Fast
Opțiuni larg deschise

Între retragerile lui Murray și Djokovic de la Miami și gradul tot mai mare de imprevizibil din tenis

Adrian Țoca | 19 martie 2017

Organizatorii de la Miami n-au avut niște zile prea grozave recent, un bonus nedorit pe lângă problemele deja cunoscute, legate de viitorul turneului în Florida.

Serena Williams a anunțat încă înainte de Indian Wells că anul acesta nu joacă turneul ei de casă. Jo-Wilfried Tsonga a urmat-o zilele trecute. Acum, însăși liderul mondial ATP s-a înscris pe lista absenților: Andy Murray a anunțat o accidentare la cotul drept, care-l face indisponibil pentru următorul Masters. „Scuze fanilor. Planul, acum, e să fiu gata pentru sezonul de zgură”, a transmis britanicul, într-un comunicat. Speranțele lui Andy de a adăuga puncte într-o perioadă a sezonului în care nu avea mult de apărat au fost, așadar, risipite.

Lucrurile s-au înrăutățit: Murray a fost urmat pe lista retragerilor de Novak Djokovic, câștigătorul ultimelor trei ediții. Sâmbătă, twitosfera de tenis a fost dominată de speculații potrivit cărora sârbul nu va veni la Miami, tot cu probleme la cot. După eliminarea cu Kyrgios de la IW, Nole a plecat la Monte Carlo pentru tratament. Confirmarea oficială că sârbul nu va juca la Miami a venit duminică seara, pe contul oficial al lui Novak.

Asta înseamnă că primii doi jucători ai clasamentului nu vor fi trecut de turul 4 la niciunul dintre primele trei turnee importante ale anului. O situație neașteptată, care se va simți curând și în clasament; în Race, înainte de Miami, Murray e pe 10, Djokovic, abia pe 18. De asemenea, absențele celor doi vor deschide turneul pentru un campion în premieră (oportunitate pentru Nadal) sau pentru un câștigător surpriză.

La fete, lucrurile merg într-o notă asemănătoare: Serena Williams se focusează doar pe Slamuri, iar restul fetelor din Top 10 au majoritatea fie probleme de formă, fie de sănătate.

Toate astea deschid ușile pentru alți jucători și face totul mult mai greu de anticipat. Până și spectaculoasa revenire în prim-plan a lui Federer, care a luat un Slam și joacă finala primului Masters, va fi probabil oprită chiar de omul în sine. Deloc neașteptat, Federer a dat de înțeles că programul lui pe zgură e foarte fluid și că o posibilă absență, parțială sau chiar totală, e de așteptat.

„Acesta-i trendul în tenis acum: orice jucător, indiferent de clasament, poate-i pune probleme altuia”, spune Jack Sock, unul dintre jucătorii care au mers pe sub radar în acest început de an, cu două titluri și cu 15 victorii din primele 17 meciuri, înainte de a capota în semifinalele IW cu Federer.

„Cred că, de fapt, e mai bine pentru sportul nostru că totul e un pic mai deschis acum. Ne arată, de asemenea, cât de dificil e ce-au făcut Novak și Andy anul trecut, fiecare invincibil câte șase luni. Oricine din Top 100 poate pune cap la cap 30 de minute de tenis transcendental, diferența e că ei nu o fac zilnic, precum Andy sau Novak”, a comentat și James Blake, fostul campion american.

 Notă: textul a fost actualizat ca să reflecte anunțul retragerii lui Novak Djokovic.