Ratează Rafa și US Open? Semne rele: absența lui Nadal se prelungește

Adrian Țoca | 14 august 2012

Ratează Rafa și US Open? Semne rele: absența lui Nadal se prelungește

US Open este oferit de

Din păcate, se pare că, pe zi ce trece, șansele ca Rafael Nadal să fie prezent la startul ultimului turneu de Grand Slam al anului scad văzând cu ochii. Dacă, după absența de la Jocurile Olimpice, retragerea de la Toronto a venit drept ceva normal și explicabil, în schimb, cea de la Cincinnati a ridicat semne de întrebare. Era ultimul turneu important pentru Rafa înainte de US Open, ultima ocazie pentru spaniol să își acomodeze jocul, dar mai ales genunchii, atât de mediatizații lui genunchi, cu cimentul nord-american. Numai că Nadal a sărit și peste Cincy, turneul la care, în 2008, sărbătorea trecerea, în premieră, pe primul loc în lume. 

S-a speculat, aproape imediat, că Rafa va ieși din programul obișnuit și va cere un wild-card la Winston-Salem, un turneu de 250 programat în săptămâna premergătoare US Open, și pe care, lesne de înțeles de ce, numele mari îl ocolesc în mod obișnuit. Și asta pentru că este, sau era, greu de crezut că Nadal va merge la New York fără să aibă meciuri în picioare.

Numai că veștile interpretabile au venit chiar de la jucător, care a declarat pentru postul TV spaniol Laverdad că se consideră incert pentru US Open. Este prima lui afirmație directă referitoare la turneul din New York.

“Nu știu dacă voi fi gata la timp, dacă voi fi pregătit să joc la US Open. Nu pot să zic da sau nu. Accidentarea nu este la fel ca în anii anteriori, am resimțit-o diferit de data aceasta”, sunt cuvintele lui Rafa care, pentru prima oară în mod oficial, aruncă un mare semn de întrebare în privința participării la ultimul Slam al anului.

Nu doar consecințele directe, cele din clasament, îi îngrijorează pe fanii lui Rafa. Discuția se extinde deja pe un plan mult mai amplu, și devine, cumva, îngrijorătoare. Problemele medicale ale lui Rafa, despre a căror istorie, dar mai ales, consecințe, vom reveni într-un articol separat, au stârnit discuții interminabile de-a lungul  anilor. Vă este cunoscută probabil teoria avansată de diverse voci potrivit căreia Nadal, al cărui stil de joc este unul extrem de fizic și de solicitant, e într-o cursă contracronometru cu propriul corp și, mai ales, cu proprii genunchi. De când Rafa absentează de pe teren (ultimul meci, cel cu Lukas Rosol, de la Wimbledon), toate aceste îngrijorări au prins avânt. Ba chiar există voci care susțin că s-ar fi pus problema ca Nadal să decidă să renunțe la a mai reveni în acest sezon, tocmai pentru a-și da cât mai mult timp unei refaceri cât mai complete.

 

 

 

Efectele actualei situații vin din pregătirea din intersezon?

Tendinita i-a ruinat lui Rafa mare parte din sezonul 2009, an în care a pierdut, în premieră, titlul la Roland Garros, în acea faimoasă întâlnire cu Robin Soderling. Ulterior, Nadal nu a putut să joace Wimbledon, în fapt, ultimul Slam la care n-a putut fi prezent la start. A urmat un 2010 aproape perfect, cu trei Slamuri câștigate, dar, în 2011, au reapărut problemele pentru iberic, de data asta pe teren.

Multitudinea de înfrângeri suferite în fața lui Djokovic l-au afectat teribil pe Rafa, așa că se pune o întrebare naturală: cât de intensă a fost pregătirea din intersezon făcută de Nadal, cât de mult s-a supus singur unui program spartan de pregătire, în așa fel încât să fie capabil să îl depășească din nou pe sârb, să lupte de la egal la egal cu el? Nadal e un jucător intens din toate punctele de vedere, asta știe oricine. Dar nu cumva și-a depășit propriile limite, și așa suficient de împinse spre extrem? Dacă această teorie e corectă, asta nu înseamnă că nu e de înțeles. Nadal avea nevoie de rezultate imediate în 2012, avea, mai înainte de orice, nevoie de sezon pe zgură perfect, ceea ce a și reușit, câștigând toate turneele pe zgură roșie la care a participat. Inclusiv Roland Garros, și am văzut cu toții cât de importantă a fost acea reușită pentru Rafa, cât de intens a trăit-o. Însă e posibil ca tocmai acea pregătire, acel posibil sacrificiu fizic, să-și arate acum reversul medaliei.

Federer, îngrijorat de rivalul său

Prietenia Roger – Rafa nu mai e ce-a fost, sau cel puțin așa a rezultat din diversele frânturi de declarații pe care cei doi au lăsat să le scape în ultimele luni. Asta însă nu l-a împiedicat pe Federer să nu se arate îngrijorat: “Aveam de gând să-l caut și să întreb cum se simte. M-am gândit, inițial, ok, Jocurile Olimpice, e de înțeles, e o alegere personală. Apoi m-am gândit că în mod cert îl vom vedea la Toronto, dar acum a ratat și Toronto, și Cincinnati. E surprinzător, pentru că nu s-a auzit nimic despre o potențială accidentare până în momentul în care a început să absenteze. A jucat foarte bine pe zgură, și părea foarte ok și la Wimbledon. Având mai mult timp de odihnă după ce a pierdut la Wimbledon, aceste două retrageri sunt surprinzătoare. Sunt trist pentru el. Sper că se va recupera la timp pentru US Open”, a spus Federer, într-o conferință de presă la Cincinnati.

O fotografie cu un astfel de mesaj a fost plasată la vedere în zona rezervată atleților spanioli în Satul Olimpic

Articolele 30-0 sunt susținute de
Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi