Româncele, eșecuri în serie la Istanbul și Stuttgart. Monica, învinsă din nou de la mingi de meci, Simona, Sorana și Andreea pierd în două seturi

Treizecizero | 21 aprilie 2016

După înfrângerea din Fed Cup cu Germania, zilele proaste ale fetelor continuă. Toate cele patru jucătoare din România au pierdut în meciurile de joi.

La Stuttgart, Monica Niculescu a avut trei mingi de meci, dar a pierdut din această ipostază pentru a doua oară în numai câteva zile, fiind întoarsă de Petra Kvitova. Cehoaica și-a luat astfel revanșa față de eșecul din Fed Cup, câștigând în trei seturi spectaculoase, 2-6, 7-6 (5), 6-2. 

„Da, sunt dezamăgită. Greu meci. Aș vrea să pot rămâne cu lucrurile bune, dar e greu, am avut iar mingi de meci. Dar am jucat bine, cred că fac progrese spre un clasament mai bun. Trebuie să rămân optimistă și să continui să lupt. Din păcate azi n-am avut deloc noroc. Cred că am jucat foarte bine mingile de meci, dar lovitura ei a prins fileul, apoi eu am pus o scurtă, apoi ea a pus si ea o scurtă incredibilă. Trebuie să mai ai și un pic de noroc, adică, acel let…eu am servit incredibil, am zis că dau tare în minge, nu contează, apoi ea a lovit banda fileului. Cred că joc din ce în ce mai bine contra acestor jucătoare bune, dar îmi lipsește ceva și e trist”, a spus Monica, în conferința de presă de după. 

În ciuda înfrângerii, Niculescu și-a păstrat umorul și s-a lăsat descoperită de jurnaliștii prezenți la turneul de la Stuttgart. Declarațiile ei complete sunt aici.

Imediat după Monica a intrat pe teren Simona Halep, care a suferit una dintre cele mai drastice înfrângeri din ultimele luni: 6-1, 6-2 în fața Laurei Siegemund. Simona Halep a arătat epuizată în meciul cu Laura Siegemund, 6-1, 6-2, pe parcursul căruia spune că a avut probleme de respirație și a solicitat un timeout prelungit la începutul setului doi.
Simona nu a venit la conferința de presă, situație aproape nemaiîntâlnită la ea, în schimb, biroul de presă a transmis un comunicat cu declarațiile ei. Le găsiți în articolul de aici
 
 
La Istanbul lucrurile n-au mers mai bine. Întâi Andreea Mitu n-a putut consolida victoria cu Yanina Wickmayer, favorita 2, și a cedat în două seturi cu Stephanie Voegele, 6-4, 6-1, în vreme ce Sorana Cîrstea a urmat-o la puțin timp, învinsă de Cagla Buyukakcay, 6-4, 6-2. Sorana venise pe tablou din calificări. 
Singurii români în cursă către un titlu în această săptămână sunt Horia Tecău și Florin Mergea, despre care Lead.ro a publicat o privire per ansamblu a reunirii lor după ani buni de pauză.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi