Fast
Cel mai bun rezultat împreună

Irina și Monica s-au oprit în semifinalele Australian Open, dar vor să ia la simplu încrederea acumulată

Treizecizero | 24 ianuarie 2018

Irina Begu și Monica Niculescu s-au oprit în semifinale, în fața perechii care se transformă într-un adversar foarte neprietenos pentru românce în momentele importante. Makarova și Vesnina le-au învins pe Simona Halep și pe Monica Niculescu în finala de la Montreal, de acum doi ani, și pe Monica Niculescu și Angel Chan în finala Wimbledon de anul trecut. Experimentatele rusoaice le-au refuzat Monicăi și Irina accesul într-o altă finală de Slam, câștigând un meci nu atât de dezechilibrat, dar în care au luat punctele importante și au avut răspunsurile potrivite: 6-4, 6-3 în o oră și 26 de minute. Rusoaicele nu au lăsat multe portițe la retur, așa că șansele de break au fost rare, trei la număr. Una dintre ele, importantă pentru că putea relansa meciul, a venit și s-a dus la 5-4 în primul set, când Makarova/Vesnina serveau pentru set.

“Adversare dificile, greu de jucat împotriva lor, returnează foarte bine, nu primești puncte gratis de la ele. Am încercat să le scoatem un pic din zona lor de confort, să încercăm să facem cât mai multe scheme, tactici. Din păcate, nu ne-au ieșit; primul set a fost foarte aproape, practic setul respectiv s-a decis la două, trei puncte. Chiar sunt jucătoare foarte bune de dublu și au jucat mult mai bine față de ieri, că ne-am uitat la meciul lor. Nu cred că am jucat atât de rău, dar nu s-au legat două trei mingi acolo și s-a dus în favoarea lor”, a explicat Irina, în vreme ce Monica a întărit: “Nu prea ne-au dat multe servicii doi, ceea ce e important la dublu și la volee au făcut niște mingi incredibile; mi se părea că jucam perfect și cumva erau acolo și câștigau punctul. Au jucat bine.“

Ca și Irina, Moni vede însă plusurile acestui turneu, apreciind că dublul a fost util ca să șteargă amintirea eliminării din prima de la simplu. Sau, cum spuneau fetele în discuția mai extinsă de ieri, cele câteva victorii obținute la dublu fac bine pentru încredere și pentru simplu.

“Eu-s foarte fericită pentru rezultatul reușit; sigur, puțin dezamăgită la simplu, pentru că am ieșit din primul tur și faptul că nu prea am jucat bine, am jucat parcă legată de picioare. Sunt ok acum. Ei, tot timpul sunt accidentată, mai nou. Tot timpul am ceva, mă doare ceva, a devenit normal pentru mine. Sunt foarte fericită că am reușit așa rezultat la dublu. Nu pot să fiu dezamăgită de meci, pentru că am jucat bine, dar ele au fost foarte solide. Se cunosc, joacă împreună de foarte mult timp, eu cu Irina n-am mai jucat din 2016. Au câștigat Wimbledon, unde am avut o experiență grea cu ele, n-a fost ușor să uit acel meci, asta, clar. Dar sunt fericită cu rezultatul. La simplu aș vrea mai mult, dar mai sunt turnee”, spune Monica.

Fetele ar fi vrut să sărbătorească rezultatul împreună, dar viața în tenis e neiertătoare, așa că a rămas pe masă doar intenția unei mese improvizate la turneu. Pentru că nu e timp pentru nimeni; alte turnee sunt la ușă, iar morișca trebuie să meargă mai departe.

Le-am întrebat pe fete cum arată ultima zi la un turneu, care-s pașii pragmatici de la final, de după eliminare..

“Păi, antidoping, presă, apoi sper să mâncăm pe urmă. Dacă mai e timp un pic de fizio… Apoi trebuie să ne luăm bilete, eu pentru Taipei, facem bagajul și cam atât. Totul pe ultimii metri. Și apoi o iei de la început. Taipei, antrenamente, acolo joc indoor, să vedem cum e terenul. Totul e non-stop. Și te miri de ce te doare câte ceva în fiecare zi.”

Irina, la rându-i, își acordă o zi acasă, înainte de St.Petersburg. “Eu plec acasă mâine seară, stau o zi și plec la St.Petersburg. În mod normal aș fi plecat sâmbătă, dar îmi doresc măcar o zi acasă după o lună de turnee.”

 

***

Ia-ți albumul Simona de păstrat!

Dedicat momentelor importante din cariera Simonei, albumul foto „Simona de păstrat” este tipărit în condiții grafice de calitate înaltă. Cu peste 140 de pagini cu cele mai bune imagini din cariera Simonei și drumul ei spre locul 1, „Simona de păstrat” este un cadou perfect pentru fanii Simonei și fanii tenisului. Albumul este într-un tiraj limitat, așa că nu întârzia să-ți iei un exemplar de aici. 

2.  Noul set de tricouri 30-0 Onederful

Tricourile care marchează un moment istoric: prima jucătoare din România clasată pe locul 1 în lume! Noutatea colecției este Onederful Tricolor, pe care îl poți lua de aici. 

De asemenea, mai ai disponibile opțiunile Onederful White și Onederful Black.

 

3. Noul tricou 30-0 Tee

Un tricou cu un design fresh, cu care ieși din rând și îți faci cunoscută apartenența, ca fan, la sportul cu cel mai atipic sistem de scor din lume.

Ia-l de aici, pe negru, pe gri sau pe alb.

 

 

Verifică toată oferta din Shop AICI

Am structurat mai bine produsele, le ai acum împărțite pe categorii: Publicații | Tricouri | Bundle