Federer continuă forma excelentă, îl mai bate o dată pe Murray, e în semifinale la Cincy

Adrian Țoca | 16 august 2014

David Ferrer – Julien Benneteau și Roger Federer – Milos Raonic sunt cele două semifinale de la Cincy.

Federer aleargă de ceva vreme să echilibreze head-to-head-ul cu Andy Murray și, după victoria de aseară, a reușit, în sfârșit, să egaleze scorul meciurilor directe cu jucătorul scoțian, dezavantajos până mai ieri. Scorul este acum 11-11. Federer s-a impus în două seturi, 6-3, 7-5, într-un alt meci remarcabil făcut de campionul elvețian.

Doi experți ai turneului de la Cincinnati, Federer și Murray au jucat prima oară la Mastersul din Ohio în 2006, când Andy a provocat una dintre cele doar cinci înfrângeri suferite de Roger în acel an, în care a câștigat 92 (!) de meciuri. Opt ani mai târziu, nu doar că Federer încă mai e relevant, ba chiar jocul său începe să se apropie vertiginos de un nivel pe care până și fanii săi au avut rezerve că-l vor mai revedea.

Mult mai agresiv pe toată durata serii, Federer a pus întrebări pe serviciul lui Andy încă de la început, și a reușit două break-uri în primul set. Murray a părut pregătit să răspundă cu aceeași monedă în setul secund, dar elvețianul a revenit neașteptat: a recuperat un handicap de două break-uri și a întors și câștigat setul după ce a fost condus cu 4-1.

Federer, care a câștigat cinci titluri la Cincinnati în carieră, devine acum favorit să-l obțină și pe al șaselea, dacă ne uităm la componența semifinalelor: Roger îl va reîntâlni pe Milos Raonic, cel pe care l-a învins clar, recent, la Wimbledon, în vreme ce prima semifinală îi va opune pe David Ferrer și pe Julien Benneteau.

Grație acestui rezultat, Federer ajunge la 10 victorii versus Top 10 anul acesta. În aceeași perioadă a anului trecut avea una singură.

 

Citește aici despre „Roger Federer. În căutarea  perfecțiunii”

 

 

 

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi