Milos Raonic se califică în prima sa finală de Grand Slam, îl învinge pe Roger Federer în cinci seturi! Îl va întâlni pe Andy Murray pentru titlul la Wimbledon

Pe la jumătatea setului patru, Roger Federer părea deja să-și fi impus condițiile, încet, dar sigur. Potolise un început în forță al lui Milos Raonic, apoi începuse să demonteze cu răbdare, dar cu multă eficiență, jocul acestuia, expunându-i tot mai mult hibele. Am mai văzut meciul acesta: Roger a câștigat ani la rândul contra big serverilor, întâi debusolându-i cu abilitatea lui de a le citi serviciul, apoi cu varietatea de unghiuri și viteze, și, într-un final, ținându-i la distanță cu propriile serve, care au compensat mereu diferența de putere cu plasament și imprevizibil. Fără să fie nevoie de un tenis ieșit din comun, Federer a jucat foarte bine; a jucat exact ce trebuia și când trebuia, reglându-și perfect atacurile, păstrând doza perfectă de agresivitate. Dincolo, în ciuda unui start foarte bun, Raonic a început să acumuleze frustrare și să intre într-o oarecare criză de timp. După ce a pierdut tiebreakul setului secund, canadianul s-a văzut trădat de emoții pe serviciul cedat în setul trei, apoi s-a regăsit în presiune pe aproape fiecare game jucat pe serviciu în setul patru. Alegerea lui a fost să arunce și mai multă putere, servind constant peste 220 de kilometri, în vreme ce pe retur a forțat mai mult decât era cazul. Federer a avut trei mingi de break, echivalente cu mingi de meci, practic, dar, deși nu le-a putut converti, avea motive să creadă că va putea închide în tiebreak, dacă lucrurile continuau în același ritm. “Am fi putut avea o cu totul altă conferință de presă acum”, spunea elvețianul, ulterior.

Doar că n-au continuat. În schimb, au urmat cele mai ciudate 30 de minute văzute recente la Federer, o perioadă în care totul a mers din rău în și mai rău. Totul a început la 40-0, când în loc de tiebreak, două duble greșeli i-au transmis lui Raonic semnalul că o fereastră s-ar putea deschide pentru el. Canadianul are marele merit de a fi simțit pe loc oportunitatea și s-a aruncat feroce peste ea, găsindu-și, în sfârșit, vocea potrivită la retur în cel mai potrivit moment cu putință. După ce a salvat două mingi de set, Federer i-a mai dat o mână de ajutor lui Milos la a treia, când a trimis un forehand la îndemână direct în racheta acestuia și a privit, mai apoi, neputincios cum este pasat și trimis în decisiv.

Succesiunea de puncte a stors toată adrenalina și starea de bine din corpul elvețianului, care pesemne că a resimțit pe loc nu doar efectele ultimelor nouă seturi jucate în două zile, ci și perspectiva unui maraton în decisiv contra unui adversar încurajat și motivat. Ambele trebuie să fi durut, pentru că Federer a cerut întâi fizioterapeutul între seturi, apoi s-a simțit ușor vlăguit în primele game-uri. Dar ce era mai rău abia acum urma. La 1-2, în pline atacuri ale lui Raonic, Federer a căzut destul de urât, iar episodul i-a stors și ultimele puteri. A evitat, totuși, un dublu break, însă meciul fusese pierdut. Încă o dată trebuie sublinat cum Raonic a intuit perfect oportunitatea și nu a lăsat clipa să se răcească, atacând furibund. Poate că Milos nu trebuia niciodată lăsat să scape din încercuirea setului patru, dar odată ieșit de acolo, a arătat ce daune poate produce, încheind meciul cu un total de 75 de lovituri direct câștigătoare.

“Oportunități au existat peste tot în setul al patrulea, dar cumva nu am putut să închid. Ceva a mers greșit. Nu pot să cred că am făcut două duble greșeli la rând, e inexplicabil pentru mine. Sunt foarte trist și furios pe mine pentru că nu ar fi trebuit niciodată să-l las să scape așa de ușor din acel set. În decisiv, după căzătură nu m-am mai simțit la fel, dar el oricum a jucat excelent mingea de break, așa că, după aceea, ar fi contat prea puțin dacă eram proaspăt ca o margaretă sau accidentat, el servea oricum cu 225. Foarte dezamăgitoare jumătate de oră pentru mine. Milos și-a obținut victoria meritat. Dar mi-ar fi plăcut să-i fac viața mai grea în acel set patru. Întotdeauna în meciurile noastre a avut o concentrare extraordinară, a fost mereu pe fază la fiecare punct. La urma urmelor, trebuie să te pui în astfel de situații, fie o dată, fie de zece ori, ca să poți profita. Depinde mereu cu cine joci, care-i situația. Uneori ai noroc, alteori, nu. Dar la un moment dat, lucrurile se vor așeza cum trebuie pentru tine, e ceea ce face Milos acum”, a spus Federer, care a negat interpretarea unui jurnalist, potrivit căreia și-ar fi luat, de fapt, adio de la Centre Court cu acea privire lungă de la ieșire. “Nu, de fapt era o formă de a mulțumi fanilor pentru toată energia din aceste două săptămâni. Și da, sper că voi reveni pe Centre Court, ca să fiu foarte clar”.

După două semifinale de Slam pierdute, Milos Raonic ajunge, astfel, în prima sa finală de Grand Slam, confirmând astfel atât încrederea investită în el de mulți specialiști, dar și eforturile numeroase pe care le-a făcut în ultimii ani, când nu a fost reținut în a face tot ce a fost nevoie pentru a se îmbunătăți. Un jucător care merită apreciat în special pentru disciplina de muncă, pentru atenția acordată și celui mai mic detaliu care l-ar putea ajuta să facă diferența și să se îmbunătățească, un spirit analitic, cu o abordare diferită, care merită studiată cu atenție, Milos nu a lăsat nicio piatră neîntoarsă în acești ultimi ani. De asemenea, nu a fost niciodată rușinos în a-și asuma ținte mari, iar una dintre declarațiile sale de după meci arată că rămâne pe același drum. “Sub nicio formă pot să spun că îmi ajunge ce am realizat”, a spus canadianul.

“Azi am perseverat. Am fost consecvent și am tot insistat, depășind multe momente grele din timpul meciului. El mi-a dat o mică fereastră la finalul setului patru și am putut să profit de ea. Apoi am încercat să mă desprind imediat. Am făcut multe lucruri bine. Atitudinea m-a păstrat în meci, cred că asta a avut impactul cel mai mare. Am fost mereu pozitiv, mereu în căutarea unei soluții. (…) Am o oportunitate extraordinară duminică, spre asta mă uit acum. A fost, de asemenea, un moment relevant când am revenit de la 0-2 la seturi în optimi. Și Carlos, și John mi-au spus că acest moment îmi poate schimba cariera”, a spus și Milos.

În oportunitatea de care vorbește se va înfrunta cu Andy Murray, care a evitat orice potențială emoție într-o victorie de rutină cu Tomas Berdych, în care scoțianul și-a făcut viața ușoară. Milos și Andy se revăd din nou într-un Slam după ce în Australia au jucat acea semifinală foarte intensă, în care Raonic a dominat și părea că poate câștiga, până în momentul în care piciorul l-a trădat și ritmul lui a scăzut. “Andy este unul dintre workaholicii din prima linie din circuit. Și-a oferit multe oportunități prin asta. Cred că este expert în a-ți da mereu ceva diferit: când mingi fără viteză, când mingi puternice, când fără ritm, tot soiul de lucruri. Obiectivul meu va fi să evit toate astea”, a continuat canadianul.

În ceea ce va fi prima finală de la Wimbledon din 2002 încoace fără unul dintre Federer, Nadal și Djokovic, pentru Andy e o șansă foarte mare la al treilea titlu de Grand Slam al carierei. Este, de asemenea, și prima finală de Grand Slam pe care o joacă Murray și nu îl are dincolo de fileu fie pe Federer, fie pe Djokovic. “Nu ai niciodată garanții că astfel de oportunități precum finalele de Grand Slam îți vor mai fi la îndemână, așa că trebuie să profiți de ele. Pe măsură ce avansezi în vârstă, apreciezi mai mult. Știu cât de greu e să joci finale de Slam și să le câștigi”, a spus Andy, care a ajuns acum la 11 finale de Grand Slam în carieră. “Dar nu știi niciodată cum se va ridica adversarul la înălțimea unei finale, așa că trebuie să intri pe teren și să te concentrezi pe partea ta de teren. ”

Unde îl lasă această înfrângere pe Federer? Pesimiștii vor simți nevoia să tragă linia: se vor concentra pe vârsta lui – va împlini 35 de ani curând -, pe amărăciunea unei victorii scăpată neașteptat printre degete și prin șansa imensă ratată, într-un tablou rămas fără Djokovic. Dar Federer a încercat să amintească de Murray la conferință, reamintind că finala nu era gata câștigată. “Oricum, Andy ar fi plecat cu prima șansă și cu mine”, a răspuns el la o întrebare care-l invita să evalueze finala Murray – Raonic.

La rândul lor, optimiștii vor vedea faptul că Federer a făcut semifinală la Wimbledon și a fost la un pas de finală în condițiile în care, nu cu multe săptămâni în urmă, până și prezența sa era în dubiu. A mai reușit, de asemenea, o victorie memorabilă cu Cilic, iar jocul său a început din nou să arate bine. În plus, mai sunt destule oportunități în perioada următoare, iar cum acest turneu ne-a arătat, nici măcar Djokovic nu este invincibil. “Ultima șansă” e un concept care se vede mereu diferit din tribune față de teren, în special pentru un tip cu abordarea lui Federer, care, cu toată amărăciunea, râdea deja la conferință în timp ce spunea că, în ciuda strălucirii sale, Wimbledon nu e singurul obiectiv din circuit. Dacă va fi sănătos, nu-s motive să nu continue revenirea în circuitul de hard, în special dacă ne gândim că e odihnit emoțional după cele aproape trei luni ratate în acest sezon.