Indian Wells, sau când cei mai buni rămân între ei: Cei Patru Mari, la doi pași de Marea Reuniune

Al doilea turneu mare al anului a ajuns liniștit în faza sferturilor de finală, iar afară de mici excepții, subiectele principale ale turneului masculin au venit mai degrabă din afara terenului. Întâi, Roger și Andy au stârnit zarvă mare în Social Media cu câte un #Ask session pe Twitter; ba mai mult, Federer a intervenit în cel al lui Murray, în hazul general. Apoi, atenția s-a mutat pe interminabila discuție despre calitatea mingilor – inițiată de Rafa, susținută mai mult sau mai puțin discret și de alte voci, inclusiv de cea a lui Roger. Spre bucuria producătorilor mingilor folosite la Indian Wells (e vorba despre Penn), un alt subiect a acaparat agenda zilei: controversatul american Wayne Odesnik a fost prins pentru a doua oară folosind substanțe interzise, motiv pentru care a fost suspendat pentru 15 ani. Odesnik e un personaj foarte dubios și cu un număr de prieteni în tenis care tinde spre zero; despre el s-a spus la un moment dat că e folosit de ATP pe post de “agent” infiltrat în vestiar, la schimb cu o reducere a pedepsei inițiale. În urma suspendării, Odesnik s-a retras imediat din tenis, iar reacțiile contra lui au fost vehemente, inclusiv câteva foarte dure din partea foștilor sau actualilor jucători.

Între toate aceste subiecte, mai mult sau mai puțin relevante, turneul a avansat molcom, lipsit de meciuri notabile, mai degrabă trecut în umbră de turneul feminin și al său subiect mediatizat la scară largă, revenirea Serenei Williams. Dar lucrurile promit să se schimbe spectaculos pe măsură ce intrăm în linia dreaptă a turneului. Și asta pentru că sunt șanse solide ca semifinalele să-i aducă la un loc pe membrii Big Four; un răspuns remarcabil dat plutonului de cei patru, după un 2014 în care outsiderii au câștigat teren serios (două titluri de Slam, două titluri de Masters) și au dat motive presei să se întrebe încă o dată dacă a venit finalul Big Four.

Surprizele au fost puține, e discutabil dacă toate se califică la rangul de “upset”. Dintre jucătorii importanți, absențele de top sunt Wawrinka, învins de Haase, apoi Nishikori, prins ca într-o pânză de păianjen de varietatea și de slice-urile lui Feliciano Lopez. Plus Ferrer, învins de Tomic. De asemenea e discutabil dacă ar trebui inclus și Grigor Dimitrov pe această listă. Bulgarul s-a strecurat cu destul noroc pe lângă Nick Kyrgios, care s-a accidentat exact când făcuse break pe final de meci, dar apoi a pierdut într-o manieră la fel de dramatică, pe spinarea a două duble greșeli făcute la 5-6 în decisivul cu Robredo. Marea surpriză a sferturilor a fost Bernard Tomic, din motive evidente pentru cine urmărește tenisul și în afara sezonului australian. #BernieCares este un hashtag care a început să se facă simțit în timpul meciurilor lui Bernard Tomic. Logic, născut din surpriza tuturor de a-l vedea pe australian că adună rezultate decente. După atâtea alarme false, orice enunț care pretinde revirimentul lui Bernie tinde să fie privit chiorâș, dar în timp ce nimeni nu i-a mai acordat prea multă atenție, Tomic a adunat un respectabil bilanț de 17 victorii și 6 înfrângeri în acest an, plus alte două succese importante pentru echipa de Cupa Davis a Australiei.

Numai că Bernie, după trei victorii solide, cu Coric, Ferrer și Kokkinakis, a spus pas înainte de sfertul de finală cu Djokovic din cauza unei combinații de dureri de măsea (care au dat în probleme respiratorii din cauza unei inflamații) și dureri de spate. Singurul sfert care s-a jucat joi s-a încheiat previzibil cu o nouă victorie confortabilă a lui Andy Murray contra lui Feliciano Lopez, care a ridicat head-to-head-ul dintre cei doi la un rotund 10-0.

Vineri, ziua în care pe tabloul feminin se joacă semifinalele, sunt programate cele două sferturi care anunță ceva mai mult suspans, măcar în teorie. Ținând cont de head-to-head și de alte considerente, Federer pare a fi cel mai expus unei eventuale surprize, dar n-ar trebui să ne mire dacă îi vom avea sâmbătă pe teren pe toți cei Patru Mari. Să vedem la ce ne putem aștepta de la următoarele meciuri.

Semifinală

Novak Djokovic – Andy Murray

Reeditarea finalei de la Australian Open îi oferă un nou prilej lui Murray să pună capăt unei serii prelungite de eșecuri în fața sârbului, pe care nu l-a mai învins tocmai de la finala Wimbledon 2013, cea mai fericită zi a carierei sale. De atunci, s-a legat o serie de cinci victorii consecutive pentru Novak, cele mai multe, obținute confortabil, cu doar două seturi pierdute pe parcurs.

Se va schimba ceva de data asta? Nu-s multe indicații că lucrurile ar sta altfel comparativ cu ultima lor întâlnire. De la Australian Open, rezultatele lui Murray au fost mai degrabă irelevante (două eliminări în sferturi, dintre care eșecul cu Borna Coric sună și acum strident), în vreme ce Novak a apărut doar la Dubai, unde a pierdut din nou cu Federer. Însă nivelul lor de joc nu pare a fi cunoscut schimbări majore față de ianuarie.

Sârbul a survolat fără set pierdut primele trei tururi (victorii cu Baghdatis, Ramos și Isner); în special ultima victorie e importantă pentru moralul liderului mondial, deoarece Nole a mai avut probleme în trecut cu Big John, americanul venea cu mari așteptări, iar presiunea upset-ului plana oarecum asupra favoritului. Alarmă falsă, pentru că Novak a returnat excelent, suficient cât să rezolve meciul cu big serverul american în două seturi. La rândul său, Murray, care l-a adăugat recent în staff pe Jonas Bjorkman, a făcut un traseu solid până acum, cu victorii la Pospisil, Kohlschreiber, Mannarino și F.Lopez.

Va fi iarăși un tenis în oglindă, cu ceea ce am numit în altă ocazie “sclipiri în dezordine”, cu perioade de joc alert, urmate de scăderi calitative? Sau va fi un joc totul pe atac, așa cum am văzut mai rar la cei doi? Cel mai probabil primul scenariu. Sau poate că amintirea declarațiilor de după finala de la Australian Open, cu aluziile făcute de Murray referitoare la problemele fizice invocate de Djokovic, vor face ca acest meci să se joace cu mai multe orgolii decât de obicei.

Și apropo de head-to-head: interesant e că ultima victorie a lui Andy într-un meci de două seturi din trei datează tocmai de la Jocurile Olimpice (un meci impresionant făcut de britanic), iar în circuit, tocmai de la Dubai 2012.

Sferturi

Rafa Nadal – Milos Raonic

La fiecare turneu important, Milos pornește cu avânt, primește pe deplin meritat laude pentru progresul făcut, dar sfârșește în același mod previzibil: pierzând meciurile mari. Va avea acum o nouă șansă la un scalp redutabil într-un meci cu adevărat semnificativ, dar pentru asta va trebui să treacă de o barieră. Cu Rafa n-a câștigat decât un set din cinci meciuri directe, și acela anul trecut, la Miami, când Nadal trecea printr-o perioadă cu multe ezitări.

Spaniolul a crescut în turneu pe măsură ce meciurile s-au scurs, așa cum amintea în urmă cu două luni; în optimi a venit și cel mai convingător joc al său din ultima perioadă, o victorie solidă în două seturi cu Gilles Simon. Urmând logica pașilor mărunți pe care o apreciază și o implementează Rafa, o victorie contra unui jucător de Top 10 este următoarea doză de încredere de care fostul lider mondial are nevoie; iar Milos e printre țintele cele mai convenabile la acest moment. Condițiile de joc ar trebui, de asemenea, să-i fie favorabile lui Rafa, dar el va trebui să evite fluctuațiile de formă care au tot apărut în timpul acestui sezon, acele căderi neanunțate de nimeni și de nimic, care i-au pus în pericol destule meciuri recente. Și cu Simon s-a întâmplat la fel: după un prim set câștigat autoritar (6-2), Nadal s-a văzut condus cu 2-0 în setul secund, apoi a cedat din nou inițiativa când a servit pentru meci. “Ce s-a întâmplat azi cu serviciul meu nu se mai poate întâmpla în fața următorului meu oponent dacă vreau să am șanse. Raonic e genul de adversar cu care joci fiecare punct sub presiune”, a spus Rafa, ale cărui lovituri încep să-și regăsească, puțin câte puțin, forța și “mușcătura” din vremurile mai bune. Fix la timp pentru Fedal?

Roger Federer – Tomas Berdych

Ca și Rafa, Federer a făcut cel mai bun meci al său în turul al patrulea, expediindu-l neceremonios pe tânărul Jack Sock, după ce cu un tur înainte răzbunase eliminarea de la Australian Open cu Andreas Seppi. O paranteză pentru Sock, el poate fi totuși mulțumit cu un turneu solid, ținând cont că la IW au fost primele sale meciuri de după operația din decembrie, suferită la șold.

Federer spune că a avut nevoie de ceva timp să se acomodeze cu mingile și cu suprafața, dar și-a regăsit ritmul la momentul potrivit, înaintea unei potențiale serii de meciuri foarte dificile. Numărul 2 mondial se revede cu Tomas Berdych, în fața căruia a pierdut două din ultimele patru meciuri directe. Sfertul acesta de finală ar putea fi un barometru foarte exact al nivelului actual al lui Federer, în special în fața unui oponent care a știut mereu cum să-i intre în cap și cum să-l facă uneori să-și piardă concentrarea. De altfel, destule dintre cele șase înfrângeri suferite per total în fața lui Tomas au venit în momente zen pentru elvețian, așa cum e și cel pe care continuă să îl traverseze acum.

Berdych are un start de sezon foarte promițător. A făcut semifinală sau finală în toate cele patru turnee pe care le-a jucat și cu siguranță că i-ar plăcea să continue trendul cu un nou upset în fața lui Federer, în fața căruia s-a mobilizat întotdeauna excelent. Interesant e că Tomas are victorii la Roger în mai toate turneele nord-americane importante, adică la US Open, la Cincinnati sau la Miami. Indian Wells lipsește de pe această listă, aceasta fiind prima lor întâlnire în California.

Meciurile celor doi au fost întotdeauna interesant de urmărit, pentru că au nerv, au dramatism și răsturnări de situație, au multe schimburi bune. Și mai au ceva în plus: acea tensiune care îi aprinde pe fanii implicați, respectiv îi ține în fața televizoarelor pe cei neutri. Nici întâlnirea de vineri nu ar trebui să facă excepție.