Goodbye, Andy! La 30 de ani, Roddick și-a anunțat retragerea

Adrian Țoca | 31 august 2012

Goodbye, Andy! La 30 de ani, Roddick și-a anunțat retragerea

Vremuri grele pentru fanii tenisului, pentru fanii unei generații de excepție. După ce Kim Clijsters și-a jucat ultimul meci al carierei de simplu, la numai 24 de ore distanță, o altă veste tulburătoare a făcut rapid înconjurul lumii: Andy Roddick a anunțat că va pune capăt, cu efect imediat după finalul US Open, carierei sale de jucător profesionist.

Zarva de la Flushing Meadows a început la miezul nopții trecute, pe ora din România. Jurnaliștii prezenți la US Open au primit o invitație neașteptată la o conferință de presă care nu era anunțată în program. Andy Roddick era cel care o convocase, iar speculațiile au pornit imediat. Au existat voci care au îndrăznit, timid, o supoziție, dar majoritatea presupunerilor s-au învârtit între două variante: fie Roddick nu mai poate continua turneul, ceea ce n-ar fi venit neapărat ca o surpriză, date fiind nenumăratele probleme medicale pe care le-a suportat anul acesta, fie, pur și simplu, vrea să ofere o prăjitură jurnaliștilor alături de care a trecut prin atâtea, dat fiind că a fost ziua lui de naștere: fostul copil teribil al tenisului american a schimbat prefixul.

Până la urmă, a fost ce era mai rău. Într-un tricou negru, Lacoste, cu nelipsita-i șapcă, Andy a mulțumit tuturor pentru prezență, apoi, în stilu-i caracteristic, a trecut direct la subiect. “I’ll make it short and sweet: Am decis că acesta va fi ultimul meu turneu al carierei”. 

Șocul s-a propagat imediat pe Twitter, acolo unde A-Rod a devenit trending topic în chestiune de secunde. Între timp, Roddick a încercat să-și explice decizia. Argumente reale, palpabile, de înțeles. Perfect logice.

Andy a spus că simte că e timpul potrivit pentru a se da la o parte. “Nu știu dacă sunt suficient de apt, din punct de vedere fizic, sau dacă mă mai pot dedica atât cât trebuie pentru a o lua de la capăt încă un an”. De ce acum? “Mereu am simțit că, atunci când va veni momentul, trebuie să mă retrag aici, la US Open. Am mulți prieteni și multe amintiri legate de acest loc”.

A recunoscut că s-a gândit la această decizie pe tot parcursul anului. “Mi-am zis că, atunci când voi ajunge la US Open, voi ști ce trebuie făcut. Iar când am jucat primul meci aici (n.r. în primul tur, victorie cu Rhyne Williams în trei seturi, 6-3 6-4 6-4), am simțit că e decizia corectă. La fel am simțit și când am plecat ultima oară de pe terenul de la Wimbledon. Am simțit că nu va mai fi cazul să mă întorc pentru un alt turneu”. 

Deși venită, cumva, prin surprindere, sau într-un moment general de neatenție, în care lumea era concentrată fie la Kim Clijsters, fie la alte subiecte, decizia lui Andy este logică și de înțeles. Andy a avut un an foarte greu, în care s-a tot vorbit despre cât de mult timp va mai putea continua, dat fiind că problemele de sănătate l-au tot afectat. Un obișnuit al primelor locuri, Roddick a coborât dramatic în clasament, ajungând, înainte de US Open, pe locul 22. Pe parcursul anului a fost și mai jos de atât. Chiar și așa, Andy a reușit, în pofida unui an slab pentru standardele sale, să câștige două titluri: unul pe iarba lui preferată, la Eastbourne, altul pe hardul american, la Atlanta.

Roddick a explicat că nu vrea să “existe” pur și simplu în circuit. Că nu vrea să fie unul la număr. “Eu vreau să joc finale la Wimbledon și să fiu omul de bază în echipa de Cupa Davis. E timpul potrivit să mă retrag”, a mai spus Andy, apreciind că încă mai simte bucuria inocentă a tenisului. “Dincolo de turnee și de clasamente, încă mai simt bucuria de a da în minge, schimburile, lucruri de genul acesta”. 

Inevitabil, a venit vorba și despre marele său rival all-time, Roger Federer. Care, ironic, sau nu, încă ocupă locul 1 în lume chiar și în ziua retragerii lui Roddick, la atâția și atâția ani distanță de momentul în care cei doi dădeau primele bătălii în circuit. “Dacă te uiți la cei din generația mea, care au început odată cu mine, Roger este singurul care încă mai joacă la un nivel extraordinar. Dar consumul fizic nu e neapărat legat de vârstă.  E vorba de cum mă simt eu. Iar eu simt că nu mai pot concura la cel mai înalt nivel. Ca să fiu sincer, băieții ăștia au devenit foarte, foarte buni. Nu cred că eu mai pot acum să fac ce vreau să fac pe teren din punct de vedere fizic, cu potențialul fizic mult redus”.

Andy nu putea fi Andy dacă nu se amuza un pic pe tema asta. “N-aș fi putut trece printr-o astfel de conferință de presă fără o comparație cu Roger!”, s-a distrat. Roddick a fost Roddick până la capăt.

Andy va juca în sesiunea de seară de azi cu Bernard Tomic, tânăra speranță a tenisului australian. Cumva, e un meci potrivit. Ca și în cazul lui Kim, învinsă de tânăra britanică Laura Robson, dacă va pierde, A-Rod o va face în fața unui jucător capabil, din noua generație. Dacă va câștiga, Andy va mai rămâne un pic prin preajmă. Pe partea lui de tablou se profilează Del Potro. ”Nu știu cum va fi, sincer, n-am mai trecut prin așa ceva. Cred că va fi foarte emoționant. Voi fi nervos”. 

Ieșire la momentul potrivit

La 30 de ani, Roddick este, încă, un jucător credibil, după cum și Kim, probabil, încă ar fi putut să se mențină lejer în pluton. Astfel de jucători nu sunt, însă, și bine că nu sunt, de pluton. Datoria lor e să-și păstreze intactă imaginea. Și să știe când să se retragă. La cum e trendul în ultima perioadă, cu atâția jucători “în vârstă” care se păstrează în continuare relevanți (33 de jucători în vârstă de cel puțin 30 de ani au luat startul la US Open 2012 – un record), în mod cert anul lui Roddick n-a fost unul slab. Nu mulți tenismani, chiar și mai tineri, au ocazia să câștige două titluri într-un an. Pentru Roddick însă, nu e suficient. Americanul n-a mai făcut un sfert de finală la un Slam din 2009. Steaua lui coborâse.

În fapt, steaua lui Andy a fost mereu într-un război permanent cu alte astre, mai strălucitoare, mai intense, mai adulate. Abia venit pe scena tenisului imediat după apusul perechii Sampras-Agassi, Andy a câștigat primul și ultimul lui Slam la US Open 2003, apoi a dat peste Federer, eternul său rival, o enigmă pe care nu a putut-o descifra-o niciodată. Pe parcurs, lucrurile s-au complicat și mai mult: a apărut Nadal, a crescut și Djokovic, s-a interpus și Murray. Paradoxal, încercat și alergat din atâtea direcții, Andy și-a diversificat, variat și îmbunătățit jocul, adesea acuzat, în anii lui de început, că e prea unilateral, prea dependent de serviciul său fabulos. Pe parcursul anilor, serviciul n-a mai fost suficient ca să-i ofere lui Roddick un avantaj asupra competiției, mai ales când marea majoritate a jucătorilor și-a îmbunătățit vizibil jocul la retur. În plus, nivelul general al circuitului, așa cum spunea și Roddick în conferința de presă, a crescut dramatic. Dintre jucătorii de top, tot mai mulți i-au găsit ușor punctele slabe. Tot paradoxal, el a devenit mai iubit de fani odată cu trecerea anilor, invers proporțional cu nivelul rezultatelor. Și tot pe parcurs, Andy cel limbut s-a metamorfozat în Andy cel înțelept. Haios în continuare, la fel de efervescent pe teren, dar mai înțelept.

Însă puțini jucători au muncit atât de mult ca Andy. Cu ajutorul unor nume grele, precum Connors, Gilbert sau Stefanki, Roddick s-a reinventat, oferindu-ne acea fabuloasă finală de la Wimbledon cu Roger Federer din 2009, o finală la care, după ce a pierdut-o, a fost aplaudat minute în șir de public. Niciodată Roddick n-a fost mai aproape de a câștiga Wimbledon, un titlu pe care și l-a dorit atât de mult și pe care, în acel an, cu siguranță că l-a meritat.  Paradoxal, a fost momentul în care s-a stins în el ceva. Explicabil. A fost începutul sfârșitului. Probabil, momentul retragerii reale. Azi a fost doar retragerea oficială.

Andy a avut o carieră impresionantă, din multe puncte de vedere. Are, cum spuneam, un Slam – încă mai e ultimul nord-american care a cucerit un astfel de trofeu – US Open 2003. A terminat acel an pe primul loc, devenind al patrulea cel mai tânăr lider din toate timpurile. Mai are alte patru finale de Slam (toate pierdute la același vechi inamic). Are 32 de titluri ATP. Dacă sunt multe? Sunt foarte multe. E al treilea jucător activ din acest punct de vedere, după Federer și Nadal. A câștigat 610 meciuri în carieră. Al doilea, dintre jucătorii activi. A câștigat măcar un titlu în fiecare sezon dintre ultimele 12. A terminat nouă sezoane în Top 10 ATP. Are o soție minunată, are peste 20 de milioane de dolari premii numai din turnee. Are perspective frumoase – un show la radio care i se potrivește ca o mănușă, multe business-uri și multe potențiale alte angajamente, în sau în afara tenisului. Și, într-un fel amuzant și, cumva, recompensator, se poate retrage și cu amendamentul că a câștigat ceea ce, probabil, va rămâne ultimul lui meci direct cu Roger Federer.

Are un trecut respectabil și un viitor frumos.

“La urma urmelor, când tragi linie, dincolo de diversele episoade, am avut o carieră. Am avut șansa să joc, am avut mereu un public numeros, am jucat finale de Wimbledon, Cupa Davis, și multe altele. Sunt oportunități pe care mulți oameni nu le au niciodată. Oricât de dezamăgit și de frustrat aș fi părut pe alocuri, nu știu dacă mi-a părut vreodată rău de mine sau dacă am invidiat pe cineva pentru succesul lui”.

Nu i-am fost niciodată un fan adevărat. Dar, dincolo de gura lui bogată, i-am admirat întotdeauna spiritul fantastic de luptător. Mereu gata să se ridice, chiar și după ce a încasat lovituri serioase, gata din nou de luptă. Un tip admirabil, care va fi ținut mereu minte pentru pasiunea fantastică pentru un sport căruia i-a dedicat totul, fără rezerve, fără rețineri. Iar tenisul va fi mai sărac fără el prin preajmă. Fără el pe teren, pentru că am un sentiment puternic că-l vom auzi, cât se poate de curând, de la un microfon de comentator.

“A fost o plăcere” – și-a încheiat Andy conferința.

A fost, Andy. Chiar a fost.

Altfel, după îngrijorările legate de Rafa, după despărțirea de Kim și după retragerea anunțată de Andy, chiar că mi-aș dori să nu mai fie cazul prea curând de astfel de articole. Prea multe pierderi, prea multe amintiri dragi.

 

 

Citește și:

* Ce îmi va lipsi cel mai mult când Andy Roddick se va retrage

* Cinci lucruri memorabile despre rivalitatea Federer – Roddick

* Totul despre finala Wimbledon 2009

Conferința de presă a lui Roddick:

Îți place?
2performant

Cele mai bune jucătoare de tenis sunt la Singapore. Cei mai buni generatori de vânzări online sunt în Affiliate Ranking by 2Performant

Cele mai noi