Simona Halep a dat tot ce-a avut azi. Pierde cu Cibulkova, se oprește în grupe la Turneul Campioanelor în același fel ca anul trecut

Adrian Țoca | 27 octombrie 2016

Dominika Cibulkova a învins-o pe Simona Halep, 6-3, 7-6. Simona Halep e eliminată din grupele Turneului Campioanelor, după o înfrângere dramatică în fața Dominikăi Cibulkova. Jenată de dureri la genunchi, Simona a luptat și a lăsat totul pe teren, a fost la două puncte distanță de setul care ar fi ținut-o în cursa calificării, dar nu a putut trece prima linia de sosire, încheindu-și sezonul aici. Simona va încheia anul pe locul 4, exceptând cazul în care Pliskova câștigă titlul. În celălalt meci din grupă, Kerber a învins-o în două seturi pe Keys, ajutând-o pe Cibulkova să se califice. În semifinale, Kuznetsova vs Cibulkova și Kerber vs Radwanska sau Pliskova.

Pentru cineva care și-a făcut o faimă din gestul de fair-play din 2014, când a jucat la capacitate normală meciul cu Ana Ivanovic deși era deja calificată, iar evoluția ei a însemnat calificarea Serenei, te-ai fi gândit că Singapore o va răsplăti în următorii ani. Dar lucrurile merg altfel. Pentru al doilea an consecutiv, Simona părăsește Turneul Campioanelor încă din grupe, după scenarii aproape similare: câștigă clar primul meci, pierde în etapa a doua contra marii rivale din grupă (Sharapova în 2015, Kerber, în 2016), apoi, deși un singur set ar fi calificat-o sau măcar ar fi păstrat-o în cursă, pierde în două seturi ultima etapă. În ambele cazuri, se califică o altă jucătoare cu bilanț 1-2. Rămâne de văzut dacă Dominika Cibulkova o va imita până la capăt pe Radwanska și va lua și titlul.

Diferența semnificativă este că Simona poate dormi liniștită, la gândul că a făcut absolut tot ce era omenește posibil ca să evite eșecul. Și anul trecut a fost cu un potențial fizic redus, dar setul întâi cu Radwanska a fost pierdut parcă mai degrabă mental. În plus, efectele fizice au fost mult mai evidente anul acesta. Cu un bandaj tot mai mare de la un antrenament la altul, Simona a intrat timorată pe teren, cu un limbaj al corpului care îi trăda nesiguranțele, o expunea drept vulnerabilă. Știindu-și limitările, nu a știut prea bine cum să le mascheze. Nici n-avea cum și când: ar fi avut nevoie de un start de meci ceva mai prietenos. Dar spre creditul ei, Cibulkova a ieșit trăgând cu toate armele și s-a desprins rapid, dominând de pe baseline și punând-o rapid pe Simona pe poziții defensive și foarte defensive.

După ce a potolit furtuna și a acoperit, cât de cât, pierderile – seria de 13 puncte la rând a slovacei se califică drept furtună – Simona a început să apară, treptat, în meci, cu câteva game-uri bune pe serviciu, cu care a ținut aproape. Dar n-a putut amenința real serviciul Cibulkovei, pe ale cărei serve nu a putut să ia inițiativa. Setul s-a dus clar în favoarea Dominkăi, iar primul obiectiv teoretic al zilei – victorie în două seturi și calificare directă – era ratat.

Rămânea al doilea, cel de extremă urgență: adică un set câștigat și speranța că Angie Kerber va face restul. Erau motive destule să ne bazăm pe acest lucru: în calitate de nou lider mondial, Angelique are în continuare destule căsuțe de bifate, iar un bilanț perfect în grupă, o imagine ireproșabilă și respectul pe care i-l poartă Simonei erau tot atâtea motive să credem că, dacă Simona lua setul doi, ar fi ajuns în semifinale.

Miza imensă – Cibulkova era, la rândul ei, obligată să bată în două seturi – și tensiunea peste măsură au produs unul dintre acele seturi în care ambele fete lasă totul pe teren, pentru simplul motiv că “după” poate să nu mai vină nimic. Se terminaseră planurile B și C, nu mai erau alte opțiuni decât acel set. Ceea ce a dus la un dramatism greu de suportat.

Pe măsură ce s-a încălzit și adrenalina și-a făcut efectul, Simona a început să scoată, de nicăieri, break-uri și să apară în set și în net, anulând temerea că Cibulkova va fugi rapid cu un scor net. Asta e una dintre lucrurile de admirat azi la Simona. Știa că e limitată în mișcare. Știa că opțiunile ei sunt tot mai șterse. Știa că e overpowered, că e mereu în defensivă și că e cea care aleargă din urmă. Puține cărți erau de partea ei. În alte ocazii, ceda ușor astfel de meciuri. Dar a trecut în tranșee și a muncit, fără ajutor de la Darren, fără timeout medical, fără să ceară compasiune, doar cu mici supape de eliberare a frustrării. Știa, de asemenea, că un set, minimul necesar, putea fi strecurat, în ciuda tuturor obstacolelor.

Cibulkova a făcut, însă, o treabă excepțională în a continua să apese pe rană. La figurat, dar și la propriu. La figurat, pentru că nu a încetat o secundă să atace, să forțeze, să caute să-și impună ritmul. La propriu, pentru că adesea a folosit o tactică foarte eficientă: a căutat să o scoată în exterior pe Simona pe dreapta, pentru ca apoi să se folosească de spațiul liber și de deplasarea redusă a Simonei ca să bată puternic cui după cui pe partea de rever a acesteia. A fost o schemă la care a apelat cu regularitate cu mare eficiență. “Cred că a văzut că reverul meu nu este prea puternic, din cauza piciorului. Nu am putut să împing în picior prea mult”, a spus Simona la conferință. Cibulkova a mai jucat de asemenea destule drop-shot-uri cu un procentaj de reușită foarte mare, destule cât să o țină îngrijorată pe Simona, ale cărei icnete de disconfort când venea la fileu erau elocvente.

Însă, cu toate astea, meciul a fost incredibil de strâns și de intens. Simona a pus pe masă toată voința de care a fost în stare, a săpat după mingi ireale în defensivă. “Îmi venea să plec de teren: așa ceva nu se poate”, a spus Cibulkova la conferință. “Mingi jucate excelent, care se întorceau înapoi”. Deși slovaca trecea ușor în avantaj și amenința cu desprinderea, Simona a făcut cumva și s-a ținut scai de ea. Ba chiar a trecut în față, primind pentru set în două rânduri, la 5-4 și la 6-5. Prima dată, după una dintre cele mai impresionante perechi de game-uri jucate vreodată de româncă, game-urile de 4-4 și 5-4, game-uri în care s-au jucat puncte titanice, așa cum au remarcat în studio-ul Treizecizero Camelia și Andrei, excelenți în comentariul la foarte cald de după meci. Titanice și dureroase uneori de privit, pe cât de dureroase erau frânele pe piciorul stâng puse de Simona

În tribune, publicul trecuse cu totul de partea Simonei și a încercat s-o împingă peste linia de sosire. O să ne gândim mult la acele game-uri și la ce a urmat, dar în același fel trebuie dat credit și Cibulkovei că n-a clipit sub o presiune majoră, când câteva greșeli i-ar fi terminat campania. Nu și-a pierdut serviciul și s-a ajuns în tiebreak, într-o altă confruntare memorabilă la Singapore Indoor Arena, într-un turneu care și-a respectat iar faima. Și deși s-a început cu acel punct ireal câștigat tot de Simona, deși românca a recuperat iar și a ajuns până la 5-4, finalul nu a fost al ei. Pumnul decisiv l-a dat tot Cibulkova, care a îndoit pentru ultima oară apărarea contorsionată și dureroasă a Simonei, obținând o eroare pe același rever unde aceasta n-a putut să-și folosească forța.

Ar fi meritat acel set Simona? Cu siguranță. Ar fi putut obține mai mult din acest set? Pe alocuri, încă ne mai minunăm că a obținut și atât. Ne încălzește cu ceva o astfel de înfrângere? Da, pentru că asemenea eforturi nu-s niciodată inutile, chiar dacă obiectivul imediat –  setul, victoria, calificarea, trofeul acelei săptămâni sau o dorință de peste an – este compromis. Însă ca sportiv îți ești dator ție cu un asemenea efort. Din astfel de episoade se naște motivația și inspirația unor succese viitoare – acelea care apar aparent din senin, iar toată lumea te întreabă de unde găsești brusc forța pentru atâtea victorii, așa cum i se întâmplă acum lui Angelique.

Simona pierde două meciuri din trei în grupele Turneului Campioanelor, în ceea ce ar părea drept un rezultat nesatisfăcător, dar la care a obținut cât a putut de mult din cât de puțin a mai avut la dispoziție. Însă nu cu multe luni în urmă însăși calificarea părea un vis de nepermis – și vom mai dezbate acest an în cele ce vor urma.

Simona încheie sezonul așa cum l-a început, întrebându-se ce-ar fi fost dacă. Îl încheie, probabil, pe locul 4 (afară de cazul în care Pliskova nu ia titlul), ceea ce înseamnă că 2016 este primul an în care nu urcă la final de sezon față de precedentul, de când e la profesioniști. A fost pe 352 în 2008, pe 210 în 2009, pe 81 în 2010, pe locul 53 în 2011, pe locul 47 în 2012, pe locul 11 în 2013, pe locul 3 în 2014 și pe locul 2 anul trecut. Iată de unde a venit și cum ne-a adus în relevanță. Și de aici, unde este acum, va trebui să meargă înainte, spre un nou an, spre o nouă aventură, cu noi eșecuri și victorii, cu noi lecții și bucurii, cu alte frustrări și provocări și cu obiectivul de a pune toate piesele la locul lor. E singurul drum.

Declarațiile Simonei de după meci: „Mental am fost în meci până la final. Cred că anul acesta am făcut tot ce puteam ca să progresez”

Foto: Jimmie48Photography

  

Îți place?
Cele mai noi