Primăvara vine cu tenis de top: de nicăieri, starurile din ATP ies să împartă meciuri tari la Dubai și Acapulco

Adrian Țoca | 27 februarie 2017

Post-Australian Open, săptămâna aceasta este prima în care vedem la lucru atâția jucători importanți. Opt din primii zece jucători ai lumii, plus Del Potro, plus Zverev, plus Kyrgios. Oferta de la Acapulco și Dubai e remarcabilă

Ok, poate am ascultat prea mult coloana sonoră a La La Land, dar mi se pare că distribuția acestei săptămâni este entuziasmantă; un soi de restart de primăvară al sezonului. Rareori se întâmplă – dacă se întâmplă vreodată – ca două turnee ATP 500 să adune în aceeași săptămână atâtea nume importante, precum fac acum Dubai și Acapulco. E prima ieșire în public a tuturor starurilor importante din circuitul masculin post-Australian Open: opt jucători din Top 10 sunt la treabă zilele următoare, și, inevitabil, sorții promit o multitudine de meciuri tari. În vreme ce miza rămâne, totuși, neimpozantă, va fi interesant de văzut cum se prezintă acești jucători după Slamul care a stârnit atâtea discuții. 

Dubai

De ce ne interesează mai mult decât de obicei. Marius Copil strânge în tăcere câteva rezultate încurajatoare. La Rotterdam, cu două săptămâni în urmă, s-a calificat pe tablou și i-a dat o replică bună lui Thomas Berdych, în fața căruia a pierdut cu 7-6, 6-4. Acum, românul bifează al doilea turneu de 500 consecutiv la care reușește să treacă de calificări și să urce în Main Draw, după ce a trecut de Andreas Seppi, 7-5, 7-6. Lucrurile arată promițător și pe mai departe: Copil îl va reîntâlni pe neamțul Struff, pe care l-a învins în calificări la Rotterdam și pe care îl conduce cu 3-1 în H2H. Marius are de ce să fie extramotivat: Lucas Pouille s-ar preconiza în turul al doilea și însuși Roger Federer i-ar putea ieși în cale în sferturi, dacă Marius ar ajunge până acolo. 

Ce se poate aștepta de la Federer. Elvețianul revine la treabă după visul împlinit la Melbourne, unde a câștigat mult căutatul Slam 18. Ce-a făcut între timp? Păi, a zâmbit și s-a pozat cu toată lumea care i-a ieșit în cale, a dus trofeul în munții elvețieni, a lansat Laver Cup la Praga, a făcut două RMN-uri la piciorul care i-a dat bătăi de cap la AO – cu vești mai bune la al doilea decât la primul, semn că lucrurile se îmbunătățesc. Mai important, Federer s-a odihnit și a încercat să înțeleagă ce s-a petrecut în Australia. Ca noi toți, de altfel. Roger admite că încă nu s-a acomodat cu recenta istorie, lucru care se desprinde din cele două interviuri mai extinse pe care le-a acordat de atunci, cel pentru Time și cel pentru Sport360. “Cred că sunt încă în proces de a înțelege. Încă n-am jucat un turneu de atunci, iar ultima mea minge jucată e încă acel forehand cross-court, știi?”, s-a minunat Roger în discuția cu Reem Abulleil, una dintre jurnalistele cele mai valoroase din generația tânără care acoperă cele două circuite.  Alte câteva lucruri interesante din interviu: a clarificat speculațiile retragerii, amintind din nou că și-ar dori să joace cât mai mult timp posibil (referințe la Buffon sau Valentino Rossi, alți mari campioni longevivi) și a vorbit despre viitorul și problemele prezente ale tenisului (“nimeni nu e mai mare decât tenisul în sine, chiar și după generația noastră vor veni alte nume care vor umple golul” și “cred că tenisul a crescut mult, dacă ne uităm la stadioane, la organizarea turneelor. Cred că încă se mai pot face multe, mai ales la Challengers. Cred că trebuie să clarificăm probleme precum cea a pariurilor“).

Federer nu s-a antrenat prea mult; doar de trei zile se pregătește la 100 la 100. Dar se simte reenergizat, fizic și mental, iar faptul că joacă la un turneu care-i servește practic drept a doua casă, unde totul îi e familiar, iar suprafața e super fast, o să-l ajute. Federer debutează luni seara, cu Benoit Paire.  

Care va fi răspunsul lui Murray? Scoțianul e, fără doar și poate, marele pierzător al începutului de an, pentru că n-a reușit să capitalizeze eliminarea lui Djokovic la un turneu la care jucase numeroase finale și pe care toată lumea se aștepta să-l câștige. Tradițional, rezultatele lui Murray nu sunt impresionante între februarie-martie, exceptând poate doar Miami, așa că e un motiv în plus de urmărit dacă de data asta va schimba trendul și va adăuga la zestrea de puncte. Asta i-ar aduce ceva liniște în lunile următoare, când are foarte multe rezultate bune de replicat. Ca și Federer, Murray s-a odihnit mult post-Melbourne, ceva ce poate a reușit să facă mai puțin în intersezon, după un final de 2016 extraordinar, care l-a săltat pe primul loc. “Cu siguranță că am fost dezamăgit de rezultatul din Australia și simt că aș fi putut face mult mai mult de atât. Încerc să revin la un nivel bun, vreau să am rezultate mult mai bune decât în aceeași perioadă a anului trecut”, a spus britanicul, care n-a câștigat niciodată la Dubai și care se bucură de un avans de aproximativ 1.700 de puncte în fața lui Djokovic. “Vreau să rămân în frunte, sunt motivat să fac asta“. 

Tabloul. Ca să reușească la Dubai al 90-lea titlu al carierei, Federer ar trebui, foarte probabil, să mai bifeze niște victime în genul celor de la Melbourne. Conform tabloului, Roger s-ar putea vedea cu Andy în semifinale și cu Stan în finală. Anterior acestora, Lucas Pouille pare cel mai plauzibil adversar din sferturi. Federer și Murray nu s-au mai întâlnit din 2015, din semifinalele de la Cincinnati, și ar fi prima lor întâlnire cu Murray ca lider mondial. Elvețianul a câștigat ultimele 5 întâlniri și are 14-11 în H2H. Andy deschide cu Malek Jaziri și s-ar putea vedea cu Muller în sferturi. La rândul său, Wawrinka s-ar putea vedea cu Berdych în sferturi și cu Monfils în semifinale. 

Acapulco

De ce e important. Privind în retrospectivă, decizia turneului mexican de a vira de la zgură pe hard în 2014 nu putea fi una mai potrivită. Dacă credeam, la început de lună, că tabloul va fi oricum foarte tare, apariția insolită a lui Novak Djokovic l-a făcut și mai intrigant. Pe lângă numărul 2, pe tablou îi mai avem pe Nadal, Thiem (deținătorul titlului și campion la Rio săptămâna trecută), Cilic, Goffin, Kyrgios, Sock, Zverev. Generații diferite, stiluri diferite, forme diferite. 

Ce caută Djokovic în Mexic? Păi, limpede: victorii, meciuri în picioare și încredere. Startul lui 2017 a fost promițător, cu titlul de la Doha, dar eșecul la AO a însemnat a doua oară în ultimele trei Slamuri când Novak nu trece de runda a treia. Post-Melbourne, Nole a mai jucat doar un meci, în Cupa Davis (victorie în patru seturi cu rusul Medvedev) și, foarte probabil, a simțit că are lucruri de demonstrat pe teren, altfel nu lua un wildcard neașteptat, schimbându-și programul după ce anunțase că va lipsi de la Dubai. Culmea ar fi ca intenția bună a sârbului să se întoarcă împotriva lui, printr-o altă înfrângere timpurie într-un traseu presărat cu posibile capcane. Startul lui Nole e cu Martin Klizan, apoi am putea revedea o reîntâlnire cu Juan Martin Del Potro, pe care sârbul l-a întâlnit și la singura lui apariție anterioară în America de Sud, memorabilul meci de la Rio. Și atunci, ca și acum, cei doi s-au văzut prea devreme; de văzut dacă tot argentinianul va fi cel care va ști să scoată maximum din acel (potențial) joc. Tot pe partea de sus a tabloului se regăsește și Domi Thiem, dar și Nick Kyrgios. Ce-ar fi interesant de văzut e un duel Djokovic – Kyrgios, meci care încă nu s-a petrecut până acum. Make it happen, ATP?

Pus cap la cap, e o șansă ca traseul lui Nole să arate astfel: Klizan – Del Potro – Kyrgios – Thiem – Nadal.  

Cum va răspunde Rafa? Turneul nemaipomenit făcut de Nadal la Australian Open i-a redeschis posibilitățile pentru acest sezon, după doi ani cenușii. Rafa se pregătește acum de ceea ce ar trebui să fie cea mai productivă parte a anului pentru el: la Indian Wells adoră condițiile și joacă tradițional foarte bine, la Miami nu e deloc rău, apoi vine zgura. Va reuși să ia momentul bun de la Melbourne? Mai important, va reuși să se mențină sănătos? Turneul acesta ar putea fi o indicație. Rafa deschide cu Mischa Zverev, pe care l-a mai bătut recent la Brisbane. Partea de tablou îi permite să-și intre în formă, în eventualitatea unei întâlniri-record cu Djokovic în finală. Record numeric: ar fi a 50-a lor confruntare: Feliciano Lopez  sau Jack Sock în sferturi, Dolgopolov, Cilic sau Isner în semifinale.  

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi