Simona Halep joacă grozav în debutul de la Wuhan, câștigă ușor cu Pavlyuchenkova

Treizecizero | 29 septembrie 2015

A fost victoria cu numărul 40 pe hard a Simonei Halep în acest sezon, cele mai multe din circuitul feminin pe această suprafață. Pliskova (cu 31) și Serena (cu 30) o urmează în acest top.

Simona Halep a început în forță campania de la Wuhan, trecând fără nicio emoție de Anastasia Pavlyuchenkova în două seturi: 6-2, 6-1. Este cea de-a șasea victorie a Simonei din tot atâtea întâlniri contra uneia dintre adversarele ei preferate din circuit. Ca și în alte ocazii, Pavlyuchenkova a început în forță, dar s-a stins repede imediat ce Simona a ridicat nivelul. Pavs a făcut break în primul game al meciului, recuperând de la 40-0 cu câteva retururi în forță, dar presiunea pe care o resimte rusoaica ori de câte ori o vede pe Simona s-a resimțit foarte bine în game-ul următor, când câteva servicii foarte stresate au trădat neîncrederea Anastasiei. Revenită pe picior de egalitate, Simona a început să-și facă jocul în voie și s-a desprins rapid, construindu-și liniștită punctele. Românca a mai evitat alte trei mingi de break la 4-2. Prima dintre ele a fost anulată cu un superb rever în cross executat pe fondul unui joc de picioare stelar, care a modificat într-o milisecundă întreaga dinamică a punctului, ajutând-o să treacă foarte rapid din defensivă în atac. 

A fost, de altfel, și ultimul moment de relativ echilibru din meci. În continuare, Simona a zburdat în voie în fața unei adversare evident demoralizate. Românca a revenit la experimente, urcând la fileu de câteva ori. A mai reușit și o scurtă grozavă cu care a făcut break-ul final și a încheiat meciul cu 19 lovituri direct câștigătoare, versus numai 7 erori neforțate.

Optimile de finală de la Wuhan arată astfel: Simona Halep – Konta, Venus Williams – Carla Suarez Navarro, Kvitova – Vinci, Pliskova – Svitolina, Muguruza – Ivanovic, Mladenovic – Schmiedlova, Giorgi – Kerber, Vandeweghe – Strycova. 

Fără rematch cu Azarenka, Simona o primește pe Konta în schimb

Sezonul complicat al Victoriei Azarenka a mai primit o lovitură când bielorusa, la prima apariție după US Open, n-a putut încheia meciul cu Johanna Konta și s-a retras cu o accidentare la coapsa stângă, la 6-4, 1-0 pentru britanică. Bielorusa s-a ales cu accidentarea la unul dintre antrenamentele din zilele precedente și a admis că a fost o decizie nu tocmai inspirată să joace. „E finalul sezonului. A fost un an greu, nu numai pe teren. Probabil că mintea mea nu e aici în clipa asta. Am multe de făcut pentru sezonul următor, probabil de aceea sunt deja cu gândul în viitor, la lucrurile pe care le am de făcut în intersezon”, a explicat Azarenka pentru site-ul WTA.

În loc de o reîntâlnire cu Vika, Simona o va vedea acum pe una dintre surprizele ultimelor luni. În vârstă de 24 de ani, britanica născută la Sydney din părinți maghiari a avut o ascensiune interesantă în această vară, apropiindu-se în consecință de Top 50, în condițiile în care începuse anul din zona locului 150. După ce a făcut sferturi pe iarbă la Nottingham (învinsă de Monica Niculescu) și Eastbourne, Konta a reușit o serie de 16 victorii consecutive, cu care a câștigat două turnee challenger, a trecut de calificările de la USO și a ajuns până în optimile de la Flushing Meadows, eliminându-le pe parcurs pe Muguruza și Petkovic. Petra Kvitova i-a oprit seria. La Wuhan, Johanna a reluat de unde se oprise: a trecut iar de calificări și a mai învins-o o dată pe Petkovic. Meciul de miercuri  – primul în sesiunea de seară, adică în jurul orei 14:00, ora României – va fi prima întâlnire directă între cele două jucătoare. 

Irina s-a oprit până la urmă, Monica n-a putut trece de CSN

Pentru celelalte fete n-a fost o zi prea grozavă. Irina Begu și-a văzut seria de șase victorii consecutive oprită de finalista US Open, într-un meci în care oboseala accentuată care s-a acumulat la Irina a avut un cuvânt de spus. Irina n-a mai avut inspirație la punctele importante, iar numeroasele mingi de break ratate (a concretizat doar 3 din 17) au costat-o. Vinci s-a impus, 6-4, 6-3, într-o oră și 42 de minute, dar e genul acela de meci care ar fi putut avea o cu totul altă finalitate dacă unul sau două puncte s-ar fi jucat altfel. Sau dacă Irina ar fi fost odihnită.

Monica Niculescu a stat și ea două ore și 40 de minute pe teren, fără succes, pierzând a 5-a oară din tot atâtea întâlniri cu Carla Suarez Navarro, 5-7, 6-3, 6-4. Monica a revenit de la 1-3 în decisiv, dar n-a avut forță și suficientă încredere pentru linia de sosire, pierzându-și serviciul la 4-4.

Cele două românce merg însă mai departe împreună la dublu, trecând în turul al doilea după un alt meci strâns, 5-7, 7-6, 10-8 cu chinezoaicele Xu/Zheng. Perechea titulară de dublu a echipei de Fed Cup a României va juca împotriva dublului Srebotnik/Garcia în turul următor.

 

Venus, la victoria 700. Race to Singapore Update

O mulțime de evenimente notabile în meciurile de la Wuhan. După ce a adunat 53 de lovituri direct câștigătoare contra Radwanskăi, Venus Williams a continuat cu o victorie versus Julia Goerges (6-4, 6-3), importantă deoarece o aduce în clubul exclusivist al jucătoarelor cu 700 de meciuri câștigate în carieră. Venus e a 9-a pe o listă care le mai cuprinde pe Navratilova (1442), Evert (1309), Graf (902), Wade (839), Arantxa Sanchez-Vicario (759), Davenport (753), Conchita Martinez (739) și Serena Williams (737).

Anna Schmiedlova continuă să adune rezultate notabile; slovaca a învins-o pe Caroline Wozniacki revenind fantastic de la 1-6, 1-4 și câștigând în tiebreak-ul decisivului, după mai bine de trei ore de luptă și emoții. Și Petra Kvitova era să i se alăture danezei și Victoriei Azarenka pe lista numelor importante eliminate încă din runda a doua, dar campioana en-titre a recuperat de la 3-5 în decisivul cu Daria Gavrilova.

Rezultatele de azi amestecă iar lucrurile în Race to Singapore. Există un grup al jucătoarelor aflate deja în Top 8 (Muguruza, Suarez Navarro, Pliskova) care pierduse mult teren în ultima perioadă, în fața grupului de challengers, format din Bencic, Radwanska, Wozniacki. Toate acestea au pierdut deja, ceea ce reprezintă o șansă pentru primele de a pune ceva distanță. Cum însă sunt semne de întrebare din diverse motive asupra a trei jucătoare din Top 8 (Sharapova, Safarova, Pennetta), probabil că lista pentru Singapore va fi decisă pe ultimii metri.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi