Povestea lui Tenis Împărat. Basme Nemuritoare ale Sportului Alb (partea a doua)

A fost odată ca niciodată un mare și bătrân împărat, pe nume Tenis Împărat. Care avea patru fete preferate. Pe prima o chema Maria și ea își dorea, mai presus de orice, Performanța. Pe cea de-a doua o chema Victoria și ea își dorea, mai mult decât orice, Responsabilitatea. Pe cea de-a treia o chema Ana și ea prețuia cel mai mult Liniștea. Iar pe cea mai în vârstă o chema Serena, iar pe Serena o tentau de ceva vreme Necazul și Deziluzia, așa că se hotărî să se mărite. Cele patru fete nu erau prea bune prietene, iar asta îl mâhnea nespus pe împărat. Trăiau departe una de cealaltă, însă își trimiteau sms-uri de Crăciun. 

Aceasta este povestea lor.

Partea a doua. În care se arată că oamenii rămân oameni.

Părul Victoriei căpăta o nuanță roșiatică atunci când, în fața șemineului, se gândea la trecut.  Cum mirosea casa ei în urmă cu 8 luni și jumătate? A brad, poate? Sau a burbon și portocale? Îi era greu să-și amintească, iar migrenele o opreau din a mai încerca. Refugiul său în astfel de momente era un carnețel în care își nota, așa cum o sfătuise terapeutul său, toate lucrurile care o supărau. Avea acolo un short-list de circa 60-70 de chestii. De pildă, oglinzile. Înainte îi plăceau la nebunie, dar acum nici să se uite la ”Albă ca Zăpada” nu mai suporta:

-Uite-o și pe slăbănoaga asta, trăiește bine-mersi numai cu mere! obișnuia să spună. 

Amintirea unei vieți în care nu purta în pântec o viață de om era foarte departe. Dormea puțin și mergea la baie des. Împreună cu iubitul său, care, în treacăt fie spus, cedase presiunii și începuse să tragă la măsea de prin luna șasea, refuzaseră să afle sexul copilului. Mare greșeală! Această ignoranță asumată de amândoi, dar aleasă mai mult de ea le dădea mari bătăi de cap.

În primul rând, mai erau numai două săptămâni până să iasă copilul, iar camera lui nu era gata. Să fie roz sau albastră? Nicio hăinuță sau jucărioară cumpărată. Haos complet. Nici măcar chestiunea nașilor nu fusese tranșată. Victoria ar fi vrut să-l pună naș pe Kyrgios, pe considerentul că ”cine știe câți copii are deja, deci se pricepe la ei”; dar mai era timp de cumpănit și aici. Iar când avea dureri de spate, înjurăturile erau destul de vagi. Ele erau adresate ”copilului”, deși în mod normal, perfecționistă din fire, Victoria ar fi preferat să i se adreseze direct ”fetiței” sau ”băiețelului”. Ambiguitatea asta o frustra nespus, dar nu mai avea ce face. Era gravidă în luna a noua, iar lucrurile deja o depășeau.

Dar într-una din zile următoare, în timp ce lucra la una din rețetele ei de înghețată, Vika simți ceva. Ceva diferit, decisiv și minunat. În general, nimic nu o putea face să-și abandoneze experimentele culinare (nici măcar toxinfecțiile repetate ale iubitului său), însă de data asta, lăsă baltă totul. Avea să nască chiar atunci. Cartierul răsună:

-Billy!!! Treci încoace imediat!!!

Tânărul apăru într-o clipită și nu se pierdu cu firea. Era ora prânzului, deci era cherchelit, însă era, de asemenea, obișnuit cu situațiile-limită:

-Da, scumpo, chiar acum mă duceam să-ți iau esență de vanilie. Dacă vrei, mai cumpăr și niște…

-Dă-o dracului de esență, pentru numele lui Dumnezeu! Tu nu vezi ce se întâmplă?

Vika respira greu, așa că bărbatul avu timp să-și chibzuiască răspunsul:

-A, deci vei folosi batoane de vanilie? Bună alegere – data trecută când ai…

-La dracu și cu batoanele, fiu ilegitim al lui Aghiuță ce ești! Nasc, omule, NASC!!!

Billy căscă ochii cât cepele.

-Ce caști, mă, ochii cât cepele?! tună Vika. Pune mâna și du-mă la spital!

Dar mâinile lui Billy tremurau, ochii i se micșorară pe dată. Se înroși, iar fruntea începu să-i transpire abundent. 

-E băiat!, răcni el dintr-odată. Să-mi bag… e băiat. Iartă-mă, Vicki, am știut de la început că vom avea băiat. Iubito, dac-ai ști…

-Despre ce vorbești, omule? De unde știi?

Contracțiile erau cam la 6-7 minute una de cealaltă, era timp de dialog.

-Știu… pentru că… pentru că mi-a spus Maria.

-Care Maria?, că dacă-ți dau două, intri-n dulapu ăsta prin toate sertarele deodată!

-Sharapova, se auzi scâncetul omului.

-Și de unde paștele ma-mii ei știe Sharapova dacă o să am io fată, băiat sau babuin, să semene cu tac-su?

-De la menajera ei, Natasha, care e verișoară de-a doua cu doctorul nostru, Igor Dasaev.

Mintea Vikăi abia dacă putea să proceseze ultimele întâmplări. Acum 5 minute gătea la patru ochiuri și fredona ceva de Bruno Mars, și acum totul o luase razna. Chiar avea să nască în propria bucătărie? Printre blide de lapte și arome de ciocolată și vanilie? La naiba cu asta, își spuse. O bătuse pe Serena, câștigase turnee mari și olimpiade. N-or s-o dea gata niște contracții amărâte. Care erau acum pe la 4-5 minute, deci putea să conducă 2000 de metri până la spital.

-Treci în mașină și roagă-te să iasă din mine o fetiță drăgălașă, îi aruncă femeia.

-Vicki, baby, eu n-am vrut decât…

-Doamne, nu-mi vine să cred că am renunțat la vreo 8 Slamuri pentru asta.

Traficul nu era prea rău, dar Vika gonea nebunește. Continuă:

-OPT Slamuri, frate! Și pentru ce?! Să-și dea el mesaje cu Sharapova și menajera Nastasia!

-Natasha…

-OPT SLAMURI, vedea-te-aș cum îi place popii!!!

Ajunseră în curtea spitalului și ieșiră din mașină. O asistentă îi întâmpină în primul hol.

-Sunteți bine? Haideți să vă aduc un căriucior cu rotile și mergem să vă vadă domnul doctor imediat.

-Mulțumesc, sunt ok, doar puțin zdruncinat, răspuse Billy absent.

-Cred că vorbea cu mine, erbacee agățătoare ce ești!

Vika respira acum din greu pe gura, pe nas și pe urechi. Ar fi preferat să facă moarte de om sau măcar un atac de cord, dar trebuia să nască. Un carucior îi fu bagat sub fund și porniră spre lift. Maternitatea era la etajul 6. 

-Asculta, iubito…

-Taci și-ascultă. Dacă e fată, iartă-mă pentru cum ți-am vorbit azi, vom uita de toată neînțelegerea, știi bine cât de iubesc. 

-Știu, știu… îngână bietul Billy, tras la față și înspăimântat de toate.

Asistenta bătea nerăbdător din picior. Nu voia să fie martoră la acea discuție tenisionată, dar văzuse prea multe episoade din ”Anatomia lui Grey” ca să nu-și dea seama când o dramă mișto se petrece chiar în liftul ei. Vika continuă străpunsă de dureri și dubii:

-Dar dacă e băiat, dragul meu, ascultă-ma bine: când amândouă vom reveni pe teren, Maria is going down!