Flavia Pennetta este campioana US Open și câștigătoare de Grand Slam. Apoi își anunță imediat retragerea din tenis

Treizecizero | 12 septembrie 2015

Flavia Pennetta a învins-o pe Roberta Vinci în finala US Open în două seturi, 7-6, 6-2, dar, cumva, ambele finaliste sunt câștigătoare. Flavia, un pic mai mult: la 33 de ani, Flavia este cea mai în vârstă câștigătoare în premieră a unui Slam.

Într-una dintre cele mai neașteptate finale din istorie, nimic nu ar fi putut scutura sentimentul de ciudat. Două jucătoare care nu-s obișnuite cu asemenea meciuri și o audiență care nu e obișnuită să nu-și regăsească starurile în finală. Dar a ieșit o finală agreabilă, după ce Flavia și Roberta, debutante la peste 30 de ani, și-au depășit emoțiile de început.

Flavia câștigă, așadar, primul titlu de Grand Slam al carierei, 7-6, 6-2 contra Robertei, dar nici aceasta din urmă nu poate să fie tristă, pentru că este în egală măsură câștigătoare. Victoria ei cu Serena Williams va rămâne pentru totdeauna în istorie. La rândul ei, Pennetta duce la capăt un parcurs impresionant, pe traseu învingându-le pe Petra Kvitova și pe Simona Halep. Amândouă servesc însă drept sursă de motivație și inspirație pentru alte jucătoare, dovadă că niciodată, nimic nu este imposibil. Flavia câștigă primul ei Slam la al 49-lea astfel de turneu la care participă – cea mai lungă așteptare din istorie.

Flavia Pennetta a privit cum ultimul game al finalei US Open se scurge implacabil în favoarea ei. După ultimul punct a aruncat racheta, s-a uitat stupefiată către boxa ei și a ridicat mâinile în aer. Ochii i s-au umplut instantaneu de lacrimi, la concurență însă cu un zâmbet larg, un cocktail de emoții calde. A alergat înspre fileu, unde s-a ascuns în brațele prietenei sale. Cu Roberta Vinci se știe de la 10 ani, iar cele două au împărțit o îmbrățișare sufletoasă. Apoi a salutat publicul și a fugit către apropriații ei, iar minute mai târziu, când a venit să-și primească trofeul, a dat vestea cea mare. Începând cu o frază devenită legendară din cu totul alte motive, One More Thing, Flavia și-a anunțat retragerea din sportul care tocmai ce-i oferise o zi pe care n-o s-o uite niciodată. ”Aș vrea să îmi iau la revedere de la tenis”, a spus ea. ”A fost ultimul meu meci la US Open și nu aș vedea un mod mai bun de a face asta”, a completat, înainte de a respinge afabilă părerile de rău ale hostului ceremonei. ”Nu, nu trebuie!”, a sărit Flavia. În ultimii ani, de fiecare dată și-a pus problema, la final de sezon, dacă-l mai începe pe următorul. De data asta, lucrurile i-au fost clare.

Adevărul e că nu trebuie să ne pară rău, ci să ne bucurăm pentru italiancă. Sunt puțini cei care au ocazia unor astfel de retrageri glorioase; cineva glumea pe Twitter, spunând că fiecare dintre noi ar trebui să aibă o astfel de zi atunci când pune capăt unei cariere și-și vede de restul vieții. Sunt și mai puțini cei care se regăsesc în poziția Flaviei de sâmbătă seara: sunt numai patru șanse pe an pentru asemenea trofee, iar cei mai mulți dintre tenismeni își încheie carierele fără să se fi apropiat măcar vag de șansa câștigării unuia. La 33 de ani și jumătate, Flavia nu putea avea o ocazie mai bună, alta decât titlul la US Open, unul dintre turneele ei preferate, la care a avut un succes grozav de-a lungul anilor. De altfel, privind lucrurile din prisma asta, nu e chiar un rezultat într-atât de șocant; din 2008 încoace, Flavia a făcut următoarele rezultate la Flushing Meadows: sferturi, sferturi, turul III, sferturi, semifinală, sferturi, titlul de campioană. Iar pe lângă acest rezultat, cariera ei mai are și alte borne notabile: prima italiancă intrată în Top 10 la simplu (2009) și prima italiancă ajunsă pe locul 1 la dublu (2011). Iar acum devine cea mai în vârstă campioană debutantă de Grand Slam din istoria tenisului. Absolut excepțional, rivala ei din finală i-a fost colegă la junioare într-o pereche care a câștigat, de asemenea, un Grand Slam, RG-ul în 1999. 

Flavia continuă astfel un trend de late bloomers în tenisul feminin. Ea și Roberta dovedesc nu doar că niciodată nu e prea târziu, ci și că totul e posibil chiar și atunci când nici tu nu mai crezi. Niciuna nu a dat pe afară de încredere înaintea meciurilor din fazele finale ale US Open. Roberta Vinci își luase chiar bilete de avion pentru dimineața zilei în care, de fapt, a avut finala. Pennetta, la rându-i, îi spunea fizioterapeutului ei, în urmă cu nici 20 de zile, că nu se vede capabilă să ajungă într-o finală de GS. De regulă, acel ”niciodată nu e prea târziu” e aplicat unor jucătoare despre care știm cu dovezi că pot ajunge și ajung în mod constant în fazele finale ale turneelor mari, dar din varii motive, le ratează. Dar Pennetta și Vinci dau un exemplu fantastic. Ambele erau departe de orice bănuială că ar putea ataca trofeul: una pe locul 26, alta, pe locul 43. Exemplul lor ar trebui să le inspire și pe alte jucătoare că sunt capabile să ajungă la fel de departe, câtă vreme muncesc și continuă să încerce.

Iar seria campioanelor târzii continuă: Francesca Schiavone, Sam Stosur, Marion Bartoli, Na Li – toate au ajuns la trofeul de Slam în partea a doua a carierei lor. Ca și Pennetta, două dintre ele s-au retras la scurt timp.

Dar retragerea n-ar trebui să îi eclipseze reușita Flaviei, nu asta ar trebui să fie principala știre a zilei. Nu decizia retragerii a purtat-o prin turneu și a făcut-o să rămână în picioare pe un traseu greu. Nu decizia retragerii a ajutat-o să bată două jucătoare de Top 4, ci jocul. Flavia și-a adus de fiecare dată jocul în momentele cheie și a făcut ajustări în funcție de adversară. A domolit elanul Cetkovskăi, cea care făcuse un meci entuziasmant în turul anterior, cu Wozniacki. A profitat de un matchup mereu favorabil cu Stosur. S-a adaptat la Kvitova și a știut s-o obosească și s-o hărțuiască, lungind inspirat punctele. A înțeles că Simona Halep lovise un zid și că nu era în ziua ei cea mai grozavă și, din nou, a lovit curat și a variat cu drop-shot-uri  Poate, totuși, că liniștea și împăcarea pe care o aduc o astfel de decizie au ajutat-o să fie cu mintea mai limpede în momentele cheie ale unei finale grele din punct de vedere emoțional.

Dar Flavia, care a făcut prima break în setul inaugural, a câștigat punctele importante în tiebreak. Până atunci se mersese cap la cap: atât la erori, marea majoritate din cauza emoțiilor, cât și la punctele spectaculoase. Flavia și-a mai încălzit reverul, Roberta a dat drumul la forehand, iar ambele au făcut o serie de puncte foarte frumoase la fileu. În setul secund, Pennetta a închis ochii și a sprintat către titlu, luând patru game-uri la rând. S-a oprit o secundă, iar Roberta a amenințat cu o revenire: s-a apropiat la 2-4 și a avut oportunități și în game-ul următor. Flavia a respins însă comeback-ul, și-a făcut serviciul, iar ultimul game a fost doar o formalitate.

După victoria cu Simona din semifinale, Flavia prinsese, în câteva cuvinte, esența acestui traseu minune pe care l-a reușit în ceasul al 12-lea al carierei ei: ”Tot ce trebuie să faci este să joci și să dai tot ce ai. De cele mai multe ori se vor întâmpla lucruri bune, pe care nu le-ai fi așteptat. Când vrei ceva prea mult și spui că iată, acesta e momentul, și trebuie să fac asta, trebuie să câștig aia, întotdeauna se va termina urât”. Azi a completat: ”Cu acest trofeu, viața mea e perfectă”. 

Povestea Flaviei se termină frumos, iar ea va pleca împlinită din tenis. Cât despre Roberta, ce-ar mai fi de spus? Victoria cu Serena o va menține pentru totdeauna în istorie, iar declarațiile ele de ieri sau atitudinea jovială de la ceremonia de azi ne-au arătat că mai importantă decât destinația e călătoria. Mai important decât trofeele în sine e ceea ce lași în urmă, precum și să te bucuri de ce ți se întâmplă.  

 

 

Îți place?
Shop
Shop
Cele mai noi