Furtună pe tablou, furtună pe teren

Adrian Țoca | 25 aprilie 2012

Furtună pe tablou, furtună pe teren

Ziua de miercuri a adus și primele surprize cu adevărat consistente la BRD Năstase Țiriac. Evident că atunci când un deținător al trofeului iese de la primul meci e o surpriză, chiar dacă germanul Mayer nu a mai replicat, în acest an, forma bună care i-a adus titlul toamna trecută. Florian a avut și ghinionul de a da peste un jucător, Xavier Malisse, în excelentă dispoziție de joc. Belgianul se simte foarte bine la București și, după victoria cu Grigor Dimitrov, și-a mai trecut în cont o evoluție bună, câștigând în trei seturi, 7-5, 4-6, 6-4 și obținând un loc în sferturi. Și, judecând după numele viitorului său adversar, surprinzătorul ungur Attila Balasz, jucător venit din calificări, Malisse are o șansă bună să prindă careul cu ași. 

A urmat momentul marelui meci dintre Horia Tecău/Robert Lindstedt, pe de o parte, și Florin Mergea/Andrei Dăescu pe cealaltă. Un meci dominat de orgoliile celor doi foști parteneri, puși de sorți să se întâlnească pentru al doilea an la rând în primul tur al turneului de la București. Și, ca și atunci, outsiderii au câștigat primul set, 6-4, profitând de ezitările de pe serviciul lui Horia, la care s-a făcut de două ori break. 

Tecău și Lindstedt au început mai deciși setul secund, făcând break la 0 încă din primul game. Apoi s-a mers cu serviciul până la 3-1, 0-30, când o furtună violentă a întrerupt meciul, valurile de zgură gonindu-i pe spectatori din tribună. Mai bine de două ore a durat pauza, iar, la reluare, în fața a mai puțin de 200 de spectatori care au înfruntat, la mânecă scurtă, vremea neprielnică, favoriții s-au impus, scor 4-6, 6-4, 10-2.

Joi intră pe teren și principalul favorit, Gilles Simon, dar și alți doi jucători care își fac debutul la București, Marcos Baghdatis și Viktor Troicki. 

 

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi