Motivație majoră: Tsonga, Federer, Venus și Aga caută cel mai important titlu al anului

Toronto are o finală puțin scontată anul acesta. La revenirea la Rogers Cup după doi ani de absență, Roger Federer ajunge pentru a cincea oară în finala Mastersului canadian, dar este adversarul său cel a cărui prezență surprinde. Tsonga n-a mai fost într-o finală de Masters din 2011 și avea doar două astfel de finale până astăzi. Și nimic nu anunța acest reviriment, mai cu seamă că Jo a pierdut primele șapte meciuri jucate în acest sezon contra unor jucători de Top 10. La Toronto, francezul a legat trei la rând. Ultima, cu Dimitrov, a fost și cea mai ușoară, mai degrabă de rutină. Bulgarul a părut un pic stors de puteri și lipsit de inspirație după caruselul emoțional din ziua precedentă cu Kevin Anderson, în vreme ce Tsonga crește în încredere de la o zi la alta. Încă o dată, serviciul e arma care stă la baza acestei încrederi. Jo a făcut breakul decisiv la 4-4 în primul set și a salvat patru șanse de rebreak în game-ul următor, după care n-a mai avut nicio emoție în restul zilei: 6-4, 6-3, în o oră și 24 de minute.

Dacă Dimitrov e pe 6 în Race To London, Tsonga ar putea reveni în Top 10 ATP cu o victorie în finala de duminică. Ar fi al doilea său titlu de Masters, după cel obținut la Paris, în 2008, când l-a învins în finală pe Nalbandian.

Roger Federer n-a avut nici el bătăi de cap cu Feliciano Lopez, obținând a 11-a victorie din tot atâtea întâlniri cu colegul său de generație, 6-3, 6-4. În ciuda cursului liniar al meciului, a fost o seară antrenantă, cu mult serviciu-vole, ritm bun și momente de old-school tennis. Feliciano a avut de muncă pe fiecare serviciu: game-urile lui s-au întins de câteva ori peste 6 minute, iar primul serviciu nu l-a ajutat mai deloc. Federer a impresionat din nou când a ajuns la fileu, apărându-se în câteva rânduri cu o vigoare remarcabilă. Urcările la fileu (primul video), jocul de picioare și deplasarea mai bună ca oricând în restul anului sunt elementele care m-au impresionat cel mai mult la Federer, într-o săptămână excelentă pentru el.

Video: A rally with everything – a Federer 'hotdog' and a comedy home run to finish the point. Good fun from Fed. http://t.co/msN0mohjuR

— TennisTV (@TennisTV) August 10, 2014

Roger mai are de trecut un pas pentru a câștiga un nou titlu de Masters. Head-to-head-ul cu Jo îi este favorabil (11-4), însă nu întotdeauna lucrurile au mers ușor pentru veteranul elvețian când dincolo de fileu s-a aflat Tsonga. Ca fapt divers, două dintre cele patru victorii ale lui Tsonga s-au petrecut în Canada, în anii în care Mastersul s-a jucat la Montreal. Celelalte două au fost memorabile: cea de la Wimbledon, cu revenire de la 0-2 la seturi, plus chelfăneala administrată la Roland Garros 2013.

Cei doi buni prieteni s-au întâlnit deja de două ori sezonul acesta: o victorie solidă a lui Federer la Australian Open a fost urmată de o altă obținută mai greu, la Monte Carlo, 2-6, 7-6 (6), 6-1, un meci în care, conform tradiției deja, Federer a avut nevoie de 16 mingi de break ca să spargă serviciul francezului. Trendul cu procentajul slab pe break points s-a păstrat și în această săptămână, ori, la cât de bine servește acum francezul, RF va avea nevoie de o conversie mult mai bună, pentru că s-ar putea să aibă mult mai puține șanse decât în sferturi sau în semifinală.

“Mă bucur pentru Jo că revine la acest nivel, era doar o chestiune de timp, după accidentarea la genunchi. I-a revenit încrederea, iar victoriile pe care le-a reușit deja la acest turneu o să-i dea și mai multă. Într-o zi bună, Jo poate bate pe oricine. Te poate domina exclusiv cu forța și pur și și simplu nu te lasă să ieși din colț”, a spus Federer.

Dacă Tsonga n-a mai câștigat un Masters din 2008, Federer are, după standardele sale, o pauză deja foarte lungă de la ultimul titlu, cel de la Cincinnati 2012. De altfel, titlurile mari sunt cele care l-au ocolit într-un sezon remarcabil, în care a ajuns deja la 7 finale, dar în care Roger le-a pierdut, mai mult sau mai puțin dramatic, pe cele mai importante trei: Wimbledon, Indian Wells, Monte Carlo.

Ar fi și a 300-a victorie pentru Roger în turneele Masters și i-ar asigura și calificarea la Turneul Campionilor. Ce diferență majoră față de anul trecut, când elvețianul a tremurat până în ultima săptămână ca să obțină biletele pentru Londra.

 

Citește aici despre „Roger Federer. În căutarea  perfecțiunii”

 

Montreal: Venus, ce comeback!

După atâtea emoții și probleme pe parcursul săptămânii (ploaie, pene de curent, dezamăgirea produsă de eliminarea lui Bouchard), fanii canadieni au fost răsplătiți cu două semifinale superbe la Montreal. În prima dintre ele, Venus Williams a reușit una dintre cele mai importante victorii ale ultimilor ani, învingând-o în trei seturi pe sora sa, Serena, și va avea șansa primului titlu de Premier după patru ani de la ultimul.

Reluarea rivalității dintre cele două surori a oferit un meci foarte bun, foarte curat, în care Venus a câștigat datorită agresivității și a eficienței pe forehand, reușind s-o alerge și s-o țină în defensivă pe o Serena în continuare în pană de încredere și de idei. Venus a pus, de asemenea, multă presiune pe serviciul doi al Serenei, forțând-o pe aceasta într-o serie de duble greșeli care au costat-o mult. Serena a fost, ca și în alte zile, neinspirată la retur și și-a pierdut complet clarviziunea după ce a câștigat primul set, aruncând în repetate rânduri priviri dezolate și pierdute către boxa ei. “Sora cea mare i-a dat o lecție sorei cei mici”, a scris Serena pe Twitter, în vreme ce la conferința de presă a avut o declarație interesantă vizavi de mindsetul cu care se pregătește să intre în US Open:

“N-am ajuns nici măcar în sferturi la vreun Slam anul acesta. La acest moment, mă gândesc mai degrabă spre anul următor. Într-un fel, e și bine, pentru că simt că presiunea a dispărut înainte de US Open. Partea bună e că n-o să am puncte de apărat la Slamuri anul viitor”.

Victoria lui Venus și revirimentul ei din acest sezon (va reveni în Top 20 de săptămâna viitoare) e o palmă pentru toți cei care i-au cerut retragerea campioanei americane, acuzând-o voalat că se încăpățânează să rămână în tenis doar pentru a-și putea promova colecțiile vestimentare. Deși suferă de sindromul Sjogren, o boală a sistemului imunitar care este incurabilă și care se manifestă printr-o sumedenie de moduri în general incompatibile cu viața de sportiv profesionist, Venus și-a văzut mai departe de treabă. “Încerci, încerci, încerci. Sunt dezamăgiri pe parcurs. Pe fiecare zi ești mai aproape de ce ți-ai propus. Azi trăiesc un “mai aproape”. Visez că voi câștiga unul dintre aceste turnee mari din ziua de când m-am reîntors în circuit”.

Cu adevărat remarcabil, în condițiile bolii, e cât de bine a reușit Venus să se refacă după fiecare din maratoanele din această săptămână. Înainte de meciul cu sora ei, Venus a avut meciuri grele cu Kerber și Suarez Navarro: “Am un regim pe care îl respect. Nu vorbesc niciodată despre asta. Într-o zi, când mă voi fi retras, voi povesti mai multe. Deocamdată, pentru mine e foarte important să rămân competitivă. Să ies pe teren, să joc și să nu mă plâng”.

Finala va presupune un alt test fantastic pentru Venus: Agnieszka Radwanska este un matchup dificil pentru americancă: cele mai recente două meciuri directe i-au revenit clar Agăi. După o vară dificilă, poloneza și-a regăsit forma în Canada: semifinala ei cu Makarova a fost o splendidă contradicție între stiluri, încheiată în două seturi dramatice, 7/6, 7/6. Raliuri intense, game-uri strânse, luptă, mult nerv, multă calitate. Elocvent pentru ce s-a jucat a fost numărul de lovituri direct câștigătoare. Dacă Makarova nu e o surpriză la acest capitol, cu 37, e de remarcat că Aga a răspuns cu 28. Radwanska a fost impecabilă atunci când a contat, jucând excelent ambele tiebreak-uri. Într-un fel, evoluția ei a semănat cu cea de la Indian Wells, când, la fel de motivată pentru revanșă, a jucat aproape perfect în semifinala cu Simona Halep. Atunci corpul a trădat-o însă în finala cu Pennetta, ratând șansa unui trofeu mare. Mai are o șansă acum. De altfel, combinația între comebackul lui Venus și disperarea după rezultate a Agăi e ceea ce face această finală de la Montreal fascinant de urmărit: toate titlurile sunt importante, dar contextul de acum ridică miza pentru ambele finaliste.