Serena și Kerber se întâlnesc pentru a doua oară într-o finală de Grand Slam anul acesta. Va fi Slamul 22 pentru Serena sau dublă pentru Angie

Adrian Țoca | 7 iulie 2016

Cele două și-au câștigat confortabil semifinalele: Serena a lăsat doar două game-uri Elenei Vesnina, în vreme ce Angelique Kerber a evitat o finală între surorile Williams învingând-o, 6-4, 6-4, pe Venus.

Serena Williams și Angelique Kerber se vor găsi din nou față în față. După ce au jucat finala de la Australian Open la începutul anului, cele două își vor disputa acum titlul la Wimbledon. O desfășurare spectaculoasă și interesantă a ostilităților, din mai multe perspective. Pe de o parte, ascensiunea (relativ târzie) lui Kerber, nu doar confirmată, ci și întărită. Pe de altă parte, faptul că WTA primește o finală cu repetiție la nivel de Grand Slam. E chiar a doua care se repetă în ultimele 12 luni, după Serena Williams – Garbine Muguruza. Ceea ce contrazice puternic “teoria haosului”, adesea vânturată în ce privește circuitul feminin.

Reeditarea finalei de la Melbourne, câștigată spectaculos de Kerber, vine cu o miză mare. Dacă va câștiga Serena, ea va egala, în sfârșit, recordul lui Steffi Graf, la a patra încercare, și va ajunge la un total de 22 de Grand Slamuri câștigate. Dacă va câștiga Angelique în schimb, vom ajunge la o situație complet neașteptată: Serena Williams va rămâne pe locul 1 în lume, dar o va face fără să mai dețină vreun titlu de Grand Slam. În vreme ce Kerber va fi locul 2 mondial, dar deținătoare a două Slamuri!

Ambele au arătat nu solid, ci foarte solid azi. Contra Elenei Vesnina, debutantă la acest nivel, Serena a arătat ca și cum se grăbea undeva, făcându-și loc rapid pe lângă aceasta: 6-2, 6-0 în numai 49 de minute, cu 28 de lovituri direct câștigătoare și numai 7 erori. Una dintre cele mai curate evoluții ale ei, posibil cea mai bună a anului.

În egală măsură de impunătoare sunt și recentele ei luări de poziție: “Nu e ca și cum a fost ceva foarte ușor de făcut, dar am fost foarte intensă, am alergat și am muncit mult, am servit bine și m-am deplasat bine. Scorul reflectă perfomanța mea”, a spus Serena, într-o altă declarație în tonul celor cu care ne-a obișnuit în această săptămână. Adică diferite față de cele din restul anului, mult mai rele, în sensul bun (pentru ea) al cuvântului; Serena nu mai e deloc reținută în a-și scoate în prim plan realizările și calitățile.

Încă una în același ton, tot de după meciul cu Vesnina, întrebată ce înseamnă pentru ea să joace trei finale de Slam în același an: “Cred că e grozav. Cred că pentru oricine altcineva de pe planetă, ar fi o realizare extraordinară. Din punctul meu de vedere contează să câștig trofeul, ceea ce ar face-o extraordinară și pentru mine. Pentru mine, finala nu e suficient. Dar cred că asta mă face diferită. Asta mă face Serena”.

Liderul mondial și-a continuat luările ferme de poziție în conferință cu acest citat:

Sau:

Kerber, la rândul ei, a jucat exact atât de solid cât a fost nevoie ca să închidă în două seturi meciul cu Venus. A fost 6-4, 6-4 pentru jucătoarea germană, deși nu s-a simțit atât de strâns pe cât o arată scorul. În primul set, Angie s-a dus la 5-2, înainte de a închide setul cu ceva emoții; în al doilea, un break obținut rapid a fost tot ce i-a trebuit. Cu multe erori de pe forehand, Venus s-a încălzit greu, iar când a intrat într-un final în meci, nu a putut să emită pretenții pe retur. Pentru ea rămâne însă un turneu remarcabil, depășind încă o dată limitările impuse de vârstă și de boală, pentru o semifinală la turneul la care a ajuns de opt ori în finală.

Ajunsă în finală fără să piardă vreun set, Kerber va încerca să devină a opta jucătoare din istorie care le bate pe Serena și pe Venus în același turneu și prima într-un Slam de la Kim Clijsters încoace (US Open 2009).

Va reuși Angie să o oprească pentru a doua oară într-o finală de Slam pe Serena? În special pe această Serena, care pare în sfârșit eliberată de jugul emoțiilor, pare să-și fi regăsit capacitatea de a fi intimidantă? Va fi un cu totul alt meci față de Australian Open, iar Angelique e prima care spune asta: “E un alt turneu, o altă suprafață, totul e diferit. Voi juca însă cu multă încredere și voi da tot ce am în finală”.

Cu primele două jucătoare ale lumii pe teren, finala feminină de la Wimbledon promite să fie un moment relevant pentru felul în care va evolua circuitul în următoarele luni.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi