”Favorita de suflet a fanilor”. Cum văd specialiștii străini parcursul Simonei Halep la Roland Garros și șansele la titlu

Camelia Butuligă | 8 iunie 2018

”Universul parcă sugerează că a sosit vremea Simonei Halep.” La fel ca noi, pe Simona o privesc cu atenție și jurnaliștii din presa străină. Am adunat cele mai interesante voci într-un preview pentru finala cu Stephens.

Roland Garros este oferit de

Am văzut cu toții semifinala Simonei de ieri, care a încununat parcursul ei foarte bun la Roland Garros. La fel ca noi, pe Simona o privesc cu atenție și jurnaliștii din presa străină și fostele legende. Vom face o scurtă trecere în revistă a celor mai importante idei despre liderul mondial care circulă în presa străină.

Jon Wertheim scrie în Sports Illustrated că ”Simona l-a urmat pe Rafael Nadal nu numai pe teren, dar și în planul de joc: a avut o evoluție plină de măiestrie care a îmbinat ofensiva cu defensiva…cu ofensiva. A obligat-o pe Muguruza să lovească o minge în plus tot meciul și i-a fost superioară într-un game crucial la 4-4 în setul doi. Numărul 1 mondial a obținut cea mai importantă victorie din cariera sa. Acum, va juca un meci chiar mai important.”

”Nu vă așteptați ca Halep să șovăie sub greutatea momentului – ea știe care sunt regulile jocului. Știe că trebuie să câștige unul din aceste Slamuri și abordează direct acest element lipsă. O victorie sâmbătă i-ar cimenta poziția de lider mondial.”

Despre match-upul cu Sloane Stephens, Wertheim subliniază similaritățile din jocurile celor două: ”Sunt ambele jucătoare care se mișcă foarte bine și pot apăra. De multe ori, în aceste situații este mai important cine gestionează momentul mai bine decât cine este adversarul.”

”Universul parcă sugerează că a sosit vremea Simonei Halep. A învins adversare mai dificile decât Stephens ca să ajungă aici, e mai bine clasată, are istoric mai bun la Paris. Am senzația că zeii tenisului o vor răsplăti pe Simona cu primul ei Slam. Era timpul.”

Joel Drucker, pentru tennis.com, observă că ”în cazul Simonei, contează mai mult factorii interni decât loviturile. (…) La a patra ei finală de Slam, susținerea publicului din întreaga lume va fi și mai mare. Fanii iubesc învingătorii, dar îi iubesc chiar mai mult pe cei ce au eșuat în trecut dar care se ridică și vor să se revanșeze.”

Apropo de ”factorii interni” de care vorbea Drucker, Tumaini Carayol, eurosport.com, subliniază că Simona este jucătoarea care exemplifică poate cel mai bine complexitatea conceptului de ”forță mentală”. ”A avut în trecut destule momente de panică și probleme de atitudine, dar este în același timp extrem de rezistentă și întotdeauna își revine”. Ca și Wertheim, consideră semifinala contra lui Garbine unul din cele mai bune meciuri ale ei și subliniază scorul favorabil contra lui Stephens (5-2), care nu a învins-o niciodată pe zgură. ”Sloane preferă jucătoarele care lovesc puternic și se mișcă mai încet. Finala e greu de pronosticat: match-upul o favorizează pe Simona, dar cum le va afecta ocazia pe amândouă?”

Courtney Nguyen, WTA.com, a prezis bine într-o discuție informală cu noi înainte de sferturi că Sloane va ieși din jumătatea de jos a tabloului. Despre semifinala Simonei, Courtney a scris pe Twitter: ”Iată rezultatul progresului din ultimele 12 luni pentru Simona: primul set contra lui Garbine. Nu a devenit negativă, nu a dat înapoi, nu a așteptat greșelile spaniolei, ci a continuat ofensiva și și-a făcut punctele.”

Courtney subliniază că acum un an, ambele finaliste treceau prin perioade grele: Sloane nu juca din cauza operației la picior, iar Simona suferea una din cele mai dureroase înfrângeri în finala de la Roland Garros. Cât despre finală? ”Nu știu ce se va întâmpla, nu mă întrebați.”

Martina Navratilova scrie într-un editorial tot pentru siteul WTA că se așteaptă ca Simona să învețe din greșelile trecutului și să joace agresiv contra lui Sloane. ”Trebuie să joace pentru a câștiga, nu pentru a nu pierde.” Navratilova observă că de-a lungul turneului, nivelul de agresivitate al Simonei a crescut, atât în plasament cât și în selecția loviturilor. Navratilova apreciază de asemenea atitudinea Simonei. ”Chiar dacă a pierdut puncte, nu a devenit pesimistă, a revenit în meci și a continuat să joace.”

Cum va fi finala? ”O luptă de uzură, din cauza stilurilor similare. Ambele preferă să stea în spate și să apere, deci amândouă vor fi obligate să joace contra firii lor și să fie mai proactive. Sloane are mai multă forță în lovituri, dar vor fi schimburi lungi și Simona știe că va trebui să riște. Spre deosebire de anul trecut, când Simona era mare favorită, acum ambele sunt destul de apropiate ca nivel. Dar presiunea va fi mai mare pe Simona din cauză că nu vrea să piardă patru finale de Slam. Publicul o va susține mai mult pe ea, pentru că este mai expresivă emoțional și francezii răspund bine la asta.”

Christopher Clarey, New York Times, este un pic mai filozofic. ”Tenisul la acest nivel nu se bazează pe a aștepta, ci pe a înșfăca oportunitatea atunci când se prezintă, până nu apare vreo problemă fizică sau alte talente mai tinere. Simona are din nou șansa prețioasă de a capitaliza la Paris.” Clarey remarcă și el că Simona a devenit ”favorita de suflet a fanilor”, chiar și a celor străini. Totuși, subliniază noul nivel la care a ajuns americanca, care a câștigat Miami după pana de formă post-US Open și faptul că spre deosebire de Simona, Sloane știe că poate câștiga un Grand Slam.

Încheiem virtuala masă rotundă a experților cu Patrick Mouratoglou, Eurosport. ”E o jucătoare care într-un fel ar fi trebuit să câștige deja un Slam, a fost foarte aproape. Mereu a jucat solid și acum nivelul ei e incredibil. În ultimii doi ani a devenit o luptătoare, pentru că înainte uneori renunța prea devreme. Game-ul de la 4-4 contra Muguruzei a fost esențial, pentru că nu a dat înapoi – făcea asta în trecut, devenea prea pasivă. Nu are nicio slăbiciune – poate serviciul doi, puțin. A avut un blocaj mental în finalele de Slam, dar nu va mai dura mult; mai devreme sau mai târziu (probabil mai devreme) va câștiga primul Slam și apoi va mai câștiga câteva.”

 

 

***

Albumul foto „Simona de păstrat” – cele mai bune fotografii din cariera liderului mondial – este disponibil în ediția a doua, într-un număr limitat! ULTIMA PARTE A STOCULUI

Ce ai în plus în tirajul al doilea:

– conținut nou: 16 pagini în plus. Sunt 160 în total acum;
– o copertă modificată, cu imaginea care a făcut înconjurul lumii după victoria cu Kerber de la Melbourne;
– cu toate astea, prețul nu se modifică: rămâne același ca la prima ediție!

Albumul este disponibil ÎN STOC, asta înseamnă că ajunge la voi foarte repede după plasarea comenzii. Ia-ți unul de AICI.

Prezența 30-0 la Roland Garros este susținută de
Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi

”Favorita de suflet a fanilor”. Cum văd specialiștii străini parcursul Simonei Halep la Roland Garros și șansele la titlu

Camelia Butuligă | 8 iunie 2018

Am văzut cu toții semifinala Simonei de ieri, care a încununat parcursul ei foarte bun la Roland Garros. La fel ca noi, pe Simona o privesc cu atenție și jurnaliștii din presa străină și fostele legende. Vom face o scurtă trecere în revistă a celor mai importante idei despre liderul mondial care circulă în presa […]

Roland Garros este oferit de