Adrian Toca

Primele semifinale la RG:
Gulbis - Djokovic, Sharapova - Bouchard

04.06.2014

De dimineață, Nole s-a antrenat pe Chatrier cu Marian Vajda și cu restul echipei. Boris Becker, de nevăzut. În timpul meciului, Vajda era foarte implicat și părea foarte empatic, încurajându-l mereu pe Nole în momentele potrivite. De altfel, ca paranteză, ce am observat la Roland Garros este că foarte mulți antrenori sau oameni din staff-ul celor mari se implică întotdeauna într-un mod cât se poate de sonor atunci când jucătorii lor trec prin situații grele. Se vede mai puțin spre deloc la televizor. Plaja metodelor folosite e largă. De la Gulbis, care se apucase de o discuție în toată regula cu boxa lui într-un meci, până la Unchiul Toni, despre ale cărui intervenții discrete am mai tot scris. Până și la Federer se mai aude din când în când câte un “Alles, Roger!” venit de la… ați fi surprinși, aparent tăcuta Mirka.

Revenind la Djokovic, nu știu cum funcționează mixul Becker - Vajda, la al doilea turneu la rând în care cei doi coexistă. Cert e că Djokovic arată bine de tot la acest Roland Garros. Dar bine de tot. Afară de micile momente de dispariție din meciul cu Cilic, în rest a fost răvășitor, transformând în apă de ploaie un traseu care, măcar pe hârtie, arăta mai complicat. Cel puțin pentru moment, speranțele fanilor lui Rafa ca unul dintre oponenții sârbului să-l țină mai mult pe teren pe numărul 2 mondial au fost în zadar. Poate în semifinale. Cu Tsonga, Novak a fost distrugător, iar azi, cu Raonic - foarte, foarte conștiincios, concentrat și eficient. Milos a servit, cum ar zice Brad Gilbert, lights out, trecând deseori peste 220 km/h, și tot nu l-a ajutat la nimic. Scorul arată strâns, dar în realitate Novak nu a tremurat vreo secundă pentru victorie. La una din foarte rarele șanse de break ale lui Raonic, în primul set, Milos a trimis dezamăgitor o minge scurtă în fileu, și cam acolo s-au închis porțile pentru el. A făcut un break în setul trei, dar când meciul era deja jucat. Pe lângă retururile impecabile (și, deși la televizor nu e întotdeauna o plăcere un astfel de meci lipsit de mult ritm, acum am găsit mult mai interesant de urmărit “dialogul” dintre bombele lui Raonic și returul lui Novak), mi-au mai plăcut două găselnițe ale sârbului: unu la mână, abuzul foarte inspirat de dropshot-uri, cu care a expus deplasarea lui Raonic. Doi la mână, ideea de a servi uneori cu al doilea pe post de primul serviciu. “M-am gândit că e mai bine doar să pun mingea în teren, ca să înceapă un rally. Pentru că, dacă ratezi de câteva ori primul serviciu, el poate să pună multă presiune pe al doilea, fie atacă, fie dublă greșeală, iar break-ul poate să se întâmple repede. Din acest motiv, meciuri cu astfel de jucători sunt mai degrabă provocări mentale. Trebuie să nu-ți dai voie să cazi pradă frustrării. Altfel, meciul poate să se ducă într-o secundă”.

Djokovic merge mai departe în semifinale, unde îl va întâlni pe prietenul din copilărie, Ernests Gulbis. Letonul a confirmat victoria cu Roger Federer și l-a bătut clar pe Tomas Berdych, în trei seturi curate, 6-3, 6-2, 6-4. “Am fost surprins să văd că m-am recuperat atât de bine, pentru că a fost foarte greu pentru mine a doua zi după meciul cu Federer, atât mental, cât și fizic. Azi m-am simțit perfect, simțeam că aș fi alergat oricât, și că Tomas nu poate să facă winner. Am servit și mai bine decât în meciul cu Roger”, a spus Ernie, înainte de a-și intra în pâine într-o altă conferință spectacol. De altfel, atât el, cât și Novak au fost foarte inspirați azi și cu poftă de vorbă, oferind câteva insight-uri despre cum a evoluat relația lor, asupra cărora vom reveni.

Până una alta, Ernests e în prima lui semifinală de Slam. Teritoriu nou pentru capriciosul leton, în sfârșit un rezultat care să confirme ceea ce am văzut cu toții schimbat în bine la el în ultimul an. Pe lângă prezența în semifinală, Ernie va intra în Top 10 de luni, afară de cazul în care Monfils va provoca o isterie națională și va câștiga Roland Garros. Reacția lui Gulbis despre asta? “Aș fi fericit dacă Gael câștigă titlul. Îmi place tipul ăsta. Vreau să-l știu jucând bine. Avem nevoie de inși ca el”.

Cele două sferturi din turneul fetelor au avut o desfășurare relativ asemănătoare. În ambele cazuri, o jucătoare spaniolă s-a aflat mult timp la conducerea meciului și a dat impresia că poate să ducă treaba la bun sfârșit. În ambele cazuri, lucrurile s-au terminat teribil de prost.

Garbine Muguruza n-a fost departe de a deveni prima jucătoare din lume care le bate și pe Serena și pe Sharapova în același turneu de Grand Slam. În fapt, a fost la un game distanță, pentru că rusoaica, declarată și autodeclarată favorita la titlu, a servit în setul secund ca să rămână în turneu. Cu Masha, Garbine a aplicat în bună măsură planul din meciul cu Serena, lovind puternic, central și foarte adânc, nedându-i Sharapovei unghiuri și timp să reacționeze. Primul set s-a dus cât ai clipi: 6-1, iar printre jurnaliști începuse un soi de foială. S-au schimbat un pic rândurile la masa presei, au venit mulți special pentru săptămâna a doua,

Aici e interesantă o discuție despre ce efecte are un astfel de scor în mentalul jucătorului care e la capătul greșit al lui. Apropo de discuția de ieri, cu obsesia de a citi prea multe în cifre, am mai observat că pe afară se pune mare preț pe bagels și breadsticks, seturile câștigate la zero și la unu. Pe lângă faptul că expresia “i-a servit un covrigel” mi se pare epuizată, am mari rezerve în a accepta că scorul la care un jucător de top pierde primul set, să zicem, are vreun impact în ce privește șansele lui de revenire în meci. Sentimentul meu e că, la atâtea seturi și meciuri pe care le au la activ, tenismenilor le e absolut egal dacă pierd un set la zero sau la patru. Important e că l-au pierdut, și atât. În mintea lor, reperele sunt altele: poate un break, poate o perioadă bună de joc, încă neconfirmată de scor, dar pe cale de a fi. Spre exemplu, cum s-a întâmplat la Gulbis - Federer: revenirea de pe finalul setului patru a fost tardivă, dar l-a ajutat pe leton, în opinia mea, să facă break-ul decisiv în setul cinci. Și mai sunt astfel de situații.

În cazul Sharapovei, am cu atât mai puține dubii că ar conta în vreun fel dacă pierde un set la 1. Femeia asta este absolut senzațională, și încep să o admir tot mai mult, așa cum mi s-a întâmplat cu aproape fiecare mare campion pe măsură ce intră în a doua parte a carierei. Garbine și-a luat o lecție pe care o să o țină minte mult, ca pe orice lecție dureroasă. Cu Maria e exact ca în exemplul dat pe site în alte ocazii: dacă tot ai apucat tigrul de coadă, apoi nu te opri din a-l învârti. Cum a pățit și Stosur în turul anterior, Muguruza s-a prăbușit din momentul în care n-a mai putut răspunde la intensitatea pe care a adus-o Sharapova în jocul ei. Maria a început să lovească mingea mult mai bine de pe la jumătatea setului secund, iar în game-urile cele mai importante de pe final de set a livrat o sumedenie de lovituri direct câștigătoare; patru au fost în game-ul de la 4-5, când, așa cum spuneam, a servit pentru a rămâne în turneu. A frapat diferența bruscă de nivel din jocul Mariei și, oricât de clișeu o fi, trebuie spus din nou: asta e ceea ce-i separă pe campioni de challengeri, capacitatea de a se ridica din nou și din nou la înălțimea provocării, și de a livra atunci când totul e pe masă, când diferența între a pleca spre aeroport sau a te califica în turul următor ține de un punct sau de o execuție.

Muguruza a devenit apoi un pic nervoasă, inevitabil. În game-ul de la 5-5, ea a făcut o dublă greșeală care avea să deschidă ușa Sharapovei pentru break-ul vital: “În primul set m-am simțit atât de puternică și încrezătoare, credeam că-s pe cale să câștig. Apoi, nervii au început să-și facă apariția. Și dintr-o dată, setul doi s-a dus. De aici mai departe, e chestiune de cum îți ții nervii, de mici detalii. Detaliile au decis direcția în care s-a dus meciul”, a spus Garbine. Iar când Sharapova scapă din înghesuială, e, de regulă, imbatabilă: a câștigat 25 din ultimele 26 de meciuri pe zgură care s-au întins pe trei seturi.

La rândul ei, Sharapova a fost întrebată ce o mână atât de puternic din spate atunci când începe așa de slab un meci: dorința de a câștiga titlul sau refuzul de a pierde acel meci în particular? Mi s-a părut foarte interesantă întrebarea, mai ales faptul că a inclus acea referință la refuzul de a accepta posibilitatea înfrângerii. Maria a dat un răspuns în nota-i caracteristică: “O victorie precum cea de azi nu îmi aduce un trofeu, dar mă aduce cu un pas mai aproape de unul”.

Ce-i drept, ar fi fascinant de urmărit un meci între Sharapova și Simona, cu trofeul pe masă, în condiții de miză maximă. Până acolo, Maria va juca a 4-a ei semifinală consecutivă la Paris cu Eugenie Bouchard, într-un meci de vis pentru fanii celor două. Asemănările între cele două sunt numeroase, începând de la stil de joc și continuând cu sponsorul de echipament, cu imaginea pe care și-au creat-o, cu faptul că-s printre cele mai marketabile jucătoare din lume și așa mai departe. Genie a crescut cu Sharapova drept model, dar ambele spun acum că nu-s prietene, iar Masha a abordat deja răceala-i tipică atunci când a fost asediată cu întrebări despre jucătoarea din Canada. Sharapova a câștigat clar precedentele două meciuri directe, inclusiv unul la Paris, anul trecut.

Genie e nu doar prima jucătoare din Canada care ajunge atât de departe la Slamul pe zgură, dar și singura din WTA care face semifinală anul acesta atât la Australian Open, cât și la Roland Garros. Cu Suarez Navarro, Bouchard a continuat să revină din spate, din nou și din nou, profitând și de inabilitatea ibericei de a închide meciul. Carla a avut 5-2 în primul set și 4-1 în al treilea, moment din care n-a mai putut să facă un punct, pierzând 12 consecutive: 7-6, 2-6, 7-5 pentru Genie, care a ajuns la 10 victorii consecutive pe zgură. E lesne de înțeles de ce Suarez-Navarro, care a mai făcut sferturi, dar niciodată semifinală, a numit momentul “înfrângerea carierei”.

Astăzi e ziua ultimelor sferturi. Pentru noi e ziua cea mare, ziua în care Simona Halep va încerca să-și depășească performanța cea mai bună într-un Slam. Sara Errani și Andrea Petkovic se întâlnesc în celălalt meci de pe tabloul fetelor.

După Simona, Rafa Nadal și David Ferrer vor repeta finala de anul trecut, dar de data asta “exilați” pe Lenglen, pentru că pe Chatrier s-a instalat confortabil Gael Monfils. De înțeles. E un meci mare pentru Gael, pentru turneu și pentru francezi în general. În plus, în buna tradiție a rotației cadrelor, era timpul ca și Andy Murray să joace pe Chatrier. Cei doi, amici buni în copilărie, nu s-au mai întâlnit din 2010, cu Muzz conducând cu 3-2 la meciuri directe. Gael are amintirea unei victorii în cinci seturi la RG cu Andy, tocmai în 2006. Și mai are publicul, bineînțeles. Roland Garros 2014 e un pic dator la capitolul “meciuri speciale” anul acesta, așa că s-ar putea să nu trebuiască să căutăm mai departe. Asta dacă și ploaia ne va lăsa să trecem cu bine prin programul de mâine. Să sperăm că da. Și să-i ținem pumnii Simonei!

Review-ul zilei

vă este oferit de 2 Parale.


 

 

comments powered by Disqus

Stream