Prima dată în Shanghai: Roger Federer câștigă Mastersul de la Shanghai, își îmbogățește colecția de titluri

Adrian Țoca | 12 octombrie 2014

Este al 23-lea titlu de Masters câștigat de Roger Federer, care devine primul jucător posesor al tuturor titlurilor de Masters jucate pe hard. Rafa Nadal are 27 de titluri Masters, conducând în clasamentul all-time.

Roger Federer a câștigat cu 7-6, 7-6 finala cu Gilles Simon, trecându-și în cont unul dintre turneele importante care îi lipseau. Este al 4-lea titlu al anului pentru elvețian, după cele de la Dubai, Halle și Cincinnati, dintr-un total de nouă finale disputate în 2014. 

31 din ultimele 34 de turnee Masters au fost câștigate de Big Four, cu unicele excepții fiind Ferrer, Wawrinka și Tsonga, ultimii doi anul acesta.

Cele cinci finale de Masters jucate de elvețian în acest sezon sunt cele mai multe ale sale din 2007 încoace. Federer nu mai câștigase două turnee Masters consecutive decât o singură dată din 2006 încoace (dubla Paris 2011 – Indian Wells 2012), iar succesul de la Shanghai îl aduce la 990 de puncte în spatele lui Novak Djokovic în clasamentul Race to London.

Următorul turneu al lui Federer va fi Basel, competiție care oferă 500 de puncte campionului. Dacă o va câștiga, Federer ar ajunge la 490 de puncte distanță de Djokovic înaintea Mastersului de la Paris, ultimul al anului, ceea ce ar asigura un final de foc pentru sezonul 2014, pe traseul Paris – Londra – Lille (finala Cupei Davis).

“Înainte, Roger obișnuia să arate neapărat că este cel mai bun în fiecare segment al jocului. Uneori era prea mândru ca să schimbe ceva când avea nevoie să schimbe. Voia să-și impună jocul cu orice preț. Nu mai e cazul acum. Mi se pare că e mai agresiv. Spre exemplu, azi, când eu simțeam că joc foarte bine de pe baseline, am observat imediat cum s-a ajustat și a început să vină mai mult la fileu, să joace mai mult serve & volley. Înțelege mai bine acum ce se întâmplă pe teren. Plus același serviciu extraordinar și același forehand ucigător”. Este declarația finalistului de la Shanghai, Gilles Simon, răspuns la întrebarea cum s-a schimbat Federer de-a lungul anilor.

E o descriere interesantă și care completează, întrucâtva, ce scriam ieri despre lucrurile pe care le-a adăugat Federer în jocul său. În special în ultimul an, când a acceptat că trebuie să schimbe dacă vrea să rămână competitiv. De exemplu, ca să-l bată pe Gilles azi, Federer a făcut exact ce spunea Gilles mai sus: n-a fost mândru.

Finala cu Simon n-avea cum să semene cu semifinala magică jucată contra lui Djokovic. În circumstanțe diferite, Federer a înfruntat un jucător diferit, unul cu un stil propriu, un fel de smart counterpunching, care se hrănește din viteza cu care vine mingea, care variază și anticipează excelent. Sneaky good, cum l-au descris, excelent, comentatorii Tennis TV. La Australian Open 2011, când s-a văzut egalat de francez de la 2-0 la seturi, Federer a câștigat decisivul și a glumit, ulterior, la interviul de pe teren, că speră să nu-l mai vadă niciodată pe Gillou. Anul trecut, la French Open, Simon a mers chiar mai departe, conducând cu 2-1 la seturi pe un Phillipe Chatrier împărțit. Cu alte cuvinte, challenge-ul era evident dificil, precedentele fuseseră setate (două victorii Gilles și două meciuri de cinci seturi), iar contextul, numai bun pentru o surpriză, în fața unui adversar care juca fără presiune și fără să-i dea prea multă lume șanse reale. În plus, o ușoară scădere a nivelului e inevitabilă după un meci de categoria grea precum cel cu Djokovic, la capătul căruia te întrebi instinctiv de ce nu urmează o ceremonie de premiere. Iar Federer a început, într-adevăr, șters, greșind mult în prima parte a setului inaugural, ca și cum mașinăria, urnită mai devreme față de ora la care era obișnuită să pornească, s-a încălzit mai greu.

Gilles și-a apărat fără emoții serviciul și a mai testat apele pe cel al lui Federer până la 5-4, când, dintr-o dată în postura celui care are ceva de pierdut, francezul a trântit din senin un game prost, oferindu-i singurul cadou al serii lui Roger. Din acest moment, meciul a luat o altă turnură; Federer a intrat complet în joc și, cu toate că echilibrul n-a dispărut până la final, a fost tot timpul senzația că e vorba mai degrabă de “când?”, nu de “dacă?”. Chiar și atunci când Simon a recuperat în primul tiebreak, oferindu-și o minge de set. Cu un serviciu puternic, Federer a șters-o într-o secundă, ca și cum nici n-ar fi existat, iar câteva secunde mai târziu elvețianul punea capăt setului cu un rever fulger în lung de linie.

Până în tiebreak însă, ajustările făcute de Federer au devenit evidente de pe la mijlocul primului set, graficul oferit de TennisTV fiind mai mult decât elocvent. Schimbarea, grefată și pe problemele fizice ale lui Simon, care a acuzat dureri la inghinali, a mers, oferindu-i lui Federer mai multe oportunități în schimburi, hărțuind reverul lui Gilles, sclipitor în restul turneului, dar și în destule ocazii din finală. E genul de decizie care l-a făcut pe Gilles să vorbească, după meci, despre disponibilitatea elvețianului de a face orice trebuie făcut pentru victorie, chiar și munca de jos, dacă e nevoie. Pentru că finala de azi a fost un fel de Winning Ugly, la un nivel federerian, firește. O victorie muncită și solidă, într-o zi în care dorința a tras după ea și jocul, genul de victorie potrivită după giuvaierul din ziua precedentă.

Aflat în ultima perioadă într-o formă excelentă, cu multe meciuri în care a întors și a câștigat miraculos, francezul are meritul de a fi păstrat lucrurile interesante și în setul secund, deși n-a mai avut prim-planul precum în primele câteva game-uri ale zilei. Vorba clișeului de la fotbal, break-ul lui Federer plutea în aer, dar Gilles s-a agățat de serviciile sale și a rămas în set, chiar dacă a fost presat mereu, chiar dacă a fost de multe ori forțat să găsească passinguri pretențioase, chiar dacă n-a mai contat deloc pe retur. Asta până la 5-6, când un început slab al lui Federer l-a pus în situația de a salva două mingi de set. Elvețianul a reacționat de parcă i s-ar fi aruncat un pahar cu apă pe față, câștigând 11 din următoarele 13 puncte, și turneul odată cu asta. Și încă o reacție de bucurie pură după ultima minge, bucuria omului care apreciază cum se cuvinte momentul, în toată unicitatea, splendoarea și importanța lui.

O săptămână grozavă pentru Federer, dar merită reamintit încă o dată cum a început ea, cu acele cinci mingi de meci salvate în întâlnirea cu Leonardo Mayer. Tenisul e atât de imprevizibil și de special încât face posibil un trofeu la doar câteva zile după o situație precum cea cu Mayer, în care un punct jucat altfel ar fi schimbat cu totul dinamica discuției. Dar n-a schimbat-o, iar discuția care se poartă acum este dacă Federer va putea duce un asalt la locul 1, în ceea ce a devenit un context favorabil pentru a încheia din nou pe primul loc un sezon. L-ar egala astfel pe Sampras, cu șase finișuri pe primul loc. Ce schimbare enormă, într-un interval de numai 12 luni! Acum fix un an, când Federer pierdea la Shanghai cu Monfils, ultima dezamăgire dintr-un lung șir de înfrângeri destul de urâte, elvețianul era criticat vehement și i se propunea retragerea, înainte ca să fie „prea târziu”, iar statisticile să se urâțească la rândul lor.

Federer a început anul acesta de pe locul 8, iar în acest moment conduce circuitul în victorii (61), victorii pe hard (45), victorii versus Top Ten (13), meciuri câștigate în Masters (26) și în finale (6). Dacă Federer câștigă tot în restul sezonului, asta-i anulează orice fel de răspuns lui Djokovic, iar locul 1 va fi al lui Roger. E o misiune grea, foarte grea, dar la cum merg lucrurile acum, mai poate cineva să spună că Federer n-ar fi în stare s-o transforme în realitate?

Oricum, mai e cale lungă până acolo, iar noul număr 2 mondial (poziție pe care revine după un an și jumătate în care a fost între 3-8) ia lucrurile pas cu pas. Deocamdată, nu-și asumă participarea la Mastersul de la Paris, preferând să vadă cum se va simți după Basel, următorul său turneu. Logica e simplă: trebuie ca pașii să fie gândiți cu atenție, într-un final de an în care trei obiective majore (primul loc, Turneul Campionilor și Cupa Davis) sunt perfect plauzibile. Și, la urma urmelor, incertitudinea nu e deloc o veste rea pentru fanii lui Roger: nici Shanghai n-a fost clar de la bun început. Înainte de startul turneului, elvețianul a admis că se gândise la varianta de a sări peste Shanghai, dar a ales să vină. Și bine a făcut, pentru că după o săptămână cu cinci mingi de meci salvate și o victorie superbă cu Djokovic, Federer și-a completat o căsuță albă din impresionantul său palmares.

Și din nou despre ajustări, de data asta chiar în cuvintele lui:

“Cred că faptul că am început să pierd mai mult și mai des mi-a lărgit cu siguranță universul, m-a făcut să mă gândesc cum să manageriez mai bine astfel de situații și cum să mă păstrez și mai calm sub presiune. Eram foarte bun sub presiune și înainte, dar pe atunci simțeam întotdeauna că pot să câștig un meci orice ar fi, oricât de greu ar fi. Asta s-a schimbat între timp. Trebuie să lupt mai mult pentru victorii acum, sau cel puțin așa simt. Dar și recompensa e diferită, sentimentul de după e mai frumos. E grozav să câștigi luptând”.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi