În loc de concluzii, o singură întrebare: a pierdut Simona finala încă din primul tur?

Pe cât de greu a fost de privit finala asta, pe atât de simplă e cronica de joc. Nu a fost unul din acele meciuri în care trebuie să sapi după cauze printre misterioase schimbări de direcție și unde deznodământul se lasă așteptat până la ultima minge. Aici a fost clar că după pierderea primului set la tiebreak Simona Halep a rămas, în cuvintele proprii, ”fără combustibil”. Cele șase meciuri jucate în acest turneu (dintre care primul tur cu o accidentare la gleznă și apoi două maratoane în turul trei și în semifinală) au doborât-o până la urmă fizic. Durerilor de toate felurile (”picioarele mele sunt praf”) cu care a intrat pe teren li s-au adăugat crampe în setul doi, plus o migrenă tot meciul (posibil de la combinația umiditate plus căldură, suficient de mare pentru a activa protocolul pentru condiții dificile). Ca și în celelalte meciuri, Simona a tras de ea cât a putut. Au rezultat schimburi chinuitoare, lungi, în care Wozniacki a dat cam tot înapoi, în stilul caracteristic. Finala a amintit de semifinala contra lui Kerber, doar că acum Simona fost în postura nemțoaicei – purtând o bătălie pierdută.

În condițiile astea, evoluția scorului cade în secundar, căci am avut un singur moment de cotitură: tiebreakul primului set, pierdut cu 7-2. Simona revenise în set după ce fusese condusă cu 5-2, dar în tiebreak Wozniacki a ridicat vizibil nivelul agresivității – a făcut două winnere și a forțat alte patru greșeli. Simona a spus la conferință că dacă are vreun regret în legătură cu meciul este că ar fi trebuit poate să lovească în primul set cum a lovit în al doilea și al treilea. ”Dar am crezut că am destulă energie ca să stau cu ea la joc tot meciul” a spus ea, părând destul de surprinsă de cât de abrupt a căzut fizic la începutul setului doi. Atât de rău s-a simțit, că a cerut o pauză medicală pentru amețeală și probleme respiratorii. Deși a câștigat setul doi, limbajul corporal transmitea că funcționa doar pe adrenalină; în setul trei a revenit cu eforturi fantastice de două ori după breakuri pierdute și chiar a reușit să treacă vremelnic în față la 4-3, dar serviciul, alături de picioare, dispăruse și el. Au urmat încă două breakuri pentru Wozniacki, care a câștigat următoarele trei gameuri și, odată cu ele, finala.

Daneza a avut și ea probleme cu căldura și umiditatea, jocul ei a suferit de câteva ori, mai ales în setul doi, dar per total, starea ei a fost mai bună ca a Simonei. Întrebată la conferință cum se compară meciul cu maratonul de la New York pe care l-a alergat acum câțiva ani, Caroline a spus că finala a fost mult mai dură emoțional. ”A fost foarte cald, am luptat amândouă din răsputeri. La sfârșit eram foarte obosite. Dar de câte ori jucam câte un schimb nebunesc și credeam că nu mai pot, mă uitam peste fileu și vedeam că și ea e la fel obosită sau chiar obosită decât mine. Am avut multe emoții înaintea meciului; însă când am început să joc au dispărut și am fost destul de calmă în primul set. M-am crispat puțin în setul trei, dar eram prea obosită ca să mă gândesc cu adevărat la emoții.”

Întrebări

Este al doilea Slam în care Simona ajunge în finală după ce îl începe cu o accidentare, ca și la Paris anul trecut. La conferință, Simona a spus că cele două finale au fost diferite: a luptat mai bine la Melbourne. Nu e nicio îndoială că jocul ei a devenit mai afurisit și asta e foarte bine. Totuși, Slamurile sunt campanii grele, în care porți în fiecare tur în spate greutatea meciurilor anterioare, or ea le-a început pe amândouă (și AO18 și RG17) cu greutatea suplimentară a unei accidentări.

Îmi aduc aminte de cel puțin patru ocazii când și-a sucit glezna în meciuri cu miză emoțională mare: semi Wimbledon 2014, Fed Cup 2016 cu Petkovic, finala Roma 2017 și AO 2018. După primul tur la Melbourne a confirmat că a fost neliniștită înainte meci (nu voia să piardă al treilea an la rând în primul tur) și a spus ”poate de aia s-a și întâmplat cu glezna”. E o legătură între emoții, tensiunea corporală și riscul accidentărilor.

Am mai spus-o, Simona nu are jocul dominant care să-i permită să treacă prin tablouri ca prin brânză. Când câștigă, drumul ei spre victorie trece deseori printr-o portiță. Marja de siguranță nu este mare – dacă își mai scade din șanse și cu capacitatea fizică diminuată, nu prea mai e loc de nicio manevră, fiindcă jocul ei este dependent în mare parte de deplasare. Nu pot să nu mă întreb cum ar fi arătat parcursul ei dacă nu și-ar fi sucit glezna în primul tur: ar fi câștigat finala? Sau poate nici n-ar fi ajuns la ea?