Franța – Elveția, cea mai bună finală de Cupa Davis posibilă? În mod cert e cea mai captivantă

Adrian Țoca | 21 noiembrie 2014

După toate semnele, finala n-ar putea fi mai 50-50 decât este. Argumente se găsesc pentru fiecare tabără: Franța are multe opțiuni valoroase, dar Elveția are doi jucători de Top 4. Franța are și rezerve, Elveția n-are și depinde de sănătatea lui Federer. Iar combinațiile de match-up intrigă.

Anticipată încă de la startul sezonului, finala Cupei Davis dintre Franța – Elveția a fost unul dintre cele mai interesante subiecte ale sezonului cu mult înainte de a ajunge la ora primului meci, ba chiar cu mult înainte de a fi cert că aceasta va fi componența finalei. Intriga n-a lipsit niciun moment. Firul narativ a plecat inițial de la oportunitatea imensă care se prezintă pentru Elveția, oportunitate întrezărită încă din momentul tragerii la sorți și confirmată de parcursul ulterior. Forma dubioasă a lui Wawrinka a fost mereu un factor de imprevizibil în discuție, la fel ca și cea a francezilor. Luați individual, niciunul dintre oamenii lui Clement n-a avut un sezon prea grozav, ba chiar s-a instalat regresul în cazul lui Gasquet. Apoi suprafața aleasă de francezi a monopolizat atenția generală, pentru ca, într-un final, neașteptata cantitate de dramă din tabăra elvețiană să producă un PR masiv pentru finala de la Lille. După toate semnele, finala n-ar putea fi mai 50-50 decât este. Argumente se găsesc pentru fiecare tabără. Federer are un record excelent contra francezilor, dar a avut și mari probleme cu fiecare dintre ei (excepție Gasquet); Franța are multe opțiuni valoroase, dar Elveția are doi jucători de Top 4. Franța are și rezerve, Elveția n-are și depinde de sănătatea lui Federer. Iar combinațiile de match-up intrigă. 

Să vedem care sunt cele mai interesante întrebări pe care le propune această finală.

Va fi Federer apt de joc și la nivelul său normal?

În fapt, toate întrebările depind de una singură, cea mai importantă pentru toate: cum s-a recuperat Federer după accidentarea suferită în ultimele puncte ale meciului cu Wawrinka? În funcție de ce răspuns vom primi la aceasta, vom ști ce să ne așteptăm de la următoarele teme de discuție, sau dacă să ne mai așteptăm la ceva. Și nimeni nu știe cu exactitate la ce să se aștepte, poate nici Federer. Retragerea din finala Turneului Campionilor indică o problemă mai gravă decât cele obișnuite, care l-au afectat, de-a lungul anilor, pe Federer. Dacă durerile ar fi fost măcar similare cu cele din 2013, mai mult ca sigur că Federer ar fi intrat pe teren în meciul cu Djokovic; istoria lui în astfel de situații și importanța momentului sunt argumente decisive care contrazic teoria menajării pentru Cupa Davis. În următoarele zile, s-a evoluat rapid de la “participarea lui e în dubiu” (idee confirmată și de Djokovic) la “vedem de la o zi la alta”, iar într-un final s-a ajuns la “apt de joc”. Însă semnele de la antrenamente nu-s tocmai de natură să îi încurajeze pe fanii elvețianului. Și chiar dacă acesta s-ar fi refăcut într-un timp atât de scurt, alte întrebări vin de la sine: cum va rezista Federer în trei seturi din cinci, (potențial) trei zile la rând? Va fi menajat la dublu? În ce măsură va putea să joace la potențialul normal, cel arătat nu în urmă cu prea multe zile? În stadionul de la Lille e destul de rece: va avea spatele lui de suferit suplimentar din cauza asta?

Sport Addict

 

Pe cine (dez)avantajează suprafața?

Problemele de sănătate ale lui Federer, un bonus nesperat pentru francezi, reliefează brusc și importanța suprafeței. Dintr-o dată, alegerea gazdelor, care au mers pe zgură, considerând-o ca pe suprafața mai slabă a adversarilor lor, se dovedește inspirată, cel puțin pe hârtie. Deși în istorie sunt destule exemple care sugerează că exact asta NU e o idee prea grozavă, să alegi o suprafață care să atace punctul considerat slab al oponentului. Nu e ca și cum elvețienii ar fi, de fapt, slabi pe zgură: Federer e al doilea cel mai mare jucător pe zgură al ultimului deceniu, iar Wawrinka a câștigat anul acesta la Monte Carlo. Iar francezii, deși cu toții competenți pe zgură, și-ar fi putut desfășura jocul la fel de bine și pe hard: Tsonga, Monfils sau Benneteau au, cu toții, amintiri frumoase contra lui Federer pe suprafețe rapide. Argumentul principal pare a fi însă cel fizic: jucând pe zgură, Franța crede că poate să triumfe la capitolul fizic și să folosească asta ca argument suprem, în cazul în care manșa se transformă, previzibil, într-un maraton.

În plus, francezii au renunțat in corpore la majoritatea turneelor ATP de final de sezon și s-au pregătit suplimentar pe zgură, comparativ cu cei doi elvețieni veniți direct de pe hard. S-a vehiculat chiar că Federația Franceză a ales să-i despăgubească pe jucători de sumele pe care le-ar fi încasat prin participarea la turnee.

Are cineva un avantaj după tragerea la sorți?

Logic, Arnaud Clement a decis să-l plaseze pe Gael Monfils în postura de jucătorul cu numărul 2, în locul lui Richard Gasquet, titular la majoritatea meciurilor Franței din ultimii ani. Asta înseamnă că Jo Wilfried Tsonga va fi omul de bază, iar Jo va debuta pentru Franța cu Wawrinka, în meciul inaugural. Tsonga e o enigmă, pentru că a jucat foarte puțin în ultimele luni, dar dacă e pus la punct fizic, atunci ar putea pleca ușor avantajat. Stan a dezamăgit în Cupa Davis anul acesta, dar și-a regăsit forma la Londra, iar elvețianul nu are o tradiție în a reacționa prost în urma înfrângerilor de genul celei cu Federer, de la Turneul Campionilor. Dimpotrivă. Head-to-head-ul celor doi e strâns: 3-2 pentru francez, cu egalitate pe zgură, 2-2. Dintre aceste patru meciuri pe zgură anterioare, două sunt ușor de rememorat: în 2011 și 2012, cei doi au produs două meciuri de cinci seturi de foarte bună calitate în ediții succesive ale Roland Garros. Natural, încă o dată e de așteptat ca meciul să se întindă.

Va urma Federer – Monfils, reeditarea superdramei de la US Open, când Roger a salvat mingi de meci și a revenit de pe marginea prăpastiei și de la 0-2 la seturi contra unui Monfils în flăcări. Ca și Tsonga, Monfils trăiește pentru astfel de meciuri, jucate într-o atmosferă încinsă. Dar când a avut probleme cu Monf, Federer le-a avut pe hard, niciodată pe zgură, unde s-a impus în patru ocazii, pierzând doar un set din 12 jucate. Ca fapt divers, toate aceste patru meciuri anterioare pe zgură s-au jucat mereu în Franța: trei la Roland Garros (incluzând și semifinala din 2008) și unul la Monte Carlo.

Punctul cheie ar putea fi meciul patru, dintre Federer și Tsonga. Federer e mai predispus la probleme cu Tsonga pe zgură decât pe hard. Înfrângerea clară de la Roland Garros 2013 îi zăngăne și acum în cap elvețianului, care l-a bătut greu pe Tsonga anul acesta pe zgură, la Monte Carlo, într-un alt meci în care Federer a revenit dintr-o postură incomodă. Roger conduce head-to-head-ul cu 11-5, însă l-a pierdut pe cel mai recent: finala din Canada cu un Tsonga imparabil.

La prima sa finală de Cupa Davis din carieră, tragerea la sorți nu i-a oferit lui Federer posibilitatea unui eventual meci cinci. Dacă se va ajunge acolo, pe hârtie meciul care va decide trofeul va fi Wawrinka – Monfils, o întâlnire interesantă între doi dintre cei mai talentați și sclipitori jucători din lume, dar și predispuși la căderi când ți-e lumea mai dragă. Exact ingredientele pentru un show de proporții sau un carusel de la care să nu știm la ce ne-am putea aștepta. Niciunul n-a mai fost anterior în postura de a închide o finală de Cupa Davis, iar în cele patru meciuri anterioare (2-2) niciunul n-a fost pe zgură. Arnaud Clement și-a rezervat însă posibilitatea de a face schimbări la simplu în echipă după prima zi, cea mai probabilă fiind înlocuirea lui Monfils cu Gasquet.

Va fi dublul punctul cheie?

Prin natura formatului de la Cupa Davis, meciul de dublu e pivotal și decide adesea rezultatele finale. De asemenea, are o influență mare asupra felului în care se face selecția: e greu să-ți permiți, ca și căpitan nejucător, să aduci doi jucători specialiși de dublu (în cazul în care ai foarte multe opțiuni competente pentru simplu); pe de altă parte, e foarte greu să joci dublul bazându-te tot pe titularii de la simplu. Ambele situații sunt valabile în cazul celor două finaliste. Franța se încadrează în prima situație, iar Arnaud Clement a decis să-l aducă în echipă pe Julien Benneteau, specialist de dublu (recent participant la Turneul Campionilor), dar, la o adică, capabil să joace și simplu. Gilles Simon a fost sărit din schemă prin selecționarea lui Benneteau, dar prezența lui Julien nu înseamnă neapărat un punct. Cine va fi coechipierul său e o întrebare bună, pentru că, deși toți francezii au jucat dublu de-a lungul timpului, niciuna dintre combinațiile posibile nu s-a remarcat cu ceva deosebit. Pe hârtie apare deocamdată numele lui Richard Gasquet, dar sunt posibile schimbări până cu o oră înainte de ora meciului.

Elveția are alt gen de probleme: în funcție și de rezultatele din prima zi, Severin Luthi trebuie să decidă dacă va merge pe dublul Federer/Wawrinka, riscând să-i aibă obosiți în ziua a treia, sau va trimite alternativa Chiudinelli/Lammer, așa cum apare, momentan, pe tabelul tragerii la sorți.

Ce rol va juca publicul?

Arena din Lille va aduce la fața locului un număr impresionant de fani. Până la 27.000 de suporteri sunt așteptați să asiste la meciuri, ceea ce garantează o atmosferă incendiară: francezii, în special Tsonga și Monfils, sunt recunoscuți pentru dependența lor de sprijin, pentru felul în care își ridică jocul atunci când sunt purtați pe val de către fani. Din acest punct de vedere, ineditul organizării unui astfel de meci în incinta unui stadion de fotbal poate să le ajute pe gazde, însă, dacă lucrurile nu vor merge grozav din start, dacă scorul nu va arăta grozav, efectul ar putea fi de bumerang, iar atmosfera ar putea fi una rece, iar senzația obținută, de hală. Nici Federer nu e un tip pe care să-l intimidezi cu presiunea publicului, plus că e foarte iubit și respectat în Franța, motiv pentru care fanilor ar putea să le fie, pur și simplu, foarte greu să-l fluiere. De altfel, jucătorii francezi au dat indicații în acest sens, cel mai vocal fiind Gilles Simon, care a îndemnat la “mai puțin respect pentru Federer”, amintind de meciurile dintre francezi și acesta de la Roland Garros, când publicul era mai degrabă înclinat către elvețian.

Este ultima șansă a carierei lui Federer la un trofeu de Cupa Davis?

Nu știm niciodată ce ne rezervă viitorul, dar, dacă nu e ultima, cu siguranță e cea mai bună posibilă. La 33 de ani nu sunt multe lucruri pe care Federer nu le-a făcut niciodată în tenis, și cu toate astea el debutează abia acum într-o finală de Davis Cup, după ani și ani în care contextul, alegerile personale și forma coechipierilor săi l-au ținut departe de acest trofeu. Dacă îl va pierde acum, e greu de crezut că, mergând spre 34 de ani, Federer se va mai înhăma la un alt sezon întreg de Cupa Davis, deși tragerea la sorți pentru 2014 e destul de ofertantă. Toți, dar absolut toți jucătorii (Djokovic, cel mai recent, la Londra) spun că este extrem de solicitant să duci la capăt un parcurs în Cupa Davis, iar de regulă efortul te taxează și are consecințe asupra celorlalte rezultate sau asupra corpului.

E cariera lui Federer incompletă fără un trofeu în Cupa Davis? Nu, cu siguranță că nu, dar bilanțul ei ar fi mai rotund. Din acest punct de vedere, ar fi păcat ca Roger să n-aibă posibilitatea de a-și juca șansele în plenitudinea forțelor, în ceea ce pare a fi o oportunitate one-time-only.

ZorileStore

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi