Radwanska cucereşte Dubaiul, urcă pe 5 în lume

Adrian Țoca | 26 februarie 2012

Radwanska cucereşte Dubaiul, urcă pe 5 în lume

N-a fost simplu, dar poloneza Agnieszka Radwanska şi-a confirmat statutul de una dintre cele mai interesante jucătoare de urmărit din circuitul feminin, câştigând o finală ca un meci de şah. Cu Julia Goerges împrăştiind cu lovituri direct câştigătoare în stânga şi în dreapta, evident surclasată fizic, Radwanska a mutat mai bine, câştigând în două seturi, 7-6, 6-4, contra unei jucătoare care promite, la rându-i, că-şi va continua ascensiunea spre primele locuri.

Dar până când Goerges va urca, la rându-i, în top 10 (ar fi un câştig pentru WTA), sâmbătă a fost totul despre Radwanska. Jucătoarea care şi-a atras, în egală măsură, critici şi aprecieri pentru reacţiile pe care le-a avut la adresa a două dintre jucătoarele de deasupra ei din clasament, Sharapova şi Azarenka, avea nevoie de un trofeu cât mai rapid ca să-şi reconfirme dreptul de a-şi critica oponentele. La urma urmelor, altfel discuţi când câştigi turnee. Mai ales când câştigi finale în care diferenţa de gabarit îţi pune tot felul de probleme. 

Contra lui Goerges, calităţile polonezei au fost cel mai bine testate şi scoase în evidenţă: tehnică, rafinată, versatilă, cu multă varietate în joc şi în execuţii. Fără să fie supraevaluată, victoria împotriva Juliei arată că Agnieszka poate câştiga şi meciuri contra unor jucătoare puternice, dispuse la lovituri direct câştigătoare. Poloneza are, într-adevăr, mare nevoie de un serviciu mai bun şi este mereu dezavantajată de lipsa ei de putere, pe care o compensează cu o mişcare eficientă, cu o construcţie bine gândită a punctelor şi cu felul în care îşi păstrează sângele rece. “Agnieszka e o jucătoare dificilă. Nu-ţi face cadouri, nu-ţi dă nimic, de fapt. Şi când greşeşte, o face la 15-0, nu la punctele importante”, a spus Goerges, care va urca pe locul 16 în lume după această finală.

Radwanska: 19-3 în 2012, toate înfrângerile, la Azarenka

Victoria de la Dubai, a opta din carieră (din 10 finale jucate, interesant procentajul), o va duce pe Radwanska pe locul 5 începând de luni. “E grozav, dar nu e locul 1. Sunt încă departe. Dar nu stau să mă gândesc la asta, încerc să-mi văd de joc şi să mă bucur de tenis”, a declarat poloneza, care se gândeşte, în mod evident, la perspectiva de a se implica în lupta pentru primul loc. Şi, câtă vreme bilanţul ei în 2012 este de 19-0 împotriva tuturor jucătoarelor care nu se numesc Azarenka (0-3 cu liderul mondial, totuşi), speranţele polonezei par tot mai îndreptăţite.

Şi cum săptămâna viitoare ea va juca la Kuala Lumpur, un turneu cu puţine adversare redutabile, sunt toate şansele să-şi îmbunătăţească acest record. Rămâne, totuşi, curioasă alegerea ei de a juca şi la Kuala Lumpur. Te face să te gândeşti dacă n-ar fi fost mai inspirat să se concentreze pe turneele mari care urmează, Indian Wells şi Miami.

Arvidsson, al doilea triumf personal la Memphis

Există jucători şi jucătoare care se simt atât de bine la un turneu sau altul, încât îşi depăşesc mereu condiţia când joacă acolo. Aşa şi suedeza Sofia Arvidsson, care a câştigat pentru a doua oară în carieră turneul de la Memphis, învingând-o în finală pe Marina Erakovic (Noua Zeelandă). Arvidsson mai are şi o finală la acelaşi turneu, pierdută la Sharapova, în 2010. În afară de reuşitele de la Memphis, suedeza de 28 de ani mai are o singură finală în palmares. 

Îți place?
2performant

Cele mai bune jucătoare de tenis sunt la Singapore. Cei mai buni generatori de vânzări online sunt în Affiliate Ranking by 2Performant

Cele mai noi