Fast
Tradiție, pompă și demnitate

London, baby!

Camelia Butuligă | 9 iulie 2017

În timpul ediției de anul acesta a Roland Garros, am publicat „Paris, România”, eseul Cameliei dedicat orașului care găzduiește French Open, turneul de Grand Slam cu care publicul român are, probabil, cele mai multe conexiuni emoționale.

Textul nu doar că era parte din „30-0 Pe Curat, Ediția de Vară 2017”, dar are în revistă și o pereche; un al doilea eseu, „London, baby!”, inspirat de Wimbledon și de Londra. 

„30-0 Pe Curat, Ediția de Vară 2017” este a doua publicație pe print produsă de 30-0, un efort editorial însemnat pentru noi, care completează conținutul cotidian pe care-l găsiți pe site. 

Revistele sunt deja pe drum și ajung începând de luni la primii cumpărători (la fel ca și tricourile Vamos). Îți poți lua și tu un exemplar 30-0 Pe Curat (sau mai multe) de aici. 

Dat fiind că acum comenzile se livrează de pe stoc, timpul de așteptare se reduce la doar câteva zile (pentru comenzile din România; pentru străinătate, detalii pe mail). 

Mai jos, o primă parte din textul Cameliei.

*

Primul lucru pe care l-am observat la englezi a fost politețea. E un clișeu, dar ca toate clișeele, este adevărat. Începând cu șoferul autocarului care ne-a adus de la aeroport, la doamna de la cantina universității, barmanii, vânzătorii de la chioșcuri, cetățenii de la cozi, toată lumea era ”love” în sus, ”love” în jos, ”excuse me” și ”thank you”. Afurisita de politețe era peste tot, oriunde mă duceam; în Paris trebuia să strig ”pardon” de câteva ori în urechea surdă a francezilor care blocau nepăsători aleile din complexul Roland Garros.

Sunt sigură că își construiseră un mecanism special în creier pentru a bloca acest cuvânt – ce ironie, ținând seama că e franțuzesc. După câteva zile, renunțasem la ”pardon” și îmi croiam drum printre ei oltenește, cu coatele, bombănind tare în română. Aveam parte de niște uitături nedumerite (culmea, mai puțin din cauza bruscheții și mai mult din cauza limbii) dar ajungeam unde trebuia în câteva minute.

 

 

În Londra, ești în extrema cealaltă: ”sorry” este mai des folosit decât ”hello”. Sosită din Bucureștiul agitat și permanent cu capsa pusă, am privit cu suspiciune aceste manifestări, așteptându-mă ca în orice moment să apară cineva care să mă informeze că fusesem la ”Camera ascunsă”. Mă simțeam ținta unei farse generalizate: n-ai domne’ cum să fii atât de politicos și agreabil tot timpul, e ceva în neregulă cu ăștia. După câteva zile, am început să mă întreb unde era de fapt ceva în neregulă, acolo, sau la București?

Punctul culminant al dilemei mele culturale a fost într-o zi însorită când, pe un trotuar îngustat de niște lucrări de construcție (Londra este un șantier perpetuu) m-am intersectat cu un domn într-un scaun cu rotile. Nu era loc să trecem amândoi, așa că m-am dat într-o parte: s-a uitat în sus la mine cu un chip vesel și mi-a mulțumit cu atâta entuziasm că am rămas pironită locului câteva secunde, rușinată. Domnul în scaunul cu rotile arăta mai fericit decât mine, care aveam toate funcțiile corporale intacte și câteva decenii mai puțin ca vârstă.

Ok, London, mi-am zis în gând. You might have a point.

Textul întreg este în 30-0 Pe Curat, Ediția de Vară 2017, disponibil aici.

Fotografii: Alina Butuligă

2performant

Cele mai bune jucătoare de tenis sunt la Singapore. Cei mai buni generatori de vânzări online sunt în Affiliate Ranking by 2Performant