Jurnal la BRD Năstase Țiriac Trophy: Lecția despre cum să-i returnezi unui big server

Camelia Butuligă | 22 aprilie 2015

Jucători mari, ca Federer sau Djokovic, au vorbit despre cât este de stresant să joci contra unui tenisman cu serviciu gigantic. Oboseala este mentală mai ales, pentru că nu-ţi poţi permite nicio greşeală pe propriul serviciu. Este ca mersul pe sârmă. L-am văzut pe Ivo Karlovic și al său faimos serviciu la București

În articolul trecut am scris că mă bucur că Borna Coric a trecut de primul tur pentru că voi avea ocazia să-l văd şi live. A mai fost totuşi un motiv pentru care m-am dus la Arenele BNR la meciul său din turul doi: voiam să văd cum arată live un serviciu de 240 km/h. Bineînţeles, nu Coric avea să servească aceste bombe, ci Ivo Karlovic, de la înălţimea celor doi metri şi unsprezece centimetri ai săi. 

În primul rând Karlovic, ca apariţie, este altceva. Este ca acei copaci din Lord of the Rings – se mişcă încet, dar dezlănţuie iadul. De câte ori mă uit live la un meci caut să stau pe latura scurtă a terenului (gâtul meu îmi este recunoscător după aceea). Când Borna era în jumătatea mea de teren şi se afla la retur, nu-l vedeam deloc – atât de departe stătea de linia de fund, că vederea îmi era acoperită de prelata de pe marginea terenului. Îl vedeam pe Karlovic servind, auzeam un icnet venind de dedesubtul tribunei mele şi apoi un retur anemic în out sau fileu. Asta în cazurile în care Coric apuca să pună racheta pe minge. 

Jucători mari, ca Federer sau Djokovic, au vorbit despre cât este de stresant să joci contra unui tenisman cu serviciu gigantic. Oboseala este mentală mai ales, pentru că nu-ţi poţi permite nicio greşeală pe propriul serviciu. Este ca mersul pe sârmă. Coric a reuşit să meargă pe această sârmă un set şi jumătate fără să cadă. Însă au fost suficiente două game-uri proaste jucate pe propriul serviciu (unul la 4-3, unul la 4-4) pentru a pierde seturile doi şi trei. Serviciul lui Karlovic a făcut ca mare parte  din schimburi să se termine foarte repede. În restul cazurilor, Ivo a făcut puncte fie venind la fileu, fie deranjându-l pe Coric cu reverul, pe care îl loveşte foarte tăiat. 

Am intrat pe site-ul ATP pentru a verifica scorul întâlnirilor directe ale lui Karlovic cu Nadal, Federer, Djokovic şi Murray. Sunt 0-4, 1-12, 2-1 şi 0-5 respectiv. Rafa are zero înfrângeri din patru meciuri, Murray zero din cinci, Federer una din treisprezece! Cu Federer şi Nadal a jucat prima oară în 2004, cu Murray în 2007, cu Djokovic în 2008. Nadal şi Federer l-au bătut pe toate suprafeţele, inclusiv iarbă, hard indoor sau hard lent. Federer l-a bătut în 2004 la Wimbledon în trei seturi. Nadal l-a bătut prima oară în 2004 la Milano, pe carpet indoor, cel mai rapid tip de hard. Cum reuşesc oamenii ăştia să returneze în mod constant servicii de 240 km/h suficient de bine cât să câştige meciuri? Dacă ar câştiga toate seturile la tiebreak ai putea spune că au câştigat câteva mingi în tiebreak şi atât, dar Murray de exemplu, din numărul total de seturi câştigate, are patru la tiebreak, unul cu 7-5 şi şase cu alte scoruri.

BRD Insider

Primul răspuns care probabil ne vine tuturor în cap este că au reflexe mai rapide decât restul muritorilor. De aia sunt unde sunt, pentru că sunt mai dăruiţi de la natură cu coordonare şi viteză de reacţie supraumane. Ei bine, nu, nu acesta este răspunsul. O să vă citez din nou din The Sports Gene (o să vă menţionez foarte des cartea asta de acum înainte, pregătiţi-vă). 

Acum câţiva ani, s-a făcut un experiment foarte interesant. O jucătoare de softball a fost pusă să arunce mingi contra unora dintre cei mai buni jucători de baseball din istorie: Albert Pujols, Barry Bonds şi Alex Rodriguez. Softball este o variantă mai… soft a baseballului: terenul este mai mic, mingea este cu opt centimetri mai mare, se aruncă mai de aproape cu cinci metri şi aruncările se fac „de jos” (cum se serveşte de jos în tenis), nu de sus. Fata arunca cu o viteză medie de 100 km/h, faţă de viteza medie de 150 km/h cu care se aruncă în baseball. Tipii ăia ar fi trebuit să-i facă praf mingile. 

În loc de asta, iată ce s-a întâmplat. Pujols n-a nimerit nicio minge. Bonds n-a nimerit nici el nimic până când fata n-a început să-i spună dinainte cum şi unde va arunca. Abia atunci a atins mingea, dar n-a reuşit nicio lovitură bună. Iar Rodriguez, văzând soarta crudă a colegilor lui, a refuzat să mai intre pe teren.

Cum se explică asta? Într-adevăr, distanţa de aruncare a fost mai mică, dar şi viteza a fost mai mică. Jucătorii de baseball au avut cam acelaşi timp de reacţie pe care îl aveau în Major League, unde viteza este mai mare, dar şi aruncătorul stă mai departe. Şi cu toate astea, eşec total. 

Se pare că toţi suntem dotaţi de la natură cu acelaşi timp de reacţie: 200 de milisecunde, sau o cincime de secundă. Cu toate astea, 200 de milisecunde sunt prea mult atunci când vine vorba de a returna servicii ca ale lui Karlovic sau mingi de baseball. Durează 400 de milisecunde ca o minge de baseball să ajungă de la aruncător la cel ce loveşte. Creierul uman are nevoie de 200 de milisecunde doar ca să iniţieze răspuns muscular, fără a mai pune la socoteală cât îi mai trebuie pentru a calcula traiectoria şi viteza mingii şi a ajusta mişcarea în mod corespunzător. În concluzie, dacă aştepţi până când mingea a plecat din mâna celui care aruncă, este deja prea târziu. Atunci, cum este totuşi mingea de baseball sau de tenis lovită la timp? 

Răspunsul este: pentru că cei ce primesc îşi încep mişcarea înainte ca mingea să plece de la aruncător sau cel ce serveşte. Cu alte cuvinte, ca să joci baseball sau tenis, trebuie să vezi în viitor. Trebuie să ştii unde va veni mingea înainte ca ea să plece din racheta sau mâna adversarului. Sfatul „stai cu ochii pe minge” este inutil, pentru că mingea este prea rapidă pentru a fi urmărită de ochiul uman. Ai putea foarte bine să închizi ochii după ce mingea ajunge la jumătatea distanţei.  Iar capacitatea de a vedea în viitor, fie şi numai pentru câteva fracţiuni de secundă, se obţine observând indicii minuscule legate de poziţia corpului celui ce aruncă – în baseball mai ales poziţia antebraţului şi încheieturii. Jucătorii mari nu au reflexe mai rapide, ci au mii de ore de antrenament în care au observat mişcarea a mii de aruncători sau servicii şi şi-au construit o imensă bază de date legată de body language-ul adversarului. Ei pot anticipa astfel cu precizie traiectoria şi viteza mingii. Returnând mingile unei fete care arunca de la o distanţă diferită, cu viteză diferită, dar mai ales cu o mişcare diferită („de jos”), cei trei jucători şi-au pierdut „globul de cristal”. Erau orbi pentru că baza lor de date pentru o astfel de mişcare era inexistentă. 

Bine, o să spuneţi, dar toţi jucătorii de tenis sau de baseball se antrenează mii de ore. Toţi ar trebui să aibă baze de date uriaşe despre limbajul corporal al adversarilor. De ce unii pot să returneze servicii de 240 cu mai mult succes decât alţii? Aici intervine alt concept, acela de „chunking” (comasarea informaţiilor). În sporturi ca baseball sau tenis, unde mingea circulă cu viteză şi nu e timp să gândeşti prea mult, informaţiile trebuie comasate şi aranjate în patternuri, modele. Cu cât un jucător reuşeşte să comaseze mai multe informaţii la un loc şi să jongleze cu patternuri mai complicate, cu atât va economisi mai mult timp pentru că va sări mai mulţi paşi în lanţul decizional. Asta în mod normal se obţine odată cu experienţa. Dar cei aleşi, cei puţini care au genetic un grad mai mare de „trainability” (au un plafon mai înalt până unde pot progresa) vor atinge niveluri înalte de măiestrie mai repede decât colegii lor. 

Rafael Nadal l-a bătut pe Karlovic prima oară la 18 ani cu 7-5, 6-7(5), 6-1. Azi, Borna Coric, tot la 18 ani, a pierdut în trei seturi: 3-6, 6-3, 6-4. Coric nu este Nadal, cu siguranţă – nimeni nu este Rafael Nadal în afară de Rafael Nadal. Însă tânărul croat a pierdut în trei, nu în două. Sunt semne încurajatoare. Poate până la următorul meci contra unui jucător de serviciu, baza lui de date va fi mai cuprinzătoare şi globul său de cristal mai precis. 

Cât despre Ivo “Ent” Karlovic, meciul următor va testa calităţile de prezicător ale lui Jiri Vesely, alt tânăr care caută consacrarea.

Best of the rest

Până acum BRD a oferit meciuri disputate, surprize plăcute dar şi o veste dezamăgitoare azi. Lukas Rosol a câştigat un meci greu în trei seturi, contra lui Dusan Lajovic. Va juca cu Garcia-Lopez, reeditarea finalei din Cotroceni de acum doi ani. La rândul său, spaniolul a revenit şi a câştigat în două seturi după ce Marcos Baghdatis a servit pentru primul set. Pe tabloul de dublu, după ce Copil/Ungur au trecut lejer de Sa/Guccione, vor juca cu perechea pe Mergea/Bopanna, care a trecut azi de Baghdatis/Youzhny după ce aceştia s-au retras. Meciul este programat mâine în sesiunea de seară.

Tot mâine, Arena Centrală are două meciuri cu potenţial mare de spectacol: Youzhny – Monfils şi Simon – Tipsarevic, meciuri care nu cu multă vreme ar fi putut intra lejer în fazele avansate ale turneelor mari. Programul complet al zilei, aici

Din păcate, Horia Tecău a anunţat azi că trebuie să se retragă din cauza unei tendinite. Detaliie sunt în știrea de pe Stream, aici.


Îți place?
2performant

Perseverență. Muncă. Rezultate | Alături de 30-0 de la început

Cele mai noi
comments powered by Disqus
BRD Insider