Serena respiră uşurată, Nick Kyrgios se joacă. Avem primii calificaţi în săptămâna a doua

Camelia Butuligă | 4 iulie 2015

Serena Williams a revenit de la două break-uri în decisiv și a fost la două puncte de eliminare. Heather Watson era să pună capăt visului Serenei de a câștiga al 4-lea Grand Slam consecutiv. Meciul s-a jucat într-o atmosferă extraordinară

Wimbledon este oferit pe 30-0 de

Acum, că Gulbis şi-a luat o pauză mentală pe termen nedeterminat de la acest sport, Grigor „Showtime” Dimitrov suferă de epuizare mentală, iar Tomic nu are niciun haz când nu câştigă (deși se chinuie să atragă iar atenția), este nevoie mai mult ca oricând de cineva care să ocupe postul vacant de „băiat rău” al ATP. 

În acest context, Nick Kyrgios este salvarea celor care cred că trebuie să mai existe câte un jucător care să arunce în aer regulile astea stricte din când în când, sau cel puțin să facă mişto un pic de ele. Dacă acel jucător mai este şi posesorul unui joc excelent, atunci cu atât mai bine. Spre norocul (sau ghinionul, depinde pe cine întrebi) nostru, Nick bifează ambele cerinţe. 

Meciul de azi contra lui Milos Raonic a etalat cu brio tot ce aduce Nick pe teren: talentul său la tenis, nedepăşit decât de apetenţa lui pentru spectacol şi provocare. Nick Kyrgios este, cum ar zice maică-mea, o obrăznicătură. 

Unde să încep? Nicuşor şi-a început trollingul fin înainte chiar de a păşi pe teren. A decis, într-un moment de inspiraţie genială, să-i maimuţărească celebra şi periculoasa „mânecă” lui Raonic. Însă, iar aici e partea mortală, şi-a pus o mânecă ieftinache, cu vreo două numere mai mare şi….wait for it….pe mâna CEALALTĂ. Adică, aşa ceva…. Când am comutat pe meciul lor şi l-am văzut pe Kyrgios cu mânecă pe mâna stângă am avut câteva secunde de derută. „Stai aşa… Kyrgios era stângaci?” Nu, doamnelor şi domnilor, Nick nu a devenit stângaci peste noapte, a găsit doar cel mai mişto şi neobrăzat mod de a-l trolla pe seriosul şi profesionistul Raonic. „Cumetre, îmi pun şi io mânecă. Da' o pun pe cealaltă mână, pentru că n-am nevoie de ea, de fapt. HAHAHA”. 

Aventurile sartoriale ale australianului au continuat cu alt trolling fin, la adresa turneului şi a draconicei reguli de „all white”. La un moment dat, Nick a scos din geantă o banderolă de pus pe cap cumpărată de la magazinul de suveniruri, care avea pe mijloc o dungă în culorile oficiale ale Wimbledon şi sigla turneului. Ce e mai simpatic decât jucătorii care poartă pe teren chestii cumpărate de la chioşc, ca noi, fanii? Nick este băiat de-al nostru, din popor: combate bine, se îmbracă de la Gift Shop şi se caţără pe garduri când nu găseşte bilet. Vă închipuiţi cât de caraghios a părut Mister Wimbledon când Nick a trebuit să întoarcă pe partea cealaltă banderola pentru că nu era albă complet! Cu alte cuvinte, Wimbledon nu-şi poate respecta propria regulă de all white HAHAHA. Nick Kyrgios-Wimbledon 1-0. Şi nici măcar nu a trebuit să se certe cu arbitrii, ca John MacEnroe, sau să joace trei zile, ca nefericiţii de Isner sau Mahut. 

Pe frontul „utilizarea subversivă a modei”, victoria a fost clară, în minim de seturi. Pe frontul tenis, Kyrgios îşi continuă palmaresul excelent în Grand Slamuri. A câştigat până acum mai multe meciuri în Slamuri (16) decât la toate turneele ATP şi Cupa Davis luate împreună (12). Cu această victorie contra lui Raonic (cam şchiopătând în ultimul set, se pare că a avut ceva probleme la şold) a răzbunat înfrângerea în faţa lui de anul trecut tot de aici.  5-7 7-5 7-6 6-3, iar scorul aşilor 34 la 18. Believe in the mock sleeve. 

Avem deci în optimi un meci Kyrgios-Gasquet în loc de Raonic – Dimitrov. O fi bine, o fi rău? Ce ştim sigur este că Nick l-a bătut pe Richie anul trecut aici în turul doi în cinci seturi, după ce a salvat nouă mingi de meci. Sunt şanse bune să nu ne plictisim nici anul ăsta, mai ales dacă Nick alege să se prezinte cu o şapcă cumpărată de Gift Shop şi să o poarte invers. 

Best of the rest: Două puncte au mai lipsit ca Serena Slam să nu mai fie posibil

Azi au ieşit doi semifinalişti ai ediţiei de anul trecut – Grigor Dimitrov, învins de Gasquet în trei seturi clare şi Milos Raonic, învins de Nick Kyrgios, dar surpriza cea mai mare ar fi fost ieşirea Serenei Williams la Heather Watson. A fost un meci incendiar pe Centre Court, în care englezii au lăsat reţinerile la o parte şi au făcut o atmosferă absolut… franţuzească. Serena a trebuit să recupereze de la 0-3 în decisiv, apoi la 4-4 şi-a pierdut din nou serviciul şi Watson a servit pentru meci, dar nu a putut închide. Lupta a devenit feroce la sfârşit, cu Watson alergând şi scoţând mingi imposibile şi Williams lovind totul cu disperare. Un test dificil pentru Serena (6-2, 4-6, 7-5) care îşi continuă totuşi urmărirea celor patru Slamuri consecutive. Meciul următor fi un test diferit pentru ea: va juca contra surorii ei, Venus. Se vor întâlni pentru a 25-a oară în carieră.

„Nu e ca și cum m-am gândit că o să pierd, dar am văzut cât de bine juca ea. A făcut totul bine, iar eu nu am putut ține pasul. Uneori, orice ai face, nu e ziua ta; m-am gândit că astăzi va fi o astfel de zi. Am continuat să lupt, însă, am zis să fac tot ce pot”, a spus Serena, care a încheiat meciul cu 55 de lovituri direct câștigătoare și 33 de erori neforțate. Watson a avut 20 cu 11. Britanica a fost mai bună la mingile de break, câștigând 5 din 7, față de 7 din 20. „Poate cel mai dificil meci pe care l-am jucat pe Centre Court. Heather ar fi trebuit să câștige, chiar a dat totul”, a spus Serena, care a trebuit să înfrunte un public neobișnuit de ostil pentru Wimbledon. „Nu am văzut niciodată publicul așa de vocal aici. Aparent, Heather are mulți fani. Nici fluierături n-am mai auzit până acum aici”, a mai spus Serena. De altfel, favorita 1 a avut un schimb numai bun să fie viral cu fanii gălăgioși, cărora le-a adresat un scurt „Don't try me!”. Nu întâmplător, din acel moment, Serena n-a mai pierdut vreun game.e 

Serena și Venus nu au mai jucat la un Slam de la Wimbledon 2009, când s-a impus actualul lider mondial. Tot Serena conduce și H2H-ul, 13-11. Împreună, cele două au zece titluri de simplu la Wimbledon.

Restul favoriţilor la masculin şi-au făcut datoria şi au trecut mai departe cu minim de efort. Novak Djokovic l-a expediat scurt pe Tomic, Wawrinka pe Verdasco şi Goffin pe Baghdatis. John Isner și Marin Cilic au rămas blocați la 10-10 în decisiv și vor trebui să doarmă la noapte cu gândul că soarta meciului se va decide într-un format prescurtat: care face primul o diferență de două game-uri. 

La finalul meciului său, Djokovic a spus că lucrurile au mers strună până acum. “Speram să joc mai bine de la meci la meci și exact asta se întîmplă. Mă simt mai încrezător cu fiecare partidă. Astăzi am servit foarte bine, am câștigat o mulțime de puncte gratuite și asta îndepărtează presiunea. Poate să pară că încă nu am fost testat serios, dar nu este așa. Am jucat deja cu câțiva jucători buni. Și de acum va deveni și mai greu”.

La fete, au fost câteva meciuri complicate: Sam Stosur a pierdut clar la Vanderweghe (6-0, 6-2), Safarova a trebuit să recupereze un set deficit  contra lui Sloane (3-6, 6-3, 6-1) şi Petkovic a pierdut la Diyas (7-5, 6-4). În restul meciurilor, Azarenka a trecut de Mladenovic (6-4, 6-4), Venus de Krunic (6-3, 6-2) şi Belinda Bencic și-a continuat seria rezultatelor excelente pe iarbă și a dovedit-o pe Mattek-Sands (7-5, 7-5). 

Azi: Monica de la 13:30

Șansă mare pentru Monica Niculescu să atingă optimile de finală la Wimbledon. Moni o întâlnește pe Kristyna Pliskova, de la ora 13:30, ora României. Moni joacă și la dublu, alături de Olga Savchuk, vs Babos/Mladenovic. Federer, Murray, Kvitova sau revelația Dustin Brown sunt în programul zilei de azi, în care mai găsim și o întâlnire între Gilles Simon și Gael Monfils. Ceea ce e de urmărit: ultima dată când s-au întâlnit la un Slam (Australian Open 2013), Simon a câștigat decisivul cu 8-6, după ce Monfils revenise de la 0-2 la seturi. De asemenea, au oferit acest punct antologic (sau din cale afară de plictisitor, depinde cum vrem să-l vedem).

Întregul program al zilei este aici. Mai multe despre meciurile de azi și de ieri v-am scris, așa cum facem în fiecare dimineață, în newsletter-ul nostru, numai bun de cafea. Dacă n-ați făcut-o deja, vă puteți abona la el cu formularul de mai jos. Multă informație acolo, încercați-l!

Abonează-te aici la brieful tău de tenis: noul format de newsletter Treizecizero

* indicates required
Email Format

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi