășire după depășire, până când, cu mai puțin de două ture de stadion rămase, a urcat până pe locul al doilea, spre mirarea și surprinderea generală. În aplauzele generale ale publicului, chiar și primul loc era în cătare și devenise atacabil, dacă și numai dacă pregătirea atacului final ar fi fost făcută corect. Doar că, la intrarea pe turnantă, “atleta” Simona a ratat momentul prielnic și s-a văzut prinsă într-o zonă fără multe opțiuni: locul 1 nu mai era accesibil, iar din plutonul din spate încă nu venea nimeni într-atât de periculos încât s-o depășească. Încă.

Obligată acum să-și creeze singură ritmul de alergare, Simona și-a pierdut din viteză pe ultimul tur de stadion. Cursa încă nu s-a încheiat, dar e genul acela de cursă în care contează mai puțin dacă o închei pe locul 2, 3 sau 4, câtă vreme ai alergat cum trebuie și ai făcut un spectacol frumos pentru public și fani. Iar după ce se va trece linia de sosire, perspectiva va fi mai clară, imaginea de ansamblu va vorbi de la sine: cum ai putea s-o critici că n-a încheiat cursa prima, câtă vreme a început-o din plutonul 11-20? Cum ai putea să vorbești despre ratări, câtă vreme noi nici nu contam în astfel de curse, nici nu știam că se poate alerga atât de bine?

Ok, e o analogie parțial forțată, dar ea descrie relativ fidel sezonul Simonei. Da, ultima treime a acestuia nu arată în mod special grozav, dar primele două s-ar putea să-i fi stors toate puterile Simonei. În plus, faima căpătată în acele prime două părți a ajutat la formarea unui context cu care Halep nu era obișnuită: managementul succesului. În segmentul dintre Australian Open și București ne întrebam, minunându-ne, de unde atâta forță la fata aceasta, de unde atâta putere să reziste la situații și la presiuni sub greutatea cărora ne-am fi așteptat să cedeze. Ne ziceam că e neromânește ce face ea, ne șopteam în barbă că wow, nu poate fi adevărat, Simona chiar nu dezamăgește pe nimeni, făceam băi de like-uri pe Facebook și terapie cu succesele ei. Până la urmă, spărtura s-a produs, iar Simona, imperturbabilă în primăvară, a început să se chinuie în toamnă.

Azi, la Wuhan, Simona a suferit o nouă eliminare prematură, după cele de la New Haven și US Open. Iar motivele sunt aceleași ca și ultima oară, când visul de la Flushing Meadows s-a stins chinuit pe Grandstand. N-avea când să se schimbe mare lucru, e un proces care necesită timp și meciuri, multe meciuri. Sentimentul cu care am rămas după ultimul punct al meciului de azi, acel rever în lung scăpat în out, al cărui timing anunțase deja eroarea, e similar cu cele de după întâlnirea cu Lucic-Baroni și, într-o măsură mai mică, partida cu Sharapova de la Cincy. Simona pierde pentru că și-a pierdut din încredere, din luciditate și din relaxare, din bucuria cu care abordează fiecare meci. Rămân la părerea pe care am expus-o după eliminarea de la US Open: printre altele, înfrângerea cu Maria de la Cincinnati a avut un timing cum nu se poate mai nefericit. Deși n-a fost cel mai bun meci al anului, deși n-avea ritm și meciuri în piciare, Simona a jucat bine atunci și a fost, încă o dată, la două game-uri distanță de victorie. Două game-uri care sunt absolut convins că, dacă ar fi fost câștigate, ar fi schimbat cu totul dinamica finalului de sezon. Cu totul. Eliberată de presiunea care se pune și pe care o pune singură pe ea – știți retorica: “trebuie să demonstrezi că poți să te bați cu Sharapova, Serena, etc, etc” – Simona și-ar fi recăpătat zâmbetul și bucuria de a fi pe teren, ar fi venit mult mai destinsă la US Open și ar fi jucat cu mult mai puțină apăsare pe umeri aceste turnee din Asia. Și nu, nu-mi iau cuvintele înapoi: probabil că oboseala mentală adunată în acel prelungit sprint de primăvară ar fi ajuns-o din urmă, dar momentul ar fi fost amânat de adrenalina pe care ar fi adus-o acea eventuală victorie cu Sharapova. Dar victoria respectivă n-a venit, și deși ea va veni curând, probabil la un moment în care nu ne vom aștepta, deși rezultatul în sine nu e atât de important, efectul lui e cel care o apasă și acum pe Simona. În sensul că i-a dat teme suplimentare de gândire, a făcut-o să simtă presiunea pe umeri, acea apăsare deloc plăcută a întrebărilor celor de pe margine: “Dar când câștigi un Slam? Dar când o bați pe Sharapova? Dar când joci ca un număr doi mondial?”.

Sunt întrebări care devin tot mai prezente pe măsură ce timpul trece. Lumea cere dovezi, cere legitimare, mediul e incredibil de concurențial, nimeni n-are timp să aștepte. Ceea ce traversează acum Simona se întâmplă (aproape) oricui, doar că noi, în căldura momentului, uităm să mai ținem cont și de asta. Îmi vine obsedant în minte fraza lui Rafa, “Numai proștii n-au îndoieli”, și, reluând rezumatul meciului de azi, devine și mai evident. Simona are îndoieli. Tot mai multe. N-a uitat să joace tenis, atâta doar că nu mai e atât de sigură pe ea cum să-l joace. Știe că înfrângerea cu Sharapova (și, in extenso, cele cu jucătoarele de tiparul Sharapova) are niște cauze, și caută soluții pentru acele cauze. Dar în timp ce face asta apar alte probleme, inexistente inițial. Ca în desenele animate cu Tom și Jerry, când Tom încearcă să astupe o gaură, dar apa țâșnește prin altă parte, și în alta, și în alta, până când bietul Tom, transformat într-o stropitoare, se lasă păgubaș inundației iminente, în hazul general. Simona caută să adauge lucruri și nuanțe în tenisul ei, numai că în timp ce face asta, se depărtează de la tenisul care a adus-o acolo unde e acum. E un cerc vicios. O eroare atrage o altă eroare, mai multe erori atrag niște întrebări, întrebările aduc neîncrederea, neîncrederea duce la ezitare, ezitarea inhibă corpul și brațul, brațul ajunge la întâlnirea cu mingea cu o fracțiune de secundă mai târziu. Și cât ai zice pește, înfrângerea a și apărut. Toate astea, în timp ce mintea face milioane de calcule, generează scenarii, posibilități și soluții, dar sfârșește prin a transmite mesaje confuze corpului.

E un cerc vicios, da. Și un soi de curbă a performanței. Inevitabil, apar scăderi. Încrederea se câștigă greu și se pierde repede. Apoi se recâștigă la fel de greu. Dar se recâștigă. Cine a jucat tenis, la orice nivel, știe cât de greu e să legi două victorii amărâte după ce ți-ai pierdut jocul.

Lăsați, lăsați! Soluția, care e soluția? Nu există o soluție magică. Soluția e răbdare. Următorul meci. Următorul turneu. Următoarea ocazie. Keep practicing, keep trying, spun jucătorii, iar noi le cerem să declare lucruri mai “interesante”. Ei bine, cam atât de interesant e drumul spre succes: muncă, multă muncă, asezonată cu o minte de fier. Simona e o jucătoare analitică. Îmi și închipui ce era în mintea ei pe final de set trei, când a simțit, probabil, că lucrurile îi scapă din mână. Mai ales că n-a fost un meci inabordabil. N-a fost un meci pe care să nu-l poată apuca.

Ba dimpotrivă. Muguruza a venit cu propriile temeri. Vreme de un set, plus secvențe din setul trei, a venit alandala către fileu, neștiind prea clar cum și când să-și aleagă momentele. A clacat sub presiune în câteva ocazii, n-a prea citit serviciul Simonei în primul set, nereușind să țină mingea în teren, a arătat uneori ezitantă. Dar a crescut în încredere pe parcurs. Inițial, Simona părea în control. Energie destul de bună la început. A obținut multe mingi scurte pe serviciu, a pasat inteligent și și-a adus returul în câteva ocazii importante de pe parcursul primului set. S-a și apărat bine, notițele primului set vorbesc despre o Simona sigură în schimburile mai lungi, redirecționând bine mingea și manevrând-o cât a trebuit pe Muguruza. Un 6-2 promițător, dar parcă un pic prea aspru față de ce s-a jucat. Invariabil, nasul antrenorului Muguruzei a simțit în consecință: “Se puede ganar esta partida! Se puede ganar esta partida!„, i-a tot repetat el. Cu condiția să fie mai selectivă la venirile în față, să crească agresivitatea și să reducă din neforțate. Ceea ce Garbine a purces să facă, iar pe fondul prăbușirii serviciului Simonei, s-a desprins rapid la 4-0 în setul doi. Simona a alimentat-o cu mult ritm pe Garbine, uitând s-o mai plimbe, să-și creeze unghiuri, să schimbe direcția, în schimb preferând să răspundă cu același nivel de agresivitate, dar nu suficient de bine controlată. Când a făcut-o – rezumatul o arată – Simona a dictat punctele.

Garbine a zis mersi și a început să lovească puternic și tot mai sigur. Dar discuția e alta. A fost un moment, între 0-4 și 2-4, când Simona recăpătase din nimic controlul. Insesizabil, dar era back in the mix. Vorbesc notițele: winner de manual cu reverul, apoi Simona a folosit impecabil geometria terenului ca să-și creeze spațiul loviturii decisive: rebreak și 2-4. Apoi a avut minge de 4-3. Potențial moment psihologic, pe care Simona îl ratează: își vede serviciul doi atacat feroce la mingea de 4-3. Apoi, Muguruza se apără superb la un rally dominat de Simona, și break point. Apoi, bang, dublă greșeală Simona. Mirjana Lucic memories reloaded. Setul s-a dus.

Cu alte cuvinte, Simona nu mai profită așa cum obișnuia să profite de momentele psihologice ale meciurilor.  Inabilitatea Simonei de a mai se reseta, de a trece rapid peste astfel de momente ratate, s-a repetat într-un alt moment decisiv, în fapt, decisivul. În setul trei, Simona tocmai recuperase breakul și era în creștere, conducea cu 3-2. Dar, la 3-3, un schimb pe care nu l-a putut închide la fileu și pe care Muguruza l-a apărat excepțional, obligând-o pe Simona, lobată, la un moonball defensiv în disperare, a însemnat lovitura fatală. Ca și cu Sharapova la Cincinnati, ca și cu Mirjana Lucic, Simona s-a scurs lent, către înfrângere, incapabilă să mai răspundă o dată, să mai pună întrebări, măcar s-o facă pe Garbine să serveaască pentru meci, caz în care cine mai știe ce se mai poate întâmpla. Simbolic, meciul s-a terminat cu o eroare de rever în lung de linie, money shot-ul Simonei, dar prea puțin eficient azi. A 38-a eroare neforțată a zilei, muuult peste media obișnuită, dintr-o zi obișnuită, pentru o Simona obișnuită. Sau poate ne-am obișnuit noi cu excelența, într-atât încât să nu mai acceptăm și zilele, săptămânile sau chiar lunile proaste.

Sigur, o înfrângere cu Muguruza s-ar putea să nu fie chiar cel mai groaznic lucru din lume; am o bănuială că fetele se vor mai întâlni de multe ori în următorii ani, posibil în circumstanțe mult mai presante decât liniștitul, dar bătătorul la ochi dreptunghi verde de la Wuhan. Sigur, se putea chiar și o tragere la sorți mai prietenoasă decât aceasta pentru un cap de serie 2. Dar adevărul e că, mai ales pentru că e vorba de un cap de serie 2, acesta a fost un meci pe care Simona ar fi putut și ar fi trebuit să îl câștige, chiar și într-o zi mai proastă. Ar fi fost exact genul de victorie de care avea nevoie. Mă întorc către Rafa, cu un alt line preferat de mine, frază pe care și Simona a îmbrățișat-o de la redutabilul ei corespondent din circuitul masculin (ce chestie, Simona Halep și Rafael Nadal sunt oamenii de pe locurile 2 din lume; cu astfel de nume e comparată Simona): “Victoriile obținute în zilele proaste sunt mai prețioase decât cele obținute pe fond de joc bun”.

Dar victoria nu putea veni azi, pentru că Simona nu se bucură. No fun, no win. E apăsată, e îngrijorată, tristă, e într-o pasă proastă de formă și de încredere. Are nevoie de timp și spațiu. E o perioadă care se presupunea că va veni. În Drag de Simona, proiectul publicat în luna martie, adică înainte de finala de la RG și de semifinala de la Wimbledon, ziceam următoarea banalitate:

Să o susținem pe Simona și când nu va fi totul la fel de roz ca acum

E poate cea mai importantă formă de respect pe care i-o putem arăta Simonei. „Ea nu va putea câștiga fiecare meci”, spune Virginia Ruzici, și e normal să fie așa. E important să înțelegem, mai ales fanii mai noi, că tenisul e un maraton, nu un sprint, că sunt numeroase turnee și titluri în joc, iar ratarea unuia sau mai multora nu înseamnă o dramă, că vor urma și căderi, că Simona va obosi, va mai ieși din formă, va avea și zile proaste sau va fi, pur și simplu, învinsă pe bună dreptate. Și că atunci când lucrurile astea se vor întâmpla, ea trebuie susținută și mai puternic.

De ce „trebuie”? Pentru că Simona e într-o perioadă ușor ambiguă și pe undeva, bizară, cu mulți saci încărcați în căruța lui 2014, cu multe obiective îndeplinite, dar, paradoxal, cu o nevoie de legitimare acută. Ca să mai scape de presiune, Simona are nevoie de o victorie sonoră sau măcar frumoasă, luminoasă, care s-o ajute să se mai scuture un pic. E o perioadă mai grea, dar nu dramatică, să ne păstrăm simțul realității, chit că părțile rele par mai rele, iar cele bune par uitate. Simona a făcut niște lucruri mari în 2014, iar asta nu îi poate lua nimeni. Ceea ce are de făcut acum este să se ajusteze și să se adapteze la lumea și la așteptările imense care plutesc asupra ei. Cu 2014 trei sferturi trecut în istorie, miza cea mare e pregătirea pentru 2015. Pauza o să o ajute, iar lupta se va relua, mai abitir și mai frumos. Simona are suficient curaj, suficientă inteligență și suficient spațiu pentru a îmbunătăți. Când o va face, fun-ul se va întoarce. La fel și victoriile. 

 

Ploaie de rezultate nescontate la Wuhan

Până atunci, urmează Beijing, ultimul Mandatory al anului, care începe de duminică. În teorie, dacă pierde și acolo devreme, Simonei nu i-ar strica un wildcard la unul din celelalte turnee asiatice rămase, dar e o alegere puțin probabilă, chiar dacă niște victorii ar veni ca o ploaie de vară înainte de Singapore. Deocamdată, Wuhan trăiește o mică dramă: botezul în WTA al turneului din orașul lui Na Li s-a produs cu o serie de surprize și cu foarte mulți capi de serie deja ieșiți din turneu. Azi, de exemplu, a fost prăpăd. Wuhan a rămas nu doar fără favorita 2, ci și fără favorita 1, Serena Williams abandonând la 6-5 cu Alize Cornet. Care Cornet, învinsa Monicăi Niculescu săptămâna trecută în finala de la Guangzhou, are o performanță de povestit nepoților: trei victorii (ok, una prin retragere) din trei meciuri în 2014 cu Serena Williams.

Pe lângă Serena și Simona, azi au mai ieșit din turneu Makarova, Errani, Lisicki, Petkovic, Pavlyuchenkova și Jankovic. Asta, după ce Radwanska sau Ivanovic pierduseră în zilele anterioare. Tot azi, Kerber și Bouchard s-au salvat pe final, și doar Kvitova a câștigat categoric azi. Nu e ceva nou: o cădere generală de formă post-USO a favoritelor s-a mai petrecut și în alți ani.

Simona said she was low on confidence b/c of her hard court summer. Shaking her head an muttering now on the change.

— Courtney Nguyen (@FortyDeuceTwits) September 23, 2014

Graficul Simonei pe 2014

Site-ul WTA a publicat un grafic care cuprinde, în câteva cifre, anul Simonei (exceptând meciul de la Wuhan, bineînțeles), grafic realizat de SAP, partenerul de date al site-ului oficial al WTA.