New York, New York. Roberta Vinci, Gael Monfils, realitatea virtuală și glumele lui Darren

Treizecizero | 5 septembrie 2016

Andreea, cititoarea noastră din New York, își continuă seria textelor pentru Treizecizero cu povestea zilei de duminică.

Aceleași cozi la intrare, astăzi mai lungi ca niciodată. Trăiesc o combinație de bucurie pentru ce va urma și de tristețe că va fi ultima zi la Open în acest an. Încep cu meciul Robertei pe vechiul stadion Armstrong pe care mai rămân de disputat înainte de renovare doar câteva partide. Roberta pare la început un pic crispată de miză, face greșeli ușoare, dar publicul îi este alături și încurajările frenetice vin și după momentele bune și înainte de a servi pentru rămânerea în primul set. Lesia Tsurenko joacă mult mai solid decât indică clasamentul și lupta devine curând strânsă. Tiebreak. Îmi aduc aminte că m-a surprins și la finala de anul trecut popularitatea imensă a Robertei chiar dacă tocmai o eliminase pe atunci pe favorita gazdelor. Poate că a fost explozia ei de bucurie de după victoria contra Serenei, poate dorința de a ține cu cel cotat cu șansa mai mică, poate tenisul ei variat și de uneori de modă veche. Oricum, afecțiunea s-a dovedit de durată și, susținută de un public entuziast, Roberta câștigă pe muchie tiebreakul și peste jumătate de oră și meciul.

Un alt mare favorit al publicului conduce cu două seturi pe noul și modernul Grandstand. Ridicat într-un colț al complexului, după lucrări finalizate în doi ani, stadionul împrumută ceva din eleganța și grandoarea New York-ului, îmbină frumusețea asimetriilor cu funcționalitatea și rămâne un etalon pentru arhitectura secolului 21. Aproape toate cele peste 8000 de locuri sunt ocupate și totuși un singur om este cel ce umple întreg stadionul, un singur om îi ridica pe toți în picioare cu lovituri ce par deseori imposibile. Ajunge la orice minge, la orice scurtă și îl face pe un spectator să exclame: “no more drop shots”. Dacă ar exista un Grand Slam pentru popularitate, câștigătorul tocmai ar fi fost desemnat prin aclamație. Rivalul său de astăzi coboară pentru mine din istorie și din primele pagini ale biografiei lui Andre Agassi. Nu joacă rău și cere pe bună dreptate și el încurajări publicului după puncte câștigate, dar nu reușește să reziste mai mult de trei seturi. După ultimul punct, vacarmul devine de nedescris. A sărit, a căzut, a renăscut, a făcut un meci de zile mari, a câștigat. Monfils. Gaël Monfils.

Reușesc să prind și ultimele game-uri din meciul junioarei Ioana Mincă. Mă surprinde plăcut fizicul e ce pare perfect pentru tenis, precizia loviturilor, perfecționismul. A lipsit foarte puțin astăzi pentru o calificare, vor urma cu siguranță zile mai bune și trageri mai ușoare. Tot apropo de trageri mai ușoare, pe stadionul 17 Monica și Vania se bat cu proaspetele campioane olimpice Ekaterina Makarova și Elena Vesnina.  Trebuie să recunosc meritele echipei lor sudate  și prezența de spirit în fața punctelor decisive, dar oricât aș dori să rămân concentrată pe aspectele pozitive, gruntul (sau mai degrabă răcnetul) Vesninei la fiecare contact cu mingea rămâne consemnat ca una dintre cele mai neplăcute amintiri ale turneului.

Mă resetez din mers pentru că prietena ce mă însoțește mă convinge să participăm la “Pro Walk”, o simulare menită să ofere fanilor ocazia unui drum virtual din vestiarele jucătorilor până la intrarea pe Center Court. Totul este reprodus în miniatură într-unul din spațiile dedicate fanilor. Ești invitat mai întâi să lovești concentrat un forehand, pășești apoi în replica vestiarului în care te încurajează holograma lui Pete Sampras, treci mai apoi într-o galerie a foștilor campioni printre care descoperi cu uimire și recentul tău (timid) forehand, iar la sfârșit ai șansa să servești în deschiderea meciului și în fața publicului zgomotos de pe Arthur Ashe. “The ball was called in”. Pentru doritori, turneul oferă o mulțime de astfel de experiențe, jocuri și simulări. Poți testa mașini de ultimă generație, participa într-o mulțime de concursuri, gusta din aproape orice fel de mâncare de pe glob. La orice colț: baruri, restaurante, magazine ale sponsorilor, ecrane imense cu meciurile în desfășurare. Progrese vizibile față de anul trecut la toate capitolele. Tot vizibilă, o schimbare de decor ce amintește de marea surpriză a acestui an: absența chipului Mariei ce zâmbea în anii trecuți din orice afiș, ca in cunoscutul refren “și in fiece tablou, eu văd numai chipul tău… de neuitat”.

Zâmbesc și eu pentru că pe terenul 1 de antrenament intră Simona, Darren și echipa cunoscută. Antrenamentul este atent monitorizat de cei de la ESPN, al căror studio este în imediata apropiere. Râsete și bună-dispoziție. Partenerul de lovituri are statura și uneori viteza Carlei, lovește mingea cum i-o cere Darren. Se exersează pe rând serviciul, loviturile în cros, dreapta și reverul în lung de linie. Fără greșeală Simona la această din urma lovitură, iar prietena mea exclamă fericită: “magic”. Brâul este și el acolo, dar nimic altceva nu ridică semne de întrebare, rămân la părerea că este folosit preventiv. La sfârșit, după ce strânsesem uneltele de filmat și fotografiat, un moment cu totul inedit. Darren pare că se pregătește să schimbe câteva mingi ușoare cu Daniel Dobre când… trimite o lovitură în fileu. Urmează scenariul cunoscut: lovește cu racheta de pământ și aceasta ricoșează ca în deja celebra fotografie cu exercițiul de levitație. Lovește apoi o minge cu putere de pământ și una în decor, chiar spre banca unde se odihnea Simona. Talentele actoricești sunt răsplătite cu aplauze și râsete, Darren reușește să destindă atmosfera și să transmită un mesaj important într-un moment cheie. Simona pleacă de pe teren în aplauze și încurajări, noi rămânem cu gândul la imaginea de ansamblu și la cuvintele Monicăi Seleș: “it is nerve-wracking and exhilarating – all at the same time.”  

 Andreea / Placebo 

***

Gael Monfils

Ioana Mincă

Antrenament Simona

Îți place?
2performant

Cele mai bune jucătoare de tenis sunt la Singapore. Cei mai buni generatori de vânzări online sunt în Affiliate Ranking by 2Performant

Cele mai noi