Nimic despre Big Four. Cum revii în Top 100 după ce ți-ai pierdut clasamentul: trei exemple

Sunt mai multe motive pentru care un jucător poate să alunece spre coada clasamentului și, uneori, dincolo de ea. Cel mai des se întâmplă din cauza accidentărilor, alteori, forma sportivă dispare pur și simplu. Sau dispare interesul sportivului pentru antrenamente și pentru tenis. Sau apar probleme personale. Sau, cazuri izolate, dopajul îi interzice respectivului dreptul la muncă pentru o perioadă, afectându-i clasamentul. Oricare ar fi scenariul, lungul drum înapoi se face anevoios, presupune mult timp și multă răbdare și, aproape inevitabil, o tură prin eșalonul cel mai de jos al tenisului mondial: turnee mici și foarte mici, în anonimat, pe puncte și bani puțini. Și niciodată nu ești sigur că vei mai recupera momentumul din vremea de glorie a carierei.

Exemplele extraordinare de tipul lui Agassi, revenit pe locul 1 după un raid în afara Top 100, sunt niște rarități extreme. Cazurile obișnuite sunt mai puțin spectaculoase și implică multă rutină. Uneori, însă, vine și răsplata.

Discutăm despre trei cazuri complet diferite, toate în desfășurare chiar acum: un jucător de pluton, un altul de Top 20 și o tânără speranță. Niciunul nu are strălucirea marilor nume din circuit, fac mai degrabă parte din marele pluton. Toți au ajuns fie să nu mai aibă clasament, fie să își piardă complet clipa de glorie sau încrederea acordată. Fiecare își încearcă sau își trăiește revenirea în aceste zile.  

Pablo Cuevas

Ce faci când te accidentezi la 26 de ani și dintr-o dată se pune problema să-ți începi viața de după tenis? Ai două alternative: poți să-ți plângi în pumni, să te întrebi cum ți s-a putut întâmpla tocmai ție și să renunți. Eventual, te apuci de antrenorat, poate scrii o carte, deși n-ai apucat să strângi suficient material. Sau alegi să nu renunți, începi totul de la zero și, după ani întregi de așteptare și eforturi depuse într-un anonimat perfect, cineva acolo sus te răsplătește. Și totul, așteptare, chin, neputință, a meritat.

Pablo Cuevas nu e nici cel mai talentat jucător din lume, dar nici unul oarecare. În 2008 câștigase titlul la dublu la Roland Garros, alături de Luis Horna, cei doi devenind prima pereche sud-americană care câștigă un Grand Slam la dublu. La simplu, Pablo a avut mai mult succes în turneele challenger, dar, ocazional, și-a arătat colții și în competițiile mari. Cum a făcut-o, spre exemplu, la Miami, în 2011, când l-a bătut pe un Andy Roddick încă relevant, pe atunci campion en-titre. Pentru români, Cuevas e legat inevitabil de Andrei Pavel, uruguayanul devenind jucătorul care l-a învins pe Andrei în ultimul meci al carierei, jucat la București, în 2009. Într-o după amiază frumoasă de septembrie, Pavel a pierdut în două seturi, 6-3, 7-6, în fața unui adversar cu 12 ani mai tânăr, în contextul în care Andrei nu prea mai jucase în lunile anterioare, dar și-a dorit mult să-și pună capăt carierei la București.

Apoi Cuevas a intrat într-o lungă serie de necazuri. În 2010 s-a operat la spate. Dificultățile evidente prin care trece Andy Murray acum sunt elocvente pentru cât de dificilă e recuperarea după o operație la spate. În 2011 s-a accidentat la genunchi și a trebuit să se opereze din nou, în luna octombrie a acelui an. Dar din cauza unor erori, Pablo a fost obligat să suporte o altă intervenție la genunchi, așa că pauza competițională s-a prelungit la… doi ani. Exact. Cuevas n-a mai jucat un meci oficial de tenis între 23 mai 2011 și 16 aprilie 2013, un total de un an, 10 luni și 25 de zile. A revenit la Challengerul de la Santos, câștigându-și meciul din primul tur, în trei seturi cu Matteo Viola. Între timp, a ieșit din Top 1000 mondial, după ce ocupa locul 54 înainte de startul problemelor. Și-a regăsit rapid mojo-ul la dublu, ajungând rapid în semifinale la Roland Garros, alături de Horacio Zeballos, cu care a avut succes și în continuare, jucând finalele de la Kuala Lumpur și Buenos Aires.

La simplu, lucrurile s-au legat mai greu. Procesul de revenire implică neapărat traseul prin subsolul turneelor challenger, dar Pablo a câștigat trei în ultimul an, plus o finală. Dar nimeni nu anticipa ce avea să urmeze în această vară. Într-o perioadă a sezonului, imediat după Wimbledon, când atenția generală a publicului își pierde din intensitate, primul titlu de simplu al carierei lui Cuevas a trecut aproape neobservat. La Bastad, uruguayanul născut în Argentina a rezistat unui tiebreak în decisiv în turul 2, s-a revanșat cu Verdasco în semifinale (anterior, pierduse un thriller de cinci seturi cu Nando la Roland Garros anul acesta, după ce Cuevas a condus cu 2-0), iar în finala cu Joao Sousa n-a clipit: 6-2, 6-1.

După o săptămână de pauză, Cuevas, încă fără un clasament respectabil, a intrat în calificări la Umag. A trebuit să câștige trei meciuri ca să intre pe tablou, iar efortul s-a simțit în turul inaugural, când un anonim, Mate Delic, l-a adus până la 4-4 în decisiv. De acolo, sud-americanul a prins viteză. A trecut relativ ușor de Seppi și de Gabashvili, apoi i-a învins în aceeași zi (ploaia i-a obligat pe organizatori să programeze duminică atât semifinalele, cât și finala) pe Fognini și Robredo.

Pablo este acum într-o serie de 13 victorii consecutive, serie care l-a săltat, din această săptămână, până pe locul 40 în lume, un career high. Semn că, uneori, merită să aștepți oricât e nevoie ca să-ți împlinești visul.

“Nu m-am așteptat niciodată să câștig două titluri la rând. De-a lungul celor doi ani cât am fost în afara circuitului, m-am gândit că n-o să mai pot să joc niciodată. Cu atât mai puțin la un asemenea nivel”, spune Cuevas. “Sunt foarte fericit”. Nu ne putem decât închipui cum gustă Pablo aceste titluri.

Viktor Troicki

Comparativ cu cea a lui Cuevas, Viktor Troicki încearcă zilele acestea un cu totul alt gen de revenire. Suspendat mai bine de un an pentru că nu a acceptat să dea o probă de sânge, într-unul dintre cele mai controversate momente din ultimii ani, sârbul s-a întors în circuit la Gstaad, săptămâna trecută. Discuția suspendării sale mai are și acum umbre nelămurite, amare pentru toate părțile implicate. Troicki și-a susținut întotdeauna nevinovăția, acuzând “cealaltă parte” că încearcă să-l scoată drept exemplu și să-i distrugă cariera. Într-un clasic caz de “cuvântul lui versus cuvântul meu”, Troicki n-a putut convinge ITF că ofițerul anti-doping chiar i-a spus că poate amâna acel test de sânge de la Monte Carlo, pe care Viktor a cerut să-l facă a doua zi dimineață, pentru că nu se simțea bine în clipa în care a fost solicitat. Așa că a primit 18 luni de suspendare, reduse ceva mai târziu la 12 luni, în ceea ce unii observatori au interpretat drept un semn din partea ITF că poate cazul n-a fost chiar așa de solid.

“A fost incredibil pentru mine să le văd avocații căutând cu atâta nesaț pedeapsa maximă. Sunt un jucător de tenis care a jucat în atâtea turnee ITF, și totuși ITF mi-a făcut asta. Amuzant e că ofițerul cu pricina și-a păstrat jobul, deși a făcut o greșeală. Ea n-a fost sancționată”, povestea sârbul, care însă n-a fost susținut de toată lumea din circuit. Dacă Novak Djokovic, prietenul său din copilărie, l-a susținut necondiționat, luând câteva poziții publice în acest sens, alte nume, precum Murray sau Federer, au condamnat fără echivoc situația, concluzionând că regulile trebuie respectate de oricine, indiferent de context sau de numele celui în cauză.

“Jucătorii ar trebui să fie mai apropiați. Cazul lui Troicki e ridicol. El trebuia să o ia acum de la zero. De la zero, pentru o faptă pe care n-a comis-o. E o glumă proastă, pentru că au ales să creadă un oficial de-al lor, nu pe el. Dacă ai trișat, e corect să fii suspendat, dar pentru asta? Nu poți să-i pui pe toți în aceeași oală”, s-a revoltat și Goran Ivanisevic, al cărui actual elev, Marin Cilic, a fost suspendat și el pentru 4 luni, după ce a admis că a ingerat o substanță interzisă fără să fie la curent cu ce face.

Bun. Dar dincolo de nebulozitatea cazului în sine, ce se întâmplă acum cu Troicki? “Partea cea mai grea e că trebuie să o iau de la zero”, a spus el, convins și acum că ITF l-a folosit ca pe un țap ispășitor, dându-l de exemplu ca să arate lumii că ia lupta antidoping în serios. Și așa-i, e greu să revii. Dar ce înseamnă mai exact de la zero?

Spre deosebire de jucători accidentați precum Pablo Cuevas, Troicki nu beneficiază de avantajul unui protected ranking, o formă de protecție prin care jucătorii cu accidentări de durată pot folosi, la întoarcere, un clasament înghețat, cu care să poată intra pe tablourile câtorva turnee.

Fără un clasament decent nu poți intra la turneele importante, uneori nici în calificări. Lui Troicki, ajuns pe locul 847 la momentul revenirii, nu-i mai rămân decât două variante: wildcard-uri și turneele foarte mici. Adică, la 28 de ani, după ce a fost foarte aproape de Top 10, sârbul trebuie să joace ITF-uri și calificări în turnee Challenger.

Wildcard-urile sunt o altă poveste. O parte a lumii tenisului s-a scandalizat când turneul de la Gstaad a acceptat să-i ofere un astfel de wildcard lui Troicki, în chiar prima săptămână în care jucătorul a redevenit eligibil pentru a juca. Vocile în cauză au spus că se transmite astfel un mesaj “urât” și nefericit. Însă argumentele folosite de unii autori pentru a arăta că sârbul ar trebui evitat de către organizatori contrazic orice logică. Meritată sau nu, Troicki și-a ispășit pedeapsa și a plătit pentru păcatele lui cu vârf și îndesat. Revenit acum în circuit, el are dreptul la muncă la fel ca oricine altcineva, are dreptul la un tratament egal cu toți ceilalți. Ca să nu mai spun că multe wildcarduri se acordă oricum în tenis pe motive discutabile, făcându-i pe unii să ceară abolirea acestui sistem.

Troicki, care a petrecut 34 de săptămâni în Top 20, a profitat cât a putut de bine de șansa oferită de Gstaad, știind că n-o să apară prea multe altele de același tip. A făcut sferturi de finală, după ce i-a învins pe Dominic Thiem și pe Andrey Golubev, pierzând apoi în trei seturi cu Fernando Verdasco. După ce săptămâna sa la Gstaad s-a terminat, Troicki a plecat rapid în Italia, unde s-a înscris în calificările unui challenger la Cortina. A câștigat trei meciuri și s-a calificat pe tablou, nu fără emoții în ultimul (7-6, 3-6, 6-3 cu Omar Giacalone). Pe un tablou principal foarte puternic, Troicki a nimerit în primul tur cu… Victor Hănescu. Pentru efortul său din cele trei meciuri de calificare, sârbul a strâns, deocamdată, cinci puncte ATP și zero dolari drept premiu, un alt simbol al ineficienței sistemului de premiere din eșalonul inferior al tenisului mondial (vom reveni pe această temă). Dar cele două meciuri câștigate la Gstaad, pe de altă parte, l-au săltat până pe 625 în ierarhia actualizată luni.

E un drum lung, însă. Ca să mai poată obține puncte mari, Viktor are nevoie să intre pe tablourile unor competiții relevante, ceea ce nu se va mai întâmpla o vreme. Troicki spune că va petrece o perioadă în Italia, legând mai multe turnee challenger. “Voi juca patru sau cinci turnee pe zgură, care vor coincide cu perioada de hardcourt din State. Apoi, Novak va încerca să mă ajute cu niște wildcarduri în Asia. Dacă se va putea, va fi grozav”, spune Troicki.

Djokovic l-a ajutat, de altfel, foarte mult până acum. De la susținerea în public și până la timpul petrecut împreună, sprijinul moral și antrenamentele făcute împreună, în locații precum Monte Carlo, sau la turneele de la Dubai și Miami, unde Troicki l-a însoțit. Nu e simplu să găsești sparring de valoare ca jucător suspendat, astfel că ajutorul lui Nole, dar și al altor sportivi sârbi, a fost prețios.

Cum și-a petrecut Viktor anul de inactivitate? Până la urmă, a fost o experiență, din care Troicki spune că a învățat destule. “A fost greu fără turnee, foarte greu. Dar trebuie să admit că unele momente au fost interesante. Am schiat mai mult ca oricând, am jucat fotbal, am fost în câteva călătorii cu Nole, printre care și prima mea vacanță în America de Sud. Am avut dintr-o dată timp pentru orice. Acum mă simt și recuperat mental, nu mai am acea apăsare nervoasă pe mine, așa cum am fost la început. Când a venit decizia, a fost un șoc imens. Între timp, am reușit să cad la pace cu totul și prefer să mă gândesc mai mult la viitor, în loc de trecut”, spune jucătorul, într-un interviu acordat jurnalistei Ana Mitric.

Viktor spune că a avut parte și de ajutor psihologic, dar a înțeles, până la urmă, că e ceva cu care trebuie să se lupte singur. Antrenamentele serioase au început de mai bine de patru luni, ca momentul expirării suspendării să-l găsească la o formă cât mai bună. Antrenorul (Jack Reader) și fizioterapeutul au rămas alături de Troicki, așteptându-l credincioși. Iar obiectivul lui e să reintre în Top 100 până la sfârșitul sezonului. Nu va fi simplu, dar “la urma urmelor, totul depinde de mine”, spune jucătorul.

Cum va simți primele momente în circuit? “Va fi un amalgam de stări. De la dorința de a le arăta că au greșit suspendându-mă și până la speranța de a dovedi că pot să urc din nou acolo sus. Plus dorința de a recupera timpul pierdut. Să fiu sincer, nu știu cum o să-mi fie acolo”, spunea Troicki pentru jurnalista citată.

Ca și pe Cuevas, probabil că îl vom regăsi în curând pe sârb la turneele mari. Până atunci, va mai trece însă ceva timp.

 

David Goffin

Ce mai știați de simpaticul belgian? Nu mare lucru, pentru că David nu și-a ajutat prea mult cauza. Goffin a apărut spectaculos în prim plan la Roland Garros 2012, când, venind din calificări, a mers până în turul 4, fază a competiției în care i-a luat primul set și i-a dat destule dureri de cap lui Roger Federer. Evoluția ofensivă și curajoasă și, mai apoi, interviul de pe teren i-a câștigat mulți fani, mai ales pentru nonșalanța cu care s-a declarat mare fan al elvețianului.

Dar când toată lumea îl aștepta să confirme, să-și întărească și îmbunătățească poziția din Top 100, Goffin a intrat într-o lungă perioadă de stagnare și chiar regres. Career high-ul său, locul 42, a fost atins în toamna acelui an, dar nimic relevant nu s-a mai întâmplat ulterior. Mai tânăr și cu un viitor întreg în față, Goffin nu e în aceeași situație ca precedentele două exemple, dar, uneori, evadarea din mediocritatea călduță și comodă e cel puțin la fel de dificil de executat precum o revenire din gropile clasamentului. 

Zilele astea sunt primele semne că David și-a regăsit drumul. Victoriile din turneele Challenger sunt rareori sărbătorite sau subliniate prin presă, dar nu poate trece neobservată seria lui Goffin, care a câștigat trei turnee la rând în tot atâtea săptămâni (Scheveningen, Poznan, Tampere). Mai mult, Goffin, acum urcat pe 78, n-a pierdut nici măcar un set în cele 15 victorii consecutive. Un total de 30 de seturi la rând, dificil de realizat la orice nivel profesionist. Cu atât mai mult de către un jucător care n-a reușit și pace să capete ceva constanță în ultimii doi ani.

“Aveam nevoie să capăt încredere, de aceea am jucat câteva turnee în circuitul Challenger. Fizic mă simt foarte bine după acest efort de trei săptămâni. Sunt pregătit să merg mai departe. Jocul meu e unul rapid, așa că nu consum foarte multă energie”, a spus Goffin, care, într-adevăr, nu ia pauză, așa că săptămâna aceasta revine în ATP, la Kitzbuhel, ultimul ATP de zgură al anului.