Roma, semifinalele feminine: Despre plângăcioşi, false îngrijorări şi alte lucruri

Camelia Butuligă | 19 mai 2012

Roma, semifinalele feminine: Despre plângăcioşi, false îngrijorări şi alte lucruri

Ziua semifinalelor feminine a  început anticlimactic, cu retragerea Serenei înaintea meciului cu Na Li. Motivul oficial ar fi fost o problemă cu spatele, dar Serena a declarat senină că se simte bine fizic, însă vrea să se asigure că e ok pentru Roland Garros. Bineînţeles, până acum, nimic din ce face Serena n-ar trebui să ne mai surprindă. Organizatorii probabil n-au fost încântaţi şi nici fanii care cumpăraseră bilete pentru azi. Câştigătoare în afacerea asta sunt Sharapova (spoiler alert!) şi  Na Li, care are mare nevoie de puncte şi încredere după un 2012 mai bogat în contracte publicitare decât în victorii. Mai cu seamă că foarte curând are de apărat titlul cucerit anul trecut la Roland Garros.

Totuşi, Serena trebuie să se fi simţit un pic cu musca pe căciulă, deoarece într-un tweet adresat lui Novak Djokovic  a glumit: Se pare că acum eu sunt „plângăcioasa”. La Madrid, în conferinţa de presă de după câştigarea titlului, Serena a fost întrebată de ce fetele nu s-au plâns la fel de mult de suprafaţă ca băieţii. Serena, cu tactul care-a făcut-o celebră, s-a lansat într-o tiradă ironico-maliţioasă despre cum bărbaţii sunt în general mai plângăcioşi şi mai slabi decât femeile. Dar după cum ştim, realitatea are obiceiul ăsta nesuferit de a te face să-ţi regreţi declaraţiile, mai ales pe cele răutăcioase. Chestia se mai numeşte şi karma. De data asta, Serena a sesizat ridicolul situaţiei şi a încercat s-o dreagă cumva. Bineînţeles, asta nu garantează automat că data viitoare se va gândi înainte de a deschide gura. Doar e Serena Williams.

Cât de bine o înțelege Masha pe Serena

A trebuit aşadar să ne mulţumim cu o singură semifinală feminină azi, între Maria Sharapova şi Angelique Kerber. Anul trecut, pe vremea asta, Angelique abia intrase in top 100. Acum e în top 10, cea mai bine clasată jucătoare nemţoaică. Mulţi specialişti o consideră o ameninţare reală şi o prezenţă de viitor în elita tenisului feminin. A trecut de Petra Kvitova în sferturi într-un meci destul de greu în trei seturi. Nu ştiu dacă oboseala a fost un factor, dar Kerber a făcut azi un meci inconstant, în care a părut că nu prea ştie ce strategie să adopte contra Mariei.

Nici Sharapova nu e un exemplu de clarviziune zilele astea, dar azi a reuşit să-şi ţină serviciul sub control (doar 2 duble greşeli şi 2 breakuri) şi a avut o idee mai clară despre strategia de joc.  Reverul ei, unul dintre cele mai bune din WTA (alături de cele ale lui Kim, Na Li şi Kvitova, zic eu) a funcţionat ireproşabil. Pe cel în cros mai ales l-a folosit cu succes pentru a o împinge pe stângacea Kerber în afara terenului, apoi atacând terenul descoperit, minge pe care Kerber era nevoită să o lovească cu reverul din alergare. A fost tactica care a frustrat-o cel mai mult, obligând-o să forţeze lovituri câştigătoare cu dreapta din poziţii defavorabile şi să greşească.

Dacă la capitolul greşeli neforţate au excelat amândouă (26 Kerber, 25 Sharapova), diferenţa au făcut-o loviturile câştigătoare (27 Masha faţă de numai 9 Kerber). De asemena, Maria a început să înţeleagă jocul pe zgură şi să-şi adapteze stilul ei de forţă şi atac format pe hardcourt. Azi a folosit cu succes de câteva ori contre-pied-ul, de exemplu. Apoi, deplasarea ei pe zgură mi se pare mult superioară anilor trecuţi. Masha n-a ajuns să facă şpagatul încă, dar am văzut nişte încercări de alunecare decent executate.

Sharapova a câştigat anul trecut Roma şi atunci a fost o surpriză majoră. Dacă va câştiga din nou anul acesta, nu va mai fi deloc o surpriză. Mâine contra lui Na Li mă aştept la un meci în care Maria nu va ceda nici un centimetru. Dacă o ajută serviciul, din punctul meu de vedere porneşte ca favorită. Na Li are o deplasare mai bună şi poate teoretic să lovească cot la cot cu Sharapova, însă nivelul chinezoaicei a fost când sus când jos anul ăsta. Concluzia mea e că în finală vom avea un milion de break-uri şi că va câştiga cea care se va trezi mai bine mâine dimineaţă.

Observaţie de final. Maria i-a luat apărarea Serenei în conferinţa ei de presă, spunând că da, Serena a jucat prea multe meciuri înainte de Roland Garros. Mhm. De când se îngrijorează Maria că Serena joacă prea mult? Sau e de fapt uşurată că nu trebuie s-o vadă din nou mâine de partea cealaltă a fileului? Sau a fost un alt atac, (insuficient de) subtil, la adresa Azarenkăi, pe care Sharapova tocmai ce o criticase pe același motiv, al retragerii?

Pe acelaşi topic, Angelique Kerber s-a retras de la Bruxelles, unde era programată să joace săptămâna viitoare. În legătură cu ea, pâna la ora scrierii acestui articol, Masha nu-şi exprimase înţelegerea.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi