Milano experimentează, tenisul rezistă. Cum arată noile reguli testate la Next Gen Finals

Camelia Butuligă | 8 noiembrie 2017

Indiferent câte din aceste reguli experimentate la Milano vor rămâne, este important să se încerce lucruri noi fără teamă, pentru că tenisul, esența sa, nu stă neapărat în numărul de seturi sau existența avantajului. Atâta timp cât va exista un teren cu un fileu și doi oameni care vor încerca să treacă mingea de celălalt, tenisul va fi în regulă.

M-am uitat la prima zi a NextGen Finals ca să văd în primul rând dacă tenisul va exploda din cauza noilor reguli și abia apoi pentru jocul generației următoare. După cum bănuiam, nici tenisul nu s-a defectat, nici jocul NextGen nu s-a dezintegrat. Singura regulă care a primit feedback amestecat de la jucători a fost cea care le permite spectatorilor de pe laturile lungi să se miște în timpul meciului. Pe teren, a pus oarece probleme regula let-ului, dar nu jucătorilor, ci arbitrului Bernardes care, din obișnuință, a oprit un punct în primul meci din cauza unui let.

Dincolo de asta, meciurile au avut diverse scoruri, de la 3 la 5 seturi, singurul element comun fiind că toate au avut câte două tiebreakuri. Apropo: dacă seturile sunt mai scurte, n-ar trebui să fie si tiebreakul proporțional scurtat?

Prima impresie despre noul sistem de scor este că scurtează meciurile, fragmentându-le în bucăți mai mici, dar asta nu le face neapărat mai palpitante. Unul dintre motivele pentru seturile până la 4 a fost să se elimine perioada de început, considerată de tatonare, pentru a se trece direct la punctul culminant. Dar după cum vă va spune orice scriitor cât de cât competent, punctul culminant depinde de pregătirea terenului (heh) și se bazează pe anticiparea acumulată în actele inițiale. În seturile de până la 4, lucrurile se tranșează cât ai clipi: dacă îți pierzi serviciul la 1-1 de exemplu, nu mai ai decât două șanse pentru a-l recupera. Mai ales că gameurile vor fi rezolvate rapid prin punctul decisiv. Se limitează astfel drastic potențialul urmăririlor și răsturnărilor care fac tenisul atât de palpitant de urmărit.

Mental, câștigarea sau pierderea unui set este pentru toți jucătorii de tenis cea mai importantă bornă a meciului. Toți joacă un pic diferit după ce câștigă sau pierd un set. Cu seturile mai scurte, viteza cu care ei trebuie să se reseteze este și mai mare. În condițiile în care un set poate valora o treime din victorie, parc-ar trebui să câștigi mai mult decât 4 gameuri pentru a-l adjudeca.

După ce-am văzut ieri, cred că și eliminarea avantajului, și set scurtat până la 4 e prea mult. Poate era suficient și mai organic să se aleagă doar una dintre ele. Personal, mi se pare că dublul a găsit soluția cea mai bună: set de 6 și eliminarea avantajului (senzația mea este că avantajul este în mai mare măsură responsabil pentru lungirea exagerată a meciurilor decât numărul de gameuri dintr-un set – e suficient un game mamut de 15 minute pe set unde jucătorii să intre într-un fel de hipnoză avantaj-egalitate din care cu greu să mai poată ieși pentru a lungi cu 45 de minute un meci de trei seturi).

Arbitrajul electronic este o idee excelentă și trebuia implementată de mult. La fel, ceasul care măsoară cele 25 de secunde dintre puncte. Coric a zis că l-a stresat un pic, pentru că nu avea o idee clară ce înseamnă 25 de secunde și s-a grăbit de teamă să nu fie penalizat, servind uneori și cu 15 secunde rămase. Până când s-a trezit că gâfâia și nu știa de ce. Însă sunt sigură că e chestie de timp până când jucătorii vor internaliza în ritmul lor de joc exact intervalul potrivit pentru ei între servicii. Despre let, nu sunt convinsă, pentru că adaugă o dimensiune greu de controlat, putând avantaja extrem de mult unul dintre jucători la o minge crucială, cum a fost la mingea de meci a lui Coric.

On-court coaching? Un pic stângaci (era de așteptat), dar și diferit ca feeling de cel feminin. În primul rând, unde e drama, pufniturile, lacrimile, bosumflările, gesticulația către teren? ”Spune-mi” i-a zis scurt Khachanov lui Galo Blanco, iar acesta a replicat cu ceva de genul: ”Ce să-ți spun? Ai făcut 16 neforțate până acum. Redu neforțatele și joacă-ți jocul. Ești jucător mai bun decât el.” 🙂

Cu toate astea, jucătorul mai bun a luat bătaie. Poate Darren Cahill ar trebui să facă un training cu antrenorii din ATP despre cum să ajungă la nivelul Jedi în OCC-uri. Tabletele cu statistici la care jucătorii aveau acces pe margine tot timpul e o idee super fancy, și posibil foarte utilă. Shapovalov a zis că i-a folosit, iar Medvedev că l-a făcut să realizeze că trebuie să mai varieze plasamentul serviciului. Bănuiesc că odată ce jucătorii se vor obișnui cu ideea de a verifica statistici în timpul meciului, îi poate ajuta să facă singuri schimbări fără să mai apeleze la ciudatele OCC-uri.

Una peste alta, un experiment foarte util și educativ. Indiferent câte din aceste reguli vor rămâne, este important să se încerce lucruri noi fără teamă, pentru că tenisul, esența sa, nu stă neapărat în numărul de seturi sau existența avantajului. Atâta timp cât va exista un teren cu un fileu și doi oameni care vor încerca să treacă mingea de celălalt, tenisul va fi în regulă. Ca idee totuși, știți care a fost regula pe care trebuia ATP s-o introducă la Milano și care ar fi adus un plus de divertisment și suspans mai mult decât seturile de 4? Obligația jucătorilor de a purta un kilt în loc de șort 😉

Sărbătorește locul 1 cu tricourile 30-0 Onederful

Tricourile care sărbătoresc un moment istoric pentru tenisul românesc sunt în Shop, așa cum au fost votate de cititorii 30-0.

Ia-ți „Onederful” – preferatul publicului – și „Onederful Black”

 

Cumpără Onederful de AICI 

Cumpără Onederful Black de AICI

Îți place?
2performant

Cele mai bune jucătoare de tenis sunt la Singapore. Cei mai buni generatori de vânzări online sunt în Affiliate Ranking by 2Performant

Cele mai noi