Fernando Verdasco închide socotelile restante cu Rafa Nadal, pe care îl trimite înapoi în mijlocul discuțiilor despre apusul unui mare campion

Andrei Năstase | 19 ianuarie 2016

Rafael Nadal pierde pentru prima dată în manșa inaugurală de la Melbourne și se întoarce către terenul de antrenament ușor descumpănit. Fernando Verdasco s-a impus dramatic, 7-6 (6), 4-6, 3-6, 7-6 (4), 6-2, într-unul dintre cele mai bune meciuri ale turneului.

Acum câteva zile, când tragerea la sorți îi trimitea față în față pe Nadal și Verdasco, suflarea tenisistică s-a oprit pentru un moment cu gândul la semifinala de la Melbourne din 2009, joc pe care cei doi l-au plantat adânc în memoria colectivă. De la cel mai important meci din cariera lui Verdasco au trecut șapte ani. Fernando a fost depășit atunci de Rafa în cinci seturi și peste cinci ore de joc, un meci pe care învinsul l-a urmărit, de la prima și până la ultima minge (o dublă greșeală la 4-5, 30-40), de peste zece ori. De ce? “Să văd cum am jucat, unde mi-am luat oportunitățile și unde le-am ratat. Să învăț”, răspundea Verdasco recent.

Ajuns la 32 de ani, Fernando n-a arătat niciodată atât de puternic. Cu pieptul în față și umerii trași spre înapoi, Fernando are azi o prezență la fel de impunătoare și tonică ca a lui Rafa. Stângaci și el, Verdasco e genul de jucător care poate sparge mingea cu forehand-ul și care, de cele mai multe ori, face o grămadă de puncte câștigătoare și două-trei grămezi de greșeli neforțate într-un singur meci. Totuși, când găsește ziua lui cea mai bună (rar), Verdasco păcălește statistica și începe să adune puncte directe cu o lejeritate dezarmantă. Elegant, cu brațul întins perfect pentru un forehand biciuit (tehnică similară cu a lui Federer, dacă poate exista așa ceva), Verdasco obține ceea ce numim easy power. Genul de forță care vine tocmai din brațul relaxat și care, când cuplează, te lasă spectator.

În 2009, în semifinala pierdută cu Nadal, Verdasco a fost în ziua lui bună. Poate cea mai bună din carieră. El se găsea atunci în primii zece jucători ai lumii, lucra cu fosta echipă a lui Andre Agassi și-și propunea să ofere tenisului tot ce avea de oferit. Fără rezerve. Verdasco pierdea atunci la un Rafa care juca la fel de bine cum a jucat vreodată. După maratonul din semifinale, Nadal reușea să-l bată pe Federer într-o finală de cinci seturi care l-a lăsat pe elvețian în lacrimi. Altfel spus, vintage Verdasco l-a întrecut azi pe noul Rafa, pe care toată lumea îl întreabă cine (mai) este și încotro se îndreaptă.

Anul trecut, discuțiile post-înfrângeri gravitau în jurul neîncrederii lui Rafa în propriile puteri, dar anul ăsta ar fi trebuit să fie altfel. Rafa intra în 2016 la adăpostul turneelor bune din toamna trecută, făcea finală la primul eveniment al anului (bătut acolo de Djokovic, și cu asta am spus destule), și declara că e pregătit și încrezător că munca depusă în ultima perioadă va da în sfârșit rezultate.

Apoi l-a primit pe Verdasco în primul tur. Și Rafa s-a luptat cum a știut el mai bine, a avut chiar șansa lui 3-0 în setul decisiv, dar Verdasco a salvat game-ul (și meciul) cu trei ași consecutivi. De acolo au urmat alți cinci ași, alte servicii nereturnate sau returnate prea scurt și multe forehand-uri care-i sileau pe comentatorii britanici să repete: “Verdasco is on fire at the moment!”

Rafa nu a mai câștigat niciun game și a intrat în sala de conferințe resemnat: ce putea să facă în fața unui tip care a lovit 90 de mingi direct câștigătoare?

“Știu că am făcut tot ce a depins de mine pentru a ajunge aici pregătit. Dar nu a fost ziua mea bună. Hai să mergem înainte”, spunea Rafa la conferința de presă, încurajându-se parcă pe sine. “Ăsta e singurul lucru; nu-mi rămâne de făcut decât să muncesc la fel de mult la antrenamente, să continui drumul pe care l-am început acum patru, cinci luni.”

Fanii spaniolului, care anul trecut se agățaseră de lipsa de încredere a favoritului lor pentru a-și păstra speranțele într-o revenire furibundă (marca Nadal), caută acum să se agațe de altceva. Orice este mai bun decât nimic. Decât să vezi simptomele și să nu cunoști leacul.

“Înfrângerea de anul ăsta doare mai tare (decât cea de anul trecut n.a.), pentru că anul trecut știam că sunt nepregătit. Acum însă am jucat bine și m-am antrenat din greu lunile acestea. Știți, e greu când muncești enorm, ajungi la un turneu atât de important și apoi trebuie să-l părăsești așa devreme”, spunea Rafa. Tot el observa că lovitura cu care de obicei făcea ravagii – forehand-ul lasou – nu l-a incomodat prea tare pe Verdasco, care a reușit de cele mai multe ori să răspundă și mai apăsat atacurilor adverse.

A fost o constantă a meciului de marți, dar există și lucruri pozitive: Rafa a jucat mult mai bine decât a făcut-o cu Dustin Brown sau cu Fabio Fognini, cei care îl eliminau la cele mai recente turnee de Mare Șlem, Wimbledon și US Open.

“Nu poți să știi ce se va întâmpla”, a mai spus Nadal. “Am lucrat la câteva lucruri noi, încerc să stau mai aproape de linia de fund. Sunt câteva schimbări care pot merge bine la antrenament, dar competiția e cu totul altceva. Dar…dacă nu merg înainte pe drumul ăsta sunt mort. Poți juca ofensiv sau poți juca defensiv, dar trebuie să alegi un drum, nu poți rămâne între ele.”

În definitiv, poate că problema lui Nadal a fost adversarul și faptul că Verdasco a revăzut de prea multe ori semifinala lor din 2009. Speriat de amintirea înfrângerii de acum șapte ani, a lovit ca apucatul.

“Cred că meciul de azi a semănat cu cel de atunci – game-uri echilibrate, cinci seturi lungi”, spunea Verdasco, “iar la începutul setului decisiv mi-am amintit de semifinala din 2009. Mă gândeam că nu vreau să pierd din nou cu o dublă greșeală…și de acolo am început să servesc mult mai solid, să dau mai tare cu forehand-ul și să nu mai greșesc aproape deloc.”

Verdasco a fost franc și a recunoscut că la un moment dat pur și simplu simțea că nu poate rata: “Câteodată, dacă lovești cum am lovit eu azi, poți trimite toate mingile afară, iar lumea va spune că ești nebun. Dar când lovești așa tare și toate mingile îți intră, toți spun că joci incredibil. E o distanță foarte mică”, explica Verdasco (locul 45), care are toate armele pentru a fi un jucător de top zece, mai puțin constanța. În turul doi, Fernando Verdasco îl întâlnește pe israelianul Dudi Sela.

În alte meciuri de pe tabloul masculin, Andy Murray a trecut, după un joc excelent, de promițătorul Alexander Zverev, din Germania, 6-1, 6-2 și 6-3, Stan Wawrinka a ajuns în turul doi după ce rusul Tursunov s-a retras din concurs (condus cu două seturi), iar Ferrer și Monfils au avansat fără să piardă set în fața neamțului Gojowczyk, respectiv a japonezului Sugita.

Singura victimă notabilă în afara lui Nadal a fost puternicul Kevin Anderson, retras din meciul contra americanului Ram din pricina accidentării la genunchi care l-a făcut să renunțe la turneul inaugural de la Chennai Open.

Lleyton Hewitt, aflat la ultima participare la Australian Open, și-a prelungit aventura după un meci spectaculos în fața tânărului său compatriot, James Duckworth, pe care l-a și avut invitat în jurul mesei de Crăciun, acum câteva săptămâni.

În competiția fetelor, pe lângă eliminarea Simonei Halep, favorita numărul doi, a ieșit din concurs și Venus Williams, învinsă clar de britanica Konta, 4-6, 2-6. Muguruza, Jankovic, Ivanovic și Azarenka au trecut fără emoții mai departe, ultima chiar fără să cedeze vreun game în fața belgiencei Van Uytvanck, locul 43 mondial.

După a doua zi de concurs, o singură româncă i se alătură Monicăi Niculescu în turul doi: Alexandra Dulgheru, care a eliminat-o, la patru și la doi, pe favorita gazdelor, Storm Sanders.

Andreea Mitu a pierdut în fața Juliei Goerges, 3-6, 4-6, Irina Begu, accidentată, a trebuit să se recunoască învinsă de suedeza Larsson, iar Simona Halep a pierdut în două seturi în fața chinezoaicei Zhang.

 

 

 

 

Îți place?
Cele mai noi