Fast
Și au mai rămas șase

Ostapenko și Bacsinszky sunt primele în semifinale la Roland Garros

Radu Marina | 6 iunie 2017

Într-o zi ploioasă, cu mult vânt, întreruperi repetate și condiții total schimbate față de prima săptămâna (mingi mai grele și vânt care influențează traiectoria mingii), Timea Bacsinszky și Jelena Ostapenko reușesc să iasă din niște meciuri dificile, fac ajustările necesare și merg în semifinale la Paris.

Pentru Timea Bacszinsky e a doua semifinală la Roland Garros după cea de acum doi ani. E turneul de Grand Slam la care are cele mai bune rezultate și reușește pentru al treilea an la rând să facă cel puțin sferturi, după victoria în două seturi la Kristina Mladenovic (6-4, 6-4).

Am văzut o Bacszinsky lucidă, care și-a ținut nervii și care a căutat în mod inteligent să exploateze mai toate punctele slabe ale franțuzoaicei. Fie a căutat să o joace cât mai mult pe rever, care nu e o lovitură la fel de eficientă precum forehand-ul, fie a variat înălțimea mingilor, trecând de la lovituri de dreapta înalte, liftate la slice-uri razante și scurte. Și, desigur, a atacat ori de câte ori a avut ocazia cu reverul, cu care a făcut diferența de cele mai multe ori. Apropo de reverul lui Mladenovic, Patrick Mouratoglou a scos în evidență, într-o analiză, faptul că franțuzoaica joacă cu backhand-ul într-o proporție mare pe centrul terenului, la siguranță și fără a căuta liniile. De altfel, la schimburile mai aspre pe rever, Timea a câștigat majoritatea punctelor.

La reluarea meciului, oprit de ploaie la 6-4, 1-1,Timea a continuat fix în aceeași notă: multe mingi spre rever, scurte, multă variație, iar Mladenovic nu și-a putut găsi deloc ritmul. Fie lovea înghesuit, fie când reușea în fine să dicteze cu forehand-ul, se trezea cu o scurtă sau o minge înaltă pe care o lovea de la nivelul umărului, așa că, de cele mai multe, forța și apărea greșeala.

Deși pe final meciul îi putea scăpa din mână când Mladenovic a avut o minge de break la 4-5 în setul doi, elvețianca a rămas lucidă, a continuat cu același plan. A variat bine la serviciu, a lovit solid cu forehand-ul din apropierea fileului și a închis meciul cu o scurtă bine executată.

Prezența Timeei în fazele avansate ale unui turneu important e o schimbare binevenită într-un circuit dominat de forță. E revigorant să vezi o jucătoare care nu își domină adversarele prin forță, dar caută mereu soluții, tot feluri de planuri tactice și le pune în aplicare într-un mod eficient.

Dincolo, în celălalt sfert de finală dus la capăt azi, Jelena Ostapenko a reușit victoria carierei. A învins-o a 4-a oară consecutiv pe Caroline Wozniacki și, pentru prima dată în carieră, e în semifinalele unui Grand Slam, un semn destul de limpede că noua generație este pregătită să se amestece cu elita.

Pe Ostapenko am început să o urmăresc constant din 2016, de la Doha, acolo unde a pierdut în finala cu Carla Suarez Navarro. M-a impresionat forța loviturilor, modul cum accelerează de pe ambele părți, în special cum lovește în cross cu reverul și capacitatea de a schimba direcțiile. Și mi-a mai plăcut și dorința ei de a fi sus. La festivitatea de premiere a fost felicitată pentru rezultat și faptul că la acel moment intra pentru prima dată în top 50, iar răspunsul ei a fost unul clar și precis: asta e doar un mic pas, scopul meu e să fiu cea mai bună.

În ciuda unui start de set complet ratat, în care s-a văzut rapid condusă cu 5-0 și a făcut peste 15 greșeli neforțate, a avut o revenire importantă pe final de set, când s-a mai eliberat de stres, nu a mai forțat, a avut ceva mai multă răbdare și s-a apropiat la 4-5. Insuficient, însă, pentru a-și duce revenirea până la capăt. Dar în setul doi, letona a continuat ce a început de la 0-5 în primul set. Nu s-a mai năpustit să lovească tare și foarte tare fiecare minge, a stat mai mult în schimburile prelungite și s-a luptat pentru absolut fiecare punct. În felul acesta a reușit probabil unul dintre cele mai frumoase puncte ale turneului, la 1-1,40-15 pentru Wozniacki în setul doi.

Și a mai făcut ceva: a jucat-o constant pe Wozniacki stânga-dreapta. E o tactică pe care Wozniacki nu o găsește convenabilă; în momentul în care întâlnește o jucătoare care schimbă repede și puternic direcțiile spre colțurile terenului, creând acel ,,V”,  de cele mai multe ori lovește fără control și generează o minge scurtă, ușor de atacat. Astfel de puncte au fost nenumărate în setul doi, iar Ostapenko a preluat controlul, s-a dus la două break-uri diferență; urma să servească pentru set când meciul a fost suspendat.  La reluare, Ostapenko a închis setul cu câteva lovituri de rever în cross excelente.

Ce a urmat în decisiv a fost, probabil, unul dintre cele mai bune seturi făcute de Ostapenko. După ce a reușit break-ul, a fost de neoprit. Retur câștigător după retur câștigător, lovituri direct câștigatoare făcute din toate pozițiile și o agresivitate care a sufocat-o de-a dreptul pe Wozniacki și la care nu a avut răspuns.

Înghesuială în programul de miercuri

Anularea meciurilor de azi încarcă un pic programul de miercuri, dar nimic care să nu poată fi gestionat în timp, mai cu seamă că vremea se anunță bună. E plin însă de meciuri semnificative și cu miză mare.

Pe Lenglen ne interesează dintr-un motiv în plus: meciul Simonei Halep cu Elina Svitolina începe nu înainte de ora 3.00, după ce Dominic Thiem și Novak Djokovic își vor fi terminat sfertul lor, programat de la ora 12:00 (toate orele sunt ale României). Ziua pe Lenglen se încheie cu Wawrinka – Cilic.

Pe Chatrier, ordinea e Carreno Busta – Nadal, Garcia – Pliskova și Murray – Nishikori.

Fetele de la dublu s-au văzut și ele mutate cu o zi, astfel încât Irina Begu și Saisai Zheng joacă de la 11:00, pe Court 6, vs Barty/Dellaqua, iar Raluca Olaru și Olga Savchuk închid ziua pe Bullring (Court 1), vs Hingis/Chan.

2performant

Cele mai bune jucătoare de tenis sunt la Singapore. Cei mai buni generatori de vânzări online sunt în Affiliate Ranking by 2Performant