Interviu | Jamie Murray: “După ce se termină cu tenisul, va trebui să-mi iau o slujbă normală”

Jamie Murray este fratele faimosului Andy, dar și un foarte bun jucător de dublu. Prezent pentru prima oară la București, Jamie se simte excelent pe zgura din Cotroceni. Ne-a povestit despre planurile lui de viitor, cele care includ și o slujbă. "Sunt sigur că va trebui să îmi iau un job normal, ca toată lumea". Nu exclude nici ideea de a-i antrena pe juniori, la Academia pe care o pregătește mama sa, Judy.

TreizecizeroTreizecizero este la Australian Open

TreizecizeroSecțiune sprijinită de


Treizecizero.ro l-a abordat în Players Lounge-ul BRD Năstase-Ţiriac Trophy pe “Big Brother” Jamie Murray imediat după calificarea în semifinalele de dublu (6-1, 6-2 alături de John Peers, contra italienilor Bracciali şi Seppi). Convenţia agreată cu ofiţerul de presă al ATP care a intermediat discuţia: “No questions about Andy!”.

O fi un pic de cenzură, dar e de înţeles. Jamie, 28 de ani, în prezent numărul 34 mondial în clasamentul de dublu, s-a săturat de comparaţiile cu mult mai celebrul său frate, precum și să fie mereu întrebat numai despre Andy. Iar dacă va fi să devină faimos, preferă să o facă exclusiv pe propriile-i puteri. Deţine zece titluri ATP deocamdată, toate la dublu (între care trei anul trecut, împreună cu coechipierul său australian) şi tânjeşte după un al 11-lea, mai ales că aerul umed în aceste zile al Bucureştiului îi prieşte de minune. Deja de o săptămână în România, Jamie Murray şi-a permis în weekend-ul trecut să se abată un pic din drumul de la hotel la terenurile de antrenament, pentru o plimbare la braţ cu Alejandra Guttierez, bruneta columbiană cu este căsătorit din 2010.


Cum ai descrie această primă prezenţă a ta aici, la Bucureşti?

Da, n-am mai fost şi chiar mi-a plăcut din prima. Am venit şi cu soţia încă de weekend-ul trecut. Ne-am tot învârtit prin oraş. Duminică am văzut Muzeul Naţional de Artă/Palatul Regal, Palatul Parlamentului. A fost deosebit. Ne-am simţit de minune. Când soţia vine cu mine prin turnee, de obicei ne luăm câte o zi pentru a vizita. E bine pentru mine pentru că, altfel, în majoritatea timpului călătoreşti de unul singur. Nu merge să faci un tur al oraşului neînsoţit. E un oraş frumos. Şi turneul e grozav. Toată lumea e prietenoasă în jur. Îmi place că aici e un club specializat numai pe tenis. Nu ni se întâmplă des să jucăm în asemenea baze. E o atmosferă frumoasă, vin mulţi oameni să ne privească. Nu numai pe terenul central şi pe cele secundare. Şi câştigăm, aşa că suntem fericiţi!

Cum ai reuşit să rămâi astăzi concentrat, aşteptând ore în şir să se oprească ploaia?

Pentru mine… Am crescut pe o asemenea vreme în Scoţia. Aşa că a fost ca acasă.

Prin victoria de astăzi, tocmai ai atins şi depăşit bariera de un milion de dolari câştigaţi din premii. Te face să te simţi mai bogat?

Nu, nu mă simt ca un milionar. Mi-a luat mult timp să reuşesc. Dar e cool să pot spune că am ajuns aici. Deşi... omul care-mi încasează taxele s-a ales cu o bună parte din sumă!

Ai putea deveni liniştit din punct de vedere financiar doar jucând la dublu?

Nu, n-am nicio şansă! Eu chiar n-am nicio şansă. Ar trebui să câştig mult mai mult decât o fac. Sunt sigur că atunci când voi încheia cu tenisul va trebui să lucrez, să-mi iau un alt job. Dar e ceva normal. Cred că toţi suntem aşa.

La ce gen de job te gândeşti?

Nu ştiu, cred că depinde de cât de sus voi reuşi să ajung în carieră. Şi dacă aş reuşi să câştig Grand Slam-uri la dublu, tot va trebui să lucrez după. Poate dacă aş ajunge la 100 de titluri, ca fraţii Bryan. Dar nu e cazul. Un Grand Slam înseamnă vreo 100.000 de lire sterline, ceea ce nu e suficient ca să-ţi trăieşti viaţa. În Londra se duc repede! Anul trecut am câştigat trei titluri, dar anul acesta nu am jucat atât de mult, pentru că am fost accidentat. Am avut o fractură de pelvis. Destul de dureros… Am revenit apoi şi am jucat la Indian Wells şi Miami, dar am pierdut în primul tur la ambele turnee.

Cum te-ai descrie din punctul de vedere al stilului de joc?

Pentru dublu, mai mult clasic. Îmi place serviciu-volee, să urc la fileu. Voleul este probabil cea mai bună lovitură a mea.

Aici, pe zgură, cu suprafaţa aceasta umedă, cum te descurci?

Astăzi a fost foarte diferit de ieri. Mult mai lent, mingile mai grele. Dar nu mă deranjează. Pentru că am mai mult timp să-mi pregătesc loviturile. Nu mă mai grăbesc atât. Îmi place zgura. Stilul meu e potrivit pentru zgură, dar întotdeauna e mai complicat să faci puncte.

28 de ani… Care este obiectivul tău de viitor?

E o întrebare bună...Cred că acela de a încerca să-mi îmbunătăţesc prestaţiile alături de partenerul meu. Avem deja un an de când jucăm împreună. Anul trecut a fost foarte bun pentru noi. Anul acesta ne propusesem să ajungem la Turneul Campionilor pe final, dar acum e mai complicat, pentru că n-am avut un start de sezon tocmai bun. Dar continuăm să încercăm, să încercăm. De fiecare dată când intrăm pe teren, de fiecare dată când jucăm. Şi tragem nădejde că lucrurile bune se vor întâmpla. E bine că nu mai schimb partenerul. E bine să ai continuitate. Ne putem antrena împreună, putem face echipa mai puternică, înveţi cum joacă celălalt şi ce ar trebui să faci pe teren.

La ce se referă mai precis proiectul pe care l-ai dezvoltat împreună cu mama şi fratele tău, Set4Sport?

OK. Mama l-a creat, la bază. Acest amestec de diferite jocuri pe care le pot face acasă copiii, folosind diverse obiecte şi părinţii, pe care să le folosească cu copiii lor. Practicând toate aceste jocuri, copilul deprinde multe dintre abilităţile de care are nevoie pentru sport. Nu doar pentru tenis, pentru toate sporturile, precum agilitatea, echilibrul, coordonarea mână-ochi, toate valenţele pe care le pot căpăta de mici, astfel încât, atunci când vine vremea să înceapă să practice sportul, să fie mai bine înzestraţi, pentru a avea succes. Nu e vorba de a scoate campioni, ci mai degrabă de a promova exerciţiul fizic în rândul copiilor, cu ajutorul părinţilor.

Revenind la tenisul propriu-zis, pe viitor ţi-ai putea propune să antrenezi la nivel de copii şi juniori?

Da. Mi-ar plăcea. Mai ales în Scoţia, unde mama mea vrea să dezvolte o academie de tenis aproape de casă, pentru a creşte tinere talente, având în vedere că e uimitoare cu copiii. Dacă se va întâmpla asta, mi-ar plăcea să am un rol acolo. Dar încă nu ştim dacă se va întâmpla.

O academie cu terenuri pe iarbă?

Nuu (râde). În Scoţia, ai putea să joci cam o săptămână pe an!

Că tot am adus vorba de iarbă. Am aflat că eşti foarte pasionat de golf. Iei în considerare să joci şi la nivel profesionist?

Nu, nu cred. Dar am iubit golful şi încă îl iubesc. Eu şi Andy am crescut cam la un minut de mers pe jos de clubul de golf. Verile, jucam aproape în fiecare zi. Dar niciodată n-am fost atât de bun pentru a mă gândi la profesionism. 

De aceea ai preferat tenisul?

Da, pentru că pur şi simplu eram mai bun la tenis. Nu m-am antrenat niciodată pentru golf, pur şi simplu am mers pe fairway şi am jucat. Am fost cu mult mai bun la tenis, aşa că, pentru mine, a fost o decizie uşoară.

Ne întoarcem în prezent… Ce crezi că ai putea obţine aici, la Bucureşti, având în vedere că eşti în semifinale?

Da, vom juca în semifinale sâmbătă. Va fi un meci dificil cu Horia şi Julien Roger. Cei doi formează o echipă de top în clasamentul mondial, aşa că va fi un meci foarte dificil pentru noi. Dar, vom încerca să învingem.

Cât de bine îl ştii pe Horia? L-ai întâlnit? Aţi vorbit?

Da, îl ştiu de când eram mult mai tineri. E doar cu un an mai mare decât mine. Am jucat la juniori şi apoi, din circuit, având cinci-şase ani de experienţe comune. E un tip de treabă, de gaşcă, ne înţelegem foarte bine.

Are trei finale la Wimbledon, dar toate pierdute. Cum îţi explici?

Da, da, ştiu! Nu ştiu ce să zic. Trei finale reprezintă oricum o realizare fantastică. Trebuie să fie un pic dureros pentru el că nu a câştigat un asemenea trofeu, dar acesta este tenisul, aceasta este viaţa!

Cele mai noi articole

TreizecizeroConținut susținut de

Comentarii