Marius Copil reușește cel mai important rezultat al carierei, e în semifinale la Sofia

Radu Marina | 9 februarie 2018

Marius Copil s-a calificat astăzi în prima semifinală ATP a carierei, după o victorie în două seturi, 6-4, 6-4, împotriva favoritului 3, Gilles Muller. Acesta este cel mai important rezultat al carierei pentru Copil, care va urca cel puțin până pe locul 82 de săptămâna viitoare.

Până la acest rezultat, Marius Copil nu reușise niciodată să treacă de sferturile unui turneu ATP din cinci încercări. În 2014, la Brisbane și Stockholm era învins de Lleyton Hewitt, respectiv de Tomas Berdych, un an mai târziu pierdea la Hertogenbosch, la cel pe care l-a învins astăzi. În 2016 era oprit în trei seturi de David Goffin la Antwerp, iar anul trecut, pe final de sezon, pierdea la Metz cu Peter Gojowczyk.

Așadar, după un 2017 în care a reușit să depășească câteva obstacole și praguri importante (intrarea în top 100), Marius continuă ascensiunea, mai bifează încă o premieră și își continuă mica serie de victorii, începută săptămâna trecută la Cupa Davis (a ajuns la cinci meciuri fără înfrângere și niciun set pierdut).

La Sofia, Copil a început turneul cu o victorie în două seturi (7-6, 6-4) la favoritul 5, Robin Haase, a confirmat-o cu o alta și mai categorică (6-2, 6-2 cu Blaz Kavcic), urmând ca astăzi să treacă tot în două seturi de Gilles Muller, un jucător complicat pentru absolut oricine.

În meciul de astăzi împotriva luxemburghezului, Marius a jucat tare inteligent din punct de vedere tactic. A știut să-și aleagă cu atenție mingile pe care să atace, să vină la fileu ori să pună scurte. Iar la retur, cu reverul slice a făcut o treabă foarte bună. Asta s-a datorat în special serviciului, cu un plus la serviciul doi. Fiind în zi bună cu serviciul (nu și-a pierdut niciodată serviciul și a avut o singură minge de break de salvat) s-a simțit că lovește cu încredere și brațul e relaxat.

Având în față un jucător cu un serviciu imens, care la fel ca și el se bazează mult pe această armă, nu a fost de mirare că până la 4-3 în primul set să avem doar trei puncte reușite cu returul de ambii și cinci game-uri câștigate la zero. De altfel, Muller a cedat un singur punct cu serviciul până la 4-4, care a fost, de fapt, momentul cheie.

La 4-4, Marius a ales să mixeze și mai mult jocul și să nu mai ofere ritm. Faptul că a reușit să stea ceva mai mult timp în raliuri și a pus returul în teren, l-a făcut pe Muller să forțeze și să greșească. Break-ul reușit l-a dus în situația de a servi pentru set, iar asta a fost doar o formalitate: un game la zero după câteva servicii fără răspuns din partea adversarului.

În setul doi, după un început în care ambii au avut câteva șanse de a face break-ul (primele două game-uri), s-a revenit la tiparul din setul 1: game-uri câștigate relativ ușor de fiecare pe propriul serviciu, până la 4-4.

Din nou, într-un moment important, Marius a fost cel care a înțeles că e timpul să preseze. Nu a mai blocat returul, a revenit la același rever slice eficient ca în primul set, și-a chemat în față adversarul, a pasat, și din nou, pe fondul acelorași greșeli mai mult forțate, Muller și-a cedat serviciul. Din nou, când a fost nevoit să servească pentru meci, deși cu mici emoții, Marius nu a avut nicio problemă în a-și ține serviciul.

Pentru un loc în finală, Marius îl va întâlni pe slovacul Jozef Kovalik, care a trecut de Marcos Baghdatis (7-6, 6-4). Marius a mai jucat o singură dată cu Kovalik, anul trecut, când a fost învins de slovac în trei seturi, în calificările unui turneu challenger.

 

 

Oferte de neratat în Shop-ul 30-0!

1. Albumul foto Simona de păstrat

Tirajul inițial al albumului foto lansat de 30-0, „Simona de păstrat”, a fost epuizat. Dar pentru că am primit deja multe cereri și mesaje de la voi, vă putem spune că am trimis deja la tipar un al doilea tiraj.

Vom putea primi, așadar, în continuare comenzi de la voi; atâta doar că va fi nevoie să așteptați un pic până când pachetul cu albumul va ajunge la voi. Estimarea de timp de la acest moment este de 10 zile.

Dedicat momentelor importante din cariera Simonei, albumul foto „Simona de păstrat” este tipărit în condiții grafice de calitate înaltă. Cu peste 140 de pagini cu cele mai bune imagini din cariera Simonei și drumul ei spre locul 1, „Simona de păstrat” este un cadou perfect pentru fanii Simonei și fanii tenisului. Albumul este într-un tiraj limitat, așa că nu întârzia să-ți comanzi un exemplar de aici. 

2. Noul tricou 30-0 Tee

Un tricou cu un design fresh, cu semnificație, cu care ieși din rând și îți faci cunoscută apartenența, ca fan, la sportul cu cel mai atipic sistem de scor din lume.

Ia-l de aici, pe negru, pe gri sau pe alb.

Verifică toată oferta din Shop AICI

Am structurat mai bine produsele, le ai acum împărțite pe categorii: Publicații | Tricouri | Bundle

Îți place?
Cele mai noi