‘Sharapova-special’: a treia finală a anului

Adrian Țoca | 30 martie 2012

‘Sharapova-special’: a treia finală a anului

Nu există jucătoare mai ambițioasă și mai determinată decât Sharapova în elita fetelor. O campioană cu un pedigree autentic, rusoaica nu va accepta niciodată un alt rezultat afară de victoria, indiferent de adversare, de context, de turneu sau de accidentări. De asemenea, indiferent de cât de grea sau de ușoară își face singură viața. 

Cu Wozniacki, Sharapova a arătat ambele fețe ale jocului ei. Sublim în punctul lui maxim, adesea haotic și pierdut atunci când cărțile de joc de pe masa imaginară a Mariei se prăbușesc din te miri ce motiv. Rusoaica are obiceiul de a tot mixa cele două stări. Ca într-un permanent duș scoțian, nu știi niciodată prea clar dacă e cald sau dacă e rece. Ceea ce știi, cu siguranță, e că, indiferent de scor, ea va lupta până la capăt. E specialitatea casei. Masha a trecut prin prea multe bătălii și e o competitoare prea puternică.

Nici măcar căderea bruscă din primul set n-a defazat-o. Pornită ca din pușcă, Sharapova s-a desprins la 4-1, cu două break-uri în față și cu minge de 5-1. Trei erori legate și, dintr-o dată, nimic nu mai mergea, iar Wozniacki a reapărut în meci, întâi timid, apoi tot mai viguros. Inexplicabil pentru cum începuse jocul, Woz s-a lansat într-o cursă de șase game-uri consecutive. Orice altă jucătoare ar fi acuzat șocul, dar Maria s-a regrupat rapid, iar partea frumoasă a jocului ei a reapărut în prim-plan, la timp cât să salveze ziua. Ceva minute mai târziu, Sharapova se găsea în același punct ca în primul set, servind pentru 5-1. Deja vu? Nu, de data asta nu. 6-2 și set, apoi un alt sprint în decisiv, până la 5-2. O altă cădere, mai ușoară de data asta, i-a permis lui Caroline să spere la o revenire.

Într-un final tensionat, cu nervii nejustificați ai danezei, supărată că arbitrul Kader Nouni a trecut peste un arbitru de linie, Sharapova a închis meciul: 4-6, 6-2, 6-4. O nouă prezență în finală, a treia a anului, și speranța că, de data asta, va veni și titlul. La urma urmelor, de ce nu? Azarenka, nașa din precedentele două finale, nu mai e prin preajmă.

Facts:

– Sharapova are, în 2012, un bilanț de 18-3 și două finale (AO, IW).

– E pentru prima oară în cariera rusoaicei când ajunge în finalele tuturor celor trei mari turnee de hard in prima jumătate a anului: Australian Open, Indian Wells și Miami

– În 2006, Sharapova a reușit de asemenea finala atât la Indian Wells, cât și la Miami. Ea a câștigat atunci la Indian Wells.

 

Îți place?
2performant

Cele mai bune jucătoare de tenis sunt la Singapore. Cei mai buni generatori de vânzări online sunt în Affiliate Ranking by 2Performant

Cele mai noi