Serena Williams câștigă US Open a treia oară la rând, își reconfirmă dominația în tenisul feminin

Adrian Țoca | 8 septembrie 2014

Serena Williams câștigă US Open a treia oară la rând, își reconfirmă dominația în tenisul feminin

Serena Williams a câștigat fără emoții finala US Open cu Caroline Wozniacki, 6-3, 6-3 și a obținut astfel al 18-lea titlu de Grand Slam al carierei. Serena urcă acum alături de Chris Evert și Martina Navratilova pe locul doi în clasamentul all-time al celor mai multe titluri de Slam în era Open. Steffi Graf rămâne prima, cu 22 de titluri.

Meciul în sine nu i-a pus vreo problemă reală Serenei: concentrată și pregătită pentru ocazie, americanca și-a dominat adversara prin execuții, prin experiență și prin prezență. Cele două întâlniri anterioare din această vară au fost strânse, mergând de fiecare dată în trei seturi, dar aici a fost o cu totul altă miză, iar Serena n-avea de gând să-și lase adversara să joace. Exceptând două servicii pierdute în primul set, jocul a curs în permanență într-o singură direcție: Serena a dominat fiecare schimb de pe centrul terenului, de unde a plimbat-o pe ambele părți ale terenului pe daneză, mergând cu predilecție pe forehandul acesteia. Serviciul n-a strălucit pentru Serena în primul set, când favorita numărul 1 a servit doar 33 la sută pe primul, dar cele două break-uri cedate au fost recuperate grabnic, grație unui retur ultra-agresiv, în special pe serviciul secund al lui Wozniacki, aspru pedepsit în mai fiecare ocazie.

Ținută tot timpul în alergare, Wozniacki n-a avut idei cu care să contracareze și să o pună, la rându-i, în mișcare pe Serena. Simpla ei consistență n-a ajutat-o să o jeneze pe Serena, care a făcut break încă din primul game al setului secund, apoi a rezolvat, cu o combinație serviciu la corp – forehand, singurul moment în care Caroline s-a apropiat, la 4-3, 30-30. Americanca a anticipat în multe ocazii unde va trimite mingea daneza și a direcționat cu lejeritate mingile, alegând fie să o alerge mai departe pe Caro, fie să închidă punctul cu o lovitură direct câștigătoare. Au fost 29 astfel de puncte, versus doar patru ale lui Caroline. Trei dintre acestea au fost însă ași, iar al patrulea, un rever în cross pe final de meci, aplaudat și de Serena.

Dar Williams a răspuns cu un alt punct spectaculos: un schimb de 26 de mingi, celebrat cu un pumn ridicat în anticiparea victoriei iminente. Câteva zeci de secunde mai târziu, Serena era la pământ, celebrându-și victoria. Meciul o fi fost unul simplu, dar drumul către un nou Slam a fost mult mai complicat de atât, de unde și reacția emoțională a americancei. Nu obosești niciodată să câștigi, se spune, iar Serena arată, la 15 ani distanță de la primul titlu la US Open, că nu și-a pierdut motivația, chiar dacă și-a mai rătăcit busola, din când în când. 2014 n-a fost tocmai sezonul pe care îl anticipa publicul de tenis în ianuarie: la început de an, Serena era o candidată legitimă la toate cele patru Slamuri, dar americanca a arătat adesea lipsită de motivație, obosită și vulnerabilă.

Titlul de la US Open, câștigat fără să cedeze mai mult de trei game-uri într-un set pe tot parcursul turneului, închide o vară aproape perfectă pentru Serena: turul de forță dat pe hard court-ul nord-american i-a readus încrederea, zdruncinată zdravăn pe segmentul Roland Garros – Wimbledon, și i-a consolidat poziția în clasament. Nu strică nici faptul că Serena a reușit și o premieră financiară: cu patru milioane de dolari (trei milioane premiul pentru titlul USO și un milion, bonusul US Open Series), ea va încasa cel mai mare premiu câștigat vreodată de un bărbat sau o femeie în tenis. 

Ca în atâtea alte ocazii din ultimii ani, Serena conduce confortabil în ambele clasamente, atât cel la zi cât și în Race to Singapore, unde e deja calificată. Cu toate că, până la US Open, nu trecuse de turul patru la niciun Slam și declarase deja sezonul compromis, Williams se reconfirmă drept inabordabilă pentru restul plutonului. La 33 de ani, pe care îi va împlini în această lună, șansele ei de a recupera diferența față de Steffi Graf, jucătoarea cu cele mai multe titluri de Slam în era Open (22), arată din nou bine. Mai greu va fi să atingă cota de 24 de titluri atinsă de Margaret Court (24 de titluri în total). Deocamdată, le-a egalat pe lista All Time Greats pe Chris Evert și pe Martina Navratilova, ambele, prezente la ceremonie. Cu fiecare dintre ele Serena mai împarte și altceva, afară de cifra 18: Serena și Evert sunt singurele care au câștigat câte trei titluri la rând la New York. Iar Martina și Serena sunt cele mai în vârstă campioane de Grand Slam, la 33, respectiv, 32 de ani. 

Pentru Caroline, în ciuda eșecului scontat din finală, US Open 2014 înseamnă momentul revirimentului. De luni, ea va reveni în Top 10 pentru prima dată din ianuarie încoace, consecință a celei de-a doua finale de Slam a carierei. Ghinionul lui Wozniacki a fost că, la fel ca și în 2009 cu Kim Clijsters, a dat peste o jucătoare pur și simplu mai valoroasă. Serena a complimentat-o și i-a spus că sigur va mai avea și alte ocazii, poate chiar la Australian Open, dar Wozniacki rămâne să înfrunte aceeași problemă ca și în trecut: trebuie să găsească o soluție cu care să le combată pe jucătoarele de tip Serena, Kvitova sau Azarenka, capabile să lovească prin apărarea ei. Acum doi ani, Caro începea sezonul 2012 de pe primul loc, dar a urmat o lungă perioadă de căutări, pierderi de formă și de clasament, experimente cu antrenori și decizii personale care i-au afectat și evoluția profesională. Pentru prima dată după doi ani, Caro e într-un loc foarte bun: și-a regăsit încrederea, tonusul, motivația; e pe un trend excelent, iar finala de la US Open poate s-o inspire pe mai departe.

Chinurile Serenei au contribuit și ele la unul dintre cele mai interesante sezoane de WTA din ultima perioadă. Cel mai bun semn e că au fost opt finaliste diferite în cele patru turnee de Grand Slam, iar o altă ciudățenie statistică greu de repetat e că toate cele patru campioane ale anului (Na Li, în Australia, Maria Sharapova, la Paris, Petra Kvitova, la Wimbledon și Serena Williams, la New York) au adunat împreună … o singură victorie versus opoziție de Top 10 în traseele către titluri, cea a Sharapovei în finala de poveste de la Roland Garros, cu Simona. În rest, Li, Kvitova și Williams au câștigat fără să întâlnească vreo jucătoare din primele zece.

Dominația Serenei contrabalansează cumva agitația de la locul doi în jos, unde o combinație dintre vechea și noua gardă își caută ordinea. Cu Simona Halep în continuarea în fruntea plutonului de urmărire – românca își păstrează locul doi și de mâine – WTA se mută în Asia, pentru linia dreaptă. Turneele Premier de la Wuhan și Beijing sunt următoarele stopuri importante, înainte ca WTA Finals, ediția inaugurală din Singapore, să decidă cum va arăta Top 10 la finalul sezonului 2014.

 

Clasamentul WTA valabil începând de luni:

1. SERENA WILLIAMS – 9.430

2. Simona HALEP – 6.160

3. Petra Kvitova – 5.926

4. Maria Sharapova – 5.575

5. Agnieszka Radwanska – 5.380

6. Na Li – 5.270

7. Eugenie Bouchard – 4.545

8. Angelique Kerber – 4.400

9. Caroline Wozniacki – 4.305

10. Ana Ivanovic – 3.855 

 

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi