Sharapova e out, Federer e zen, Stan e 'on fire', Fabio și Monf sunt nebuni

Adrian Țoca | 11 martie 2014

Eliminarea Mariei Sharapova încă din turul 3 înseamnă că Simona Halep o va depăși pe rusoaică începând de săptămâna viitoare.

Zi ciudată la Indian Wells: spectacol cu pipeta, dar drama a compensat din plin. N-au lipsit nici rezultatele mai puțin scontate, în frunte cu eliminarea campioanei en-titre din turneul feminin, Maria Sharapova, trimisă mai devreme la Miami de către Camila Giorgi. Nu e tocmai un deznodământ care să surprindă, pentru că semnele erau acolo, la vedere. Maria a jucat puțin tenis în ultimele nouă luni și a câștigat și mai puțin. Anul acesta, spre exemplu, n-a trecut de semifinale în niciun turneu, iar la cele importante (AO, IW) a clacat timpuriu. Pauza dedicată Olimpiadei de la Soci n-a fost nici ea de vreun folos. Cert e că Masha n-are ritm și e vulnerabilă în aproape fiecare meci; când câștigă, o face de multe ori datorită voinței ei fenomenale, din altă lume, capitol la care probabil că surclasează peste 95 la sută din circuit. Din nefericire pentru ea, nu e suficientă voința de fiecare dată. 

Cu Giorgi a fost un meci complet ratat: 15 break-uri per total, 58 (!) de erori neforțate de partea rusoaicei, cu doar 16 winners, contra celor 48 de UE / 24 de winners pentru Giorgi. Maria a fost complet părăsită de forehand și ar fi putut pierde chiar mai devreme, dacă italianca și-ar fi controlat mai bine emoțiile. 

Și aici e un capitol la care aș vrea să insist un pic. Există, de multe ori, tendința din partea noastră, a celor care urmărim cele două circuite, de a ironiza astfel de meciuri cu (prea) multe răsturnări de situație, în special cele care implică femei. Discursul care se poartă în astfel de ocazie se învârte de la „ia uite, domnule, nu pot să țină mingea în teren” până la „break după break. Pff, WTA, la ce să te aștepți!”. Ascultând astfel de idei, mai că îți vine să crezi că există undeva, într-o altă lume, un circuit supermegaultraprofesionist în care niciunul dintre jucători nu greșește niciodată, iar tenisul este nu doar estetic, ci și perfect geometric, impecabil mental și splendid din punct de vedere fizic. Ei bine, nu există; ăsta e tenisul jucat de cei mai buni și cele mai bune jucătoare din lume. Și e atât de frumos tocmai pentru că e atât de imperfect. Cred că ar trebui să ne reamintim mai des că vorbim de oameni formați din carne, cu stările, durerile și problemele lor, pe care le iau cu ei pe teren și încearcă să și le controleze. O să tot repet asta, periodic, cu riscul de a o transforma în șablon, dar cred că e un risc care merită (cel puțin până când ajung să scriu despre Monfils – Fognini). Mă uitam la ultimele game-uri, în care Giorgi nu reușea să servească meciul, deși a avut 5-4 și 6-5, și mă gândeam câte emoții și stări sunt adunate într-un biet meci din turul III. Pe de o parte, o italiancă în fața celei mai importante victorii a carierei, cu un tată pe punctul să-și smulgă părul din cap, în boxă, și să-și brăzdeze fața cu unghiile de emoții. Cât o fi muncit ca să ajungă la clipa aceea? Pe de altă parte, o Sharapova care-și suprimă, de regulă, cu succes stările nervoase (cel puțin în ultimii ani, a trecut ceva timp de la acele faimoase F-bombs), dar care acum era pe punctul să cedeze: Masha și-a mușcat buzele, a oftat, a făcut toate grimasele posibile, a dat cu racheta de pământ (rar la ea) și s-a certat cu arbitrul (și mai rar).

Într-un final, a trebuit să accepte înfrângerea, una care o pune într-o situație foarte complicată în clasament. În funcție de cum se va derula turneul în continuare, Sharapova va ajunge, luni, pe locul 7 sau 8. Iar perioada următoare se anunță infernală: ea are de apărat marea majoritate a punctelor din cont. După ce nu a reușit să apere titlul de anul trecut de la IW, mai are finală la Miami, titlu la Stuttgart și finală la Madrid, înainte de Roland Garros, unde, de asemenea, are finală în 2013.

Rezultatul de azi mai înseamnă că Simona o va depăși, începând de luni, pe Sharapova, jucătoarea noastră urmând să ocupe unul dintre locurile 5-7 la finalul acestei săptămâni. Teoretic, Jankovic sau Kvitova, ambele de asemenea calificate în optimile de finală, încă o mai pot depăși pe Simona. O finală sau eliminarea celor două înainte de semifinale i-ar asigura Simonei intrarea în premieră în Top 5.

* Apropo, două vorbe, off-topic, despre clasamentele live, pe care le vedeți tot mai des amintite în știri, ceea ce nu-i tocmai în regulă. Clasamentele real-time au un singur merit, anume că ne ajută să anticipăm evoluția în clasament a unei jucătoare, dar ele nu sunt și nu vor fi oficiale. Clasamentul oficial, cel care contează în palmares, este acela anunțat în fiecare zi de luni de către WTA. Cu alte cuvinte, e irelevant că, la un moment dat, jucătoarea X (ca să nu folosesc exemplul Simonei) ocupă locul Y într-un clasament live, câtă vreme mai sunt încă posibile o mulțime de permutări. Un clasament live (și atenție cum îl interpretați, că se mai pot naște confuzii) are farmec și relevanță atunci când numărul posibilităților pe care le ia în calcul scade dramatic, când restul meciurilor rămase de jucat nu îl mai pot contrazice, nu atunci când mai sunt multe alte meciuri de jucat. Spre exemplu, la începutul IW, Simona putea ocupa oricare dintre locurile 5-10. 

 

Cât despre Giorgi, ea reușește turneul carierei. Venită din calificări, italianca de 22 de ani le-a eliminat pe tablou pe Petkovic, Sorana și Sharapova. O va întâlni acum pe Pennetta pentru un loc în sferturi.

Și încă un lucru despre Maria: ea pare să dezvolte o problemă atunci când întâlnește big hitters mici de înălțime, care lovesc puternic, adânc și cu un bounce mic, care o pun în dificultate, la cei 1.88 ai ei. Lipsită de prea multă variație în joc, Sharapova riscă să rămână fără răspunsuri dacă adversara cu pricina prinde o zi în care îi intră tot. Câteva dintre cele care au învins-o în ultimul an se încadrează la acest capitol. Este vorba de Larcher Brito, Cibulkova sau Giorgi. Toate sunt pe principiul „Uite mingea. Lovește tare mingea”. Sharapova va crește în joc până în vară, e o campioană prea mare ca să nu facă asta, dar are nevoie de meciuri, iar toate aceste eliminări premature nu-i ajută cauza. Dacă nu va intra într-o formă decentă pentru Roland Garros, riscă să iasă din Top 10, dar există și reversul medaliei: ar putea, în fine, să facă valuri la Wimbledon. Iar în partea a doua a anului nu va avea nimic de apărat.

Alt meci urât, cu tone de greșeli, dar cu multe răsturnări, a fost cel dintre Murray și puștiul ceh Vesely. Andy se tot chinuie să piardă în acest început de turneu, și parcă invită toți cehii care îi pică în cale să-i facă hatârul. După Rosol, și Vesely l-a avut în mână pe britanic (după ce a câștigat primul set, a avut break-uri avans atât în setul doi, cât și în decisiv), dar a clipit sub presiunea misiunii. Andy a zis mulțumesc și a fugit cu ultimele patru game-uri ale meciului și cu victoria: 6-7, 6-4, 6-4. După care a recunoscut fair-play: „Urât meci”. Vestea bună? A câștigat două meciuri jucând prost, cu mult peste ceea ce obișnuiește, de regulă, la Indian Wells, unul din cele mai slabe Masters pentru el. Pofta vine mâncând, iar ritmul vine jucând meciuri cu miză. N-ar trebui să ne mire dacă, într-una dintre zilele astea, Andy va găsi brusc viteza următoare. Poate cu Raonic, în turul următor, într-o zi în care returul lui Muzz va trebui să lucreze din plin.

Ce-am mai învățat din acest meci? Că Vesely nu știe să lovească un smash nici dacă viața lui ar depinde de asta, dovadă mai jos (sursa), caz care s-a repetat de vreo trei ori. Nu-i nimic, se întâmplă și la (Nole) case mai mari.

Ziceam mai sus să nu râdem, dar Fabio Fognini și Gael Monfils nu ajută deloc cauza. Sau dimpotrivă. Ultimul meci dintre ei a consolidat brandul personal cu care cei doi se mândresc, probabil: talent cu ghiotura, amuzanți, simpatici, capabili să bată pe (mai) oricine într-o zi bună, dar din cale afară de inconsecvenți și risipitori. Risipitori de șanse, de energie, de meciuri, dar în asta le stă farmecul, așa sunt ei fericiți și asta-i o realitate incontestabilă. La urma urmelor, circuitul are nevoie de Fognini și Monfils. Păcat că, dacă tot s-au văzut iar, n-au mai repetat spectacolul din alte ocazii. Drama a fost cât cuprinde. Pe rând, Fabio și Gael au dominat autoritar, au dispărut pe nepusă masă și au lăsat meciul să le scape din mână. Plus monoloagele obișnuite, clovneriile de rigoare, rachetele rupte (la ambele capitole, Fabio a câștigat la scor). Pentru varietate, Monfils a executat un smash de la trei metri și jumătate.

Apoi s-a aruncat pe jos.

Printre picături, execuțiile tehnice maiestuoase de care ambii sunt în stare, dar raționalizate, ca să ajungă. Monf a fost pe cale să facă punctul anului, dar a ratat de puțin o lovitură greu de pus în cuvinte. 

În decisiv, Monfils a făcut 2-0, Fognini a întors la 4-2, moment în care mintea lui și-a luat o binemeritată pauză. Atât de nefocusat a fost încât la un moment dat i-a zburat racheta din mână la un serviciu. „Ai, ai, ai”, plus un zâmbet larg, dar între timp Gael a ajuns la 5-4, scor la care a servit și a avut două mingi de meci. La una dintre ele a făcut dublă greșeală. Apoi, la mingea de break care a urmat a mai făcut una. În total, trei DF în acest game. Pentru că trebuia cineva să câștige, Fabio a pus capăt distracției: 6-2, 3-6, 7-5. Culmea, e al doilea meci consecutiv cu Monfils în care Fognini salvează mai mult de o minge de meci, apoi câștigă. Anul trecut, la Umag, italianul s-a impus după trei mingi de meci salvate, într-un decisiv mult mai apropiat de potențialul celor doi, astfel: Fabio a avut 5-0 și două MP pe parcurs, Monfils a întors la 6-5, cu trei MP pe parcurs, iar Fognini s-a impus în tiebreak. Aia operă de artă.

Federer s-a gândit să picanteze și el un pic meniul, că prea începuse meciul bine. La 5-4 cu Tursunov în primul set, elvețianul a clipit iar, ca și în meciul cu Mathieu. Așa că s-a trezit tras în tiebreak, din care a ieșit cu destul noroc, chit că norocul și-l mai face și omul: la 7-7 în TB, Federer a pus capăt câtorva minute de tenis indecis cu o scurtă măiastră și un running FH în cross, pe lângă un rus prins în No Man's Land. Dmitri a jucat bine tot meciul, în special pe forehand, dar a făcut câte o dublă greșeală în momente cheie atât în primul, cât și în al doilea tiebreak. Roger n-a strălucit, dar nici nu-s motive de îngrijorare. Deși n-a jucat nemaipomenit, nici vorbă de semnele rele de anul trecut. Cred că mai degrabă a vrut să câștige economicos, dacă s-ar putea cu câte un break pe set și atât, tactică doar parțial împlinită. L-a ținut bine serviciul, în schimb, iar la final, scăpat de griji, s-a pus pe glume. Întâi a râs de announcer, care l-a întrebat ce face diseară, stă cu copiii sau se uită la Nishikori – Haas, meciul din care i s-a ales adversarul (prietenul Tommy). Federer a adoptat tonul de Dorkerer și s-a hlizit: „Ăăă, niciuna. Am dublu, ați uitat?”. Apoi a râs de el însuși, luându-și peste picior contraperformanțele de anul trecut. „Anul trecut m-ați văzut că am dat o lopată la fundația noului stadion. N-am stat doar la poze, am muncit serios, am ratat Roland Garros-ul și Wimbledon pentru asta”.

După toate astea, Federer și-a văzut netulburat de cealaltă misiune: cucerirea Internetului. A semnat camera de luat vederi cu un hashtag, #happy. Apoi s-a pus pe poze pentru contul de Twitter. După care s-a făcut nevăzut, așa că Stan a început să-l caute pentru meciul de dublu, spre hazul fanilor. Până la urmă l-a găsit la timp, iar Fedrinka s-a impus cu un dublu 7/6 contra perechii Gulbis/Raonic. Vor juca în sferturi cu alți specialiști de dublu, Stepanek/Paes, într-un nou meci-popcorn.

Ei bine, Federer chiar e happy, într-un fel care-l ajută și pe teren. A spus la conferință că anul trecut nu avea convingerea că poate să bată vreun jucător de top, dar că se simte mult mai relaxat acum. „Sunt zen”, a spus Roger. A mai zis că terenurile de la Indian Wells echivalează cu „cel mai lent hard pe care îl poți găsi”, dar că „aerul de deșert face ca mingile să circule un pic mai repede”.

Pâș-pâș, Fed a ajuns la un respectabil record de 16-2 pe 2014, opt dintre victorii fiind consecutive. Încă una l-ar sălta pe locul 6. La acest moment, probabil că toată lumea își dorește un sfert de finală între el și Stanislas Wawrinka. Elvețianul numărul 1 își continuă invincibilitatea pe 2014 și pare să fi regăsit rapid forma de la Australian Open: l-a zdrobit pe Andreas Seppi în numai 48 de minute (!): 6-0, 6-2. Stan îl va întâlni pe Kevin Anderson.

Bonus:

Citește și: Rafa, eliminat de la Indian Wells încă din turul III

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi