Round-Up: Azarenka a câştigat “groapa cu lei” de la Sidney. Ferrer, campion iar la Auckland

Adrian Țoca | 13 ianuarie 2012

Round-Up: Azarenka a câştigat “groapa cu lei” de la Sidney. Ferrer, campion iar la Auckland

Victoria Azarenka şi-a consolidat statutul pe care i-l atribuie câţiva specialişti, acela de “favorită din umbră” pentru Australian Open şi pentru primul loc al ierarhiei WTA, câştigând turneul Premier de la Sidney, pe al cărui tablou vă spuneam că au fost prezente 9 din primele 10 jucătoare ale lumii. 

“Aza” a învins-o, în finală, pe chinezoaica Na Li, după trei seturi de un nivel bun şi foarte bun, pe alocuri, un preview la ce ne aşteaptă la Melbourne, începând de luni. A fost 6-1, 2-6, 6-3 după aproape două ore de joc. Finalistele şi-au împărţit perioadele faste de joc în primele două seturi, câştigate de fiecare dată clar, pentru ca manşa decisivă să aducă cel mai bun tenis al zilei, cu o serie de puncte foarte spectaculoase. Victoria a reuşit break-ul decisiv în game-ul al 8-lea, păstrându-şi apoi cumpătul pentru a-şi face serviciul la 5-3, în pofida faptului că Li a avut de două ori minge de break.

Dincolo de evoluţia scorului din finală, fiecare dintre cele două au motive să fie mulţumite pentru felul în care au început anul. Li a demonstrat că şi-a recăpătat mojo-ul de la începutul anului trecut, când a făcut finala la Australian Open, iar, ulterior, a prelungit forma foarte bună până în vară, când a câştigat Roland Garros. Ulterior, jumătatea a doua de an a fost una neagră pentru chinezoaică. Multe înfrângeri nescontate, evoluţii şterse şi, overall, impresia că şi-a consumat întregul potenţial. “Prea multe şedinţe foto, prea puţine antrenamente”, a explicat ea, sec, motivul principal al căderii. Zilele negre sunt depăşite, susţine aceeaşi Li. “Mi-a revenit motivaţia, sunt din nou flămândă pentru victorii, lucru care mi-a lipsit anul trecut”.

La rândul ei, Azarenka pare să-şi fi îmbunătăţit atitudinea pe teren. Pare mai conştientă de statutul ei, de perspectiva pe care o are la orizont, pare mai dispusă să-şi îmbrăţişeze condiţia de potenţială câştigătoare de Grand Slam, ceea ce nu face decât s-o ajute. În plus, bielorusa e mai calmă pe teren, mai liniştită în perioadele de criză de inspiraţie, comparativ cu anii anteriori. Dacă îşi va menţine acelaşi ritm, ea poate fi sprinterul de pe culoarul exterior, într-un an în care toată lumea nu vorbeşte de altceva decât despre Petra Kvitova.

Mona Barthel: 8 victorii la rând pentru titlul de la Hobart

Clasată pe locul 64, jucătoarea germană Mona Barthel, 21 de ani, a reuşit un rezultat spectaculos la Hobart, câştigând turneul deşi a venit din calificări pe tablou. Monei i-au trebuit, astfel, 8 meciuri ca să pună mâna pe trofeu, ea eliminându-le, pe parcurs, pe favoritele Medina Garrigues, Angelique Kerber şi, în finală, pe Yanina Wickmayer, cap de serie nr.1, cu un scor sec: 6-1, 6-2.

Tot un jucător venit din calificări a câştigat şi turneul masculin de la Sidney

Jarkko Nieminen este unul dintre jucătorii vechi din circuit, şi, cu toate astea, n-avea în palmares decât un turneu câştigat, cel de la Auckland, în 2006. E lesne de înţeles cât de mult şi-a dorit finlandezul să triumfe în finala amânată în câteva rânduri de ploaie. “A fost foarte stresant, pentru că ne-am încălzit de câteva ori şi, când eram gata să intrăm pe teren, începea iar să plouă. Însă mi-am dorit enorm de mult să câştig. Nu te întâlneşti prea des cu o astfel de şansă”, a spus Nieminen, venit din calificări pe tabloul principal, care l-a învins, în ultimul act, pe francezul Julien Benneteau, 6-2, 7-5. A fost a cincea victorie directă din tot atâtea meciuri, head-to-head-ul contând, se pare, decisiv. Pentru Julien a fost a şasea finală pierdută din tot atâtea oportunităţi. 

Nieminen va trebui acum să joace, la o zi distanţă, în primul tur la Australian Open, contra argentinianului David Nalbandian.

Ferrer, al treilea triumf la Auckland

Numărul 5 mondial, spaniolul David Ferrer, are toate motivele să creadă că poate face iar semifinala la Australian Open, ca şi în 2011. Pentru că, la fel ca şi anul trecut, el şi-a trecut în cont turneul pregătitor, cel de la Auckland, după o victorie în finală contra lui Olivier Rochus, scor 6-3, 6-4. 

Ferrer, care n-a pierdut decât un set într-un traseu în care i-a mai învins pe Rosol, Falla şi Verdasco, a triumfat pentru a treia oară la Auckland, motiv pentru care l-a proclamat “turneul meu favorit”. Este, de asemenea, al 12-lea triumf din carieră pentru iberic.

 

 

Îți place?
2performant

Cele mai bune jucătoare de tenis sunt la Singapore. Cei mai buni generatori de vânzări online sunt în Affiliate Ranking by 2Performant

Cele mai noi

Round-Up: Azarenka a câştigat “groapa cu lei” de la Sidney. Ferrer, campion iar la Auckland

Adrian Țoca | 13 ianuarie 2012

Round-Up: Azarenka a câştigat “groapa cu lei” de la Sidney. Ferrer, campion iar la Auckland