Novak, ziua cea mai lungă

Adrian Țoca | 19 aprilie 2012

Novak, ziua cea mai lungă

 

A început ca o zi normală. Printre picăturile de ploaie, Novak a ieșit la treabă. A semnat autografe, și-a făcut plimbarea voioasă de dezmorțire, a ieșit la încălzire. A glumit cu stafful său, a schimbat mingi cu zâmbetul pe buze. Apoi, telefonul. De rău augur. Și, brusc, lacrimile. Ieșirea intempestivă de pe teren, cu ochii roșii, cu capul în piept, cu ochii ascunși în prosop. Precipitarea lui Nole către vestiare, în plin antrenament, a făcut repede înconjurul lumii. Trăim în epoca în care orice mișcare a jucătorilor nu are cum să treacă neobservată. Mai ales când e vorba de liderul mondial. Preț de câteva minute, s-a speculat pe toate felurile. Consensul era clar: o veste tragică. Și, din nefericire pentru sârb, s-a confirmat. Vestea care l-a făcut pe Novak să izbucnească în plâns, implacabilă: bunicul său, Vlado Djokovic, s-a stins. 

Cei doi erau foarte apropiați, iar Novak a vorbit despre el chiar în recenta emisiune “60 minutes”, emisiune care a inclus și o vizită la bunicul său. Și mai recent, Nole i-a dedicat triumful de la Miami bunicului. “Vreau să dedic acest titlu bunicului meu. A fost întotdeauna o sursă de energie pentru mine. El este eroul și idolul meu. Am învățat de la el să nu mă predau niciodată. Trofeul ăsta e pentru tine, Vlado!”, spunea Djokovic.

Au existat speculații că Novak n-ar mai intra pe teren. Nu s-a pus problema. În memoria bunicului, trebuia să joace. Și a făcut-o. I-a fost greu în primul set cu Dolgopolov, un adversar abil, tenace și incomod chiar și într-o zi normală. Alexandr a luat primul set cu 6-2, profitând de sincopele evidente de concentrare ale lui Nole. Liderul mondial s-a regrupat în setul doi, 6-1, apoi ploaia i-a permis să-și regăsească liniștea. În setul decisiv s-a mers cap la cap. Pe fundalul mai multor lovituri extrem de spectaculoase, Novak s-a strecurat cu un break la 4-4. Apoi a servit pentru meci, salutând cerul după victorie. Pentru bunicul. A părăsit apoi terenul, în aplauzele tuturor și cu ochii în lacrimi. Viața trebuie să meargă mai departe.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi