Fedfanii zâmbesc iar: Roger Federer câștigă, în sfârșit, un trofeu. Campion la Dubai a 6-a oară

Roger Federer a trăit iar periculos, ca și cu Stepanek, ca și cu Djokovic, dar a găsit și de această dată drumul către victorie: pentru a șasea oară în carieră, elvețianul câștigă titlul de la Dubai, acum în fața lui Tomas Berdych. 

La începutul turneului, într-una din întâlnirile cu media de la Dubai, Federer a avut o declarație interesantă. Se discuta despre clasament, formă, ajustări la locul 8 și alte asemenea minunății, iar Roger a spus câteva cuvinte care, pe undeva, explică săptămâna frumoasă pe care a avut-o la unul dintre turneele sale de casă (unde “casă” se traduce, de data asta, printr-un succes fulminant și neegalat). Spunea el: “Mă simt mult mai confortabil acum cu situația mea. Mă simt din nou bine pe teren, mă distrez jucând tenis. Nu mă mai ia valul, sau, dimpotrivă, nu mai sunt din cale afară de nervos din cauza unui singur meci. Nu mai am goluri în stomac ca atunci când eram mai tânăr. E mult mai agreabil sentimentul pe care îl am pe teren zilele astea și mă bucur din plin de el”.

“Confortabil”, deci, cu “situația” lui. Dacă prin “situație” Roger înțelege postura în care se regăsește de un an și jumătate, cea de pământean ca oricare altul, s-ar putea ca tocmai aici să găsim explicația revenirii lui la formă din acest început de sezon. În vreme ce restul ‘planetei Federer’ se panichează pentru fiecare loc pierdut în clasament, își smulge părul din cap pentru fiecare record periclitat și își rupe hainele din cauza fiecărui head-to-head tăvălit în mizerie, Federer își regăsește, treptat, liniștea interioară. Trebuie spus că elvețianul a fost întotdeauna un excelent înțelegător al realității în care trăiește; se adaptează mai bine ca nimeni altul la situații și conjuncturi complicate și (re)acționează în consecință. Este unul dintre acei indivizi mereu interesați să învețe lucruri noi, să asculte păreri diferite și să adune informații din cât mai multe direcții, înainte de a-și lua o hotărâre. Și, în plus, este cât se poate de relaxat și de ancorat în moment. Nu-și pierde timpul nici făcându-și griji pentru viitor, nici plângând trecutul. Înțelege și prețuiește valorile fiecăruia, dar preferă și îmbrățișează din plin prezentul. Contrar credinței populare, care îl înfățișează adesea drept un tip arogant și din cale afară de încăpățânat, Federer nu trăiește într-un turn de fildeș, izolat de semenii săi, cei pe care PseudoFed, adorabilul cont de parodie de pe Twitter, îi alintă atât de comic “the little ones”. 

Ce-i drept, de data asta i-a luat un pic mai mult, dar ceea ce vreau să spun este că Federer s-a adaptat primul noii sale situații, și tot el este primul care n-a dramatizat-o. A făcut niște ajustări în joc, a acceptat că nu mai are fiecare meci în control, a revenit la munca de jos, dar toate astea s-au întâmplat fără încrâncenare, fără să renunțe la bucuria jocului, fără să facă o criză din lipsa rezultatelor. E un mix pe cale să-l elibereze de orice presiune ar mai fi avut pe umeri, dacă nu cumva l-a eliberat deja. La 32 de ani, fără aproape niciun rezultat relevant de apărat în următoarele foarte multe luni, cu un copil pe drum și lipsit de orice stres profesional, Federer e pe cale să redevină mult mai periculos decât am crede, capabil să producă alte rezultate de tipul celor din această săptămână. Eliberat de balast, elvețianul arată din nou confortabil pe teren și-și dă toată silința să o și demonstreze. “Știu că am mai spus-o de câteva ori, dar acum chiar cred că e cazul: tenisul meu cel mai bun e foarte aproape”, spunea el după semifinala cu Djokovic, aproape spășit, parcă un pic vinovat pentru cele câteva alarme false pe care le-a mai dat în ultimele luni.

Acum să nu ne închipuim că săptămâna Dubai se va repeta la fiecare turneu. Însă dacă ne uităm după semne despre cum va fi 2014 pentru Federer, acest turneu ar putea fi un bun indicator. Îl vom vedea și în varianta Olderer, și în Goderer, poate și în Grand Slamerer. Uneori, toate la un loc. Federerul acestor timpuri e, într-adevăr, unul pe față, unul pe dos, ceva mai oscilant, poate chiar frustrant de urmărit, însă sunt efecte secundare inevitabile. Forma va varia mai degrabă de la o zi la alta, decât de la un turneu la altul. “Tenisul cel mai bun” poate să însemne și victorii strălucitoare, dar și unele muncite.

Finala cu Tomas Berdych a avut câte puțin din toate aceste componente care-l formează pe Federer în 2014. O dovadă de cât de mult poate fluctua elvețianul. Preț de o oră, elvețianul părea să se fi întors din senin la nivelul finalei cu Hewitt de la Brisbane, ca să-l comparăm cu un meci din acest sezon, nu din cel trecut. Adică foarte slab. Descurajant pentru mulțimea de fani care abia așteaptă semnul magic ca să poată striga: “S-a întors!”. Partea bună e că a câștigat fără să atingă nivelul din meciul cu Djokovic.

Mie nu mi s-a părut neapărat ceva în neregulă fizic. Cred că, mai degrabă, lui Federer i-a luat ceva timp să se conecteze la miza finalei. Ca și cum creierul lui ar fi interpretat că turneul s-a terminat ieri, după sclipitorul meci cu Djokovic, și, supărat că n-a primit deja trofeul, ar fi refuzat să proceseze noul task. De înțeles, e greu să te repornești după o partidă precum semifinala cu Novak. Sau poate că a vrut să-și facă, vorba Cameliei, viața mai interesantă, mai complicată, pe principiul niciun meci cu Berdych nu trebuie să treacă neobservat.

Sau poate că Federer s-a vrut revoluționar și a vrut să vadă dacă poate câștiga o finală în ATP cu un procentaj de 35 la sută pe primul serviciu. Când s-a convins că nu poate, a început să varieze, să aleagă momentele potrivite pentru a urca la fileu, să apese pe forehand și să-i dea lui Tomas mai multe lucruri de gândit. Când, într-un final, și-a regăsit și serviciul, meciul fusese deja întors. I-a luat doar două game-uri ca să-și aprindă focul interior și să rupă orice echilibru: rebreak-ul de la 3-3, în care și-a câștigat 4 din cele 5 puncte jucate, plus holdul care a urmat, unul specialitatea casei, reușit în 80 de secunde și pe care a pus cireașa de pe tort cu acel drop-shot half-volley intimidant, echivalent cu mesajul unui alpha-male. 

Sigur că a contat și căderea lui Berdych, care la rândul său a fost părăsit de serviciu, dar e o strânsă legătură între ce a început să joace Federer spre finalul setului doi și oscilația serviciului lui Berd. E simplu de spus: iată, procentajul cutare a scăzut brusc. De multe ori se întâmplă să scadă și pentru că s-a schimbat ceva dincolo de fileu. Cât despre Tomas, e păcat că a ratat o șansă mare de tot pentru un al doilea trofeu consecutiv în acest an, însă l-a costat mult perioada de uluială de pe final de set 2 – început de set 3, perioadă în care n-a mai avut răspuns la tenisul lui Federer. Când, pe final, furtuna s-a mai calmat, Berdych a mizat pe un „choke” de tipul celui de anul trecut (trei mingi ratate de Federer înainte ca TB să întoarcă semifinala). N-a mai fost cazul.

 

Apatia din prima oră era să-l coste, așadar, pe elvețian, dar revenirea de la set și break face triumful și mai relevant. La fel ca și în meciul cu Djokovic, Federer a câștigat contra unui rival tradițional printr-o regrupare, în egală măsură una virulentă și foarte convingătoare. Cu Nole, RF a câștigat 10 din ultimele 13 game-uri; cu TB, 10 din ultimele 14. În ambele meciuri, am observat la Federer aceleași nuanțe, prezente, e adevărat, în grade diferite:

– calmul extrem. Cred că are legătură cu sentimentul de confort de care vorbea. Conștient că tenisul lui se întoarce,  iar spatele și condiția fizică deficitară nu mai reprezintă un factor, Federer își permite acum să fie mult mai relaxat când scorul de pe tabelă arată urât, iar în tribune și pe rețelele sociale se trag clopotele de alarmă. E ceva ce nu se întâmpla în anul precedent, când fie intra în panică și-și pierdea răbdarea, fie se resemna prematur, iar limbajul corpului echivala cu un steag alb, fluturat la vedere, suficient cât adversarul să prindă mesajul și să prindă și curaj.

– determinarea. E o nuanță diferită la Federer acum. Mi se pare mult mai asumat, mai dispus la efort, mult mai angajat. Nu doar că aleargă mai convingător și mai mult, după mingi aparent pierdute, și deseori le pune în teren. Intensitatea e alta, dorința e mai mare. De asemenea, reacțiile la adversitate sunt tot mai încurajatoare pentru fanii lui. Și cu Djokovic, și cu Berdych, Federer a fost pe punctul să-și piardă avantajul proaspăt obținut; dar a salvat de fiecare dată cu autoritate mingile de break pe care le-a avut de înfruntat. Din nou, cu calm.

– forța loviturilor și iuțeala pe teren. Am mai scris-o și ieri, o repet și acum. Mi se pare o schimbare enormă la acest capitol. L-am văzut live în nouă meciuri anul trecut, și în niciunul dintre ele n-a lovit atât de puternic și de sănătos ca în aceste două zile. În niciunul n-a alergat atât de mult și nu s-a apărat atât de bine ca acum. În niciunul n-a returnat atât de agresiv și cu un scop precum în aceste zile.

Titlul lui Federer de la Dubai face, cum bine observa cineva pe Twitter, mai mult decât orice campanie de marketing pregătită de Indian Wells și Miami. Elvețianul rămâne pe locul 8, momentan, dar e foarte bine poziționat la cele două turnee Masters din America de Nord, la care nu are de apărat decât un sfert de finală la IW. Revenirea la o formă mult mai rezonabilă a lui Federer, în combinație cu problemele lui Nole, cu căutările lui Andy și cu cursa spre istorie a lui Rafa, creează un context nemaipomenit pentru luna martie. Evident, ei nu-s singurii. Vor mai fi multe alte nume care să facă lucrurile și mai captivante: Gulbis, Dimitrov, Cilic, Dolgopolov, Nishikori, Fognini și Monfils sunt câteva nume cu un început de an foarte promițător. Pe lângă ei nu trebuie uitat Tomas Berdych, care a avut câteva săptămâni explozive și care rămâne mereu un factor. Și, bineînțeles, nu l-am putea omite din calcule pe odihnitul (să sperăm) campion de la Australian Open, Stanislas Wawrinka, numărul 3 mondial urmând să-și facă și el revenirea. 

Thanks for the sweet tweets and encouragements #trophyshot #isthatasailingboat #itis #weneedwind #ilostit #sorry pic.twitter.com/vTrxvs7So3

— Roger Federer (@rogerfederer) March 1, 2014

Well said… #dreamjob @rogerfederer #champion pic.twitter.com/bZ4ZBqGaiq

— Sabine Lisicki (@sabinelisicki) March 1, 2014

Great to see @rogerfederer in winner's circle again, well done! #oldhabitsdiehard

— Paul Annacone (@paul_annacone) March 1, 2014

Thank you all for your amazing support for Roger and me! 😉 Again, Congratulations to the King of Dubaï! #RogerFederer

— Stefan Edberg (@stefan_edberg1) March 1, 2014

Thank you Dubai…Congrats to legend @rogerfederer …thx all fans!!!tom

— Tomáš Berdych (@tomasberdych) March 1, 2014

 

Pe locul trei all-time în clasamentul turneelor câștigate

– Berdych a fost al treilea ceh pe care l-a învins Federer la Dubai, într-un preambul al unei ipotetice întâlniri în Cupa Davis.

– Cu patru victorii vs Top 10 în acest an, Federer a egalat deja numărul de victorii vs Top 10 din 2013. 

– Titlul de la Dubai este primul pentru Federer de la Halle 2013 încoace și abia al doilea în ultimele 19 luni pentru fostul lider mondial. Elvețianul ajunge astfel la cota 78 și se desprinde de John McEnroe în clasamentul all-time, ocupând acum de unul singur locul trei, în urma lui Connors (109) și a lui Lendl (94). 

– Federer are, acum, patru turnee pe care le-a câștigat de cel puțin șase ori în carieră: Wimbledon, Turneul Campionilor, Halle și Dubai. De asemenea, este al 14-lea an consecutiv în care elvețianul câștigă cel puțin un titlu ATP.

Faza meciului

Highlights